Nu e deloc ușor să găsești un parfum potrivit. Pe lângă gusturile tale în materie de arome, acesta trebuie să fie în concordanță și cu personalitatea ta. Însă, atunci când porți parfum la locul de muncă, se adaugă multe alte reguli. Trebuie să te ferești de aromele senzuale, dar și de cele puternice, care ar putea distrage atenția colegilor.
Prin urmare, cum să îl alegi pe cel potrivit, având în vedere și diversitatea atât de mare de parfumuri de pe piață? Iată 5 sugestii de arome care sunt adecvate pentru locul de muncă și dintre care vei găsi cu siguranță unul pe gustul tău:
- Arome citrice
Un parfum cu note citrice evocă energie și vitalitate, prin urmare o aromă citrică poate fi ideală dacă ai un loc de muncă unde ai nevoie să inspiri dinamism și energie celor din jur. Bineînțeles, cantitatea este cheia: prea mult parfum și nu vei obține efectul dorit. Iată câteva sugestii de parfumuri cu note citrice:
- Chanel, Change Eau Vive, cu note de grepfrut, portocală roșie, iasomie, cedru și iriși;
- Hugo Boss, Jour Lumineuse, cu note de floare de grepfrut, lămâie, caprifoi, lăcrămioare, frezie, mesteacan, mosc și chihlimbar;
- Tom Ford, Neroli Portofino, cu note de bergamotă, mandarină, floare de portocal și ambră.
- Arome florale
Parfumurile florale pot fi potrivite pentru muncă, dacă sunt suficient de subtile. Acestea pot fi ideale dacă lucrezi în domenii creative sau relații cu clienții, nu și dacă muncești în poziții de conducere sau în domenii foarte competitive. Motivul e că aromele florale sunt asociate cu romantismul, blândețea și nostalgia, potrivit brunet.ca.
Uite câteva sugestii de parfumuri cu arome florale pe care le poți purta la locul de muncă:
- Elie Saab, Le Parfum, cu note de floare de portocală, iasomie, paciuli, trandafir și lemn de cedru;
- Gucci, Flora, cu note de citrice, bujor, trandafir, tonuri de fructe, osmanthus heterophyllus, lemn de santal și paciuli;
- Jo Malone, Basil & Neroli, cu note de busuioc, neroli, vetiver și mosc alb.
- Arome fresh
Nu toate femeile adoră mirosurile dulci când vine vorba de parfum. De altfel, aromele fresh au un farmec aparte, combinând esențele oceanice cu cele citrice. Fiind create în mod tradițional pentru bărbați, vei găsi o varietate mai mare de parfumuri fresh dacă te orientezi către parfumuri unisex. Iată câteva sugestii:
- Creed, Virgin Island Water, cu note de bergamotă, mandarine, nucă de cocos, tei, ylang-ylang, iasomie, ghimbir, hibiscus, zahăr, mosc și rom alb.
- Clean, Shower fresh, cu note de mandarină, portocală, lămâie, flori de portocal, lăcrămioare, iasomie, mosc și lemn.
- Arome care conțin mentă
În mod obișnuit, asociem mirosul de mentă cu produse precum pasta de dinți sau guma de mestecat, așa că poate părea ciudat să optăm pentru un parfum cu mentă. Însă aceasta e o prejudecată din mai multe motive. În primul rând, în parfumuri, aroma de mentă este îmbinată cu altele, cea finală fiind unică. În al doilea rând, aroma de mentă nu este doar plăcută, ci este ideală pentru a fi purtată la locul de muncă.
Mai multe studii au confirmat efectul pozitiv pe care îl are mirosul de mentă. Acesta îmbunătățește puterea de concentrare, vigilența și precizia amintirilor, potrivit unor studii citate de Inc.com. Iată câteva parfumuri care includ note de mentă:
- Kenzo, L’eau par Kenzo, cu note de lotus, mentă, trestie de zahăr, mandarine, nufăr, piper, Amaryllis, piersică, mosc, cedru și vanilie;
- Carolina Herrera, Virgin Mint, cu note de bergamotă, mandarine, geranium, vetiver, mentă și mosc alb;
- Elizabeth Arden, Green Tea, cu note de chimen, lămâie, bergamotă, mentă, ceai verde, mosc și chihlimbar;
- Mancera, Amber & Roses, cu note de lămâie, mere, mentă, ambroxane, mușcată, cedru, vanilie, vetiver și mușchi de stejar.
- Arome care conțin eucalipt
O altă aromă despre care studiile indică efecte pozitive asupra creierului este eucaliptul. Potrivit unui studiu citat de Self, eucaliptul te ajută să te trezești și să fii mai alertă, dar, în anumite combinații, poate stimula chiar și empatia. Fiind foarte puternic, eucaliptul este folosit cu măsură în parfumuri, majoritatea având multe alte note. Iată câteva sugestii de parfumuri care includ aroma de eucalipt:
- Calvin Klein, Contradiction for Women, cu note de trandafir, bujor, iasomie, orhidee, flori de pere, liliac, eucalipt și lemn de santal.
- Thymes, Eucalyptus, cu note de eucalipt, lămâie, lime și portocală amară.
Sursă foto: Shutterstock