Estrogenii reprezintă un grup de hormoni responsabili mai ales cu dezvoltarea aparatului reproducător feminin în adolescență, fiind implicați inclusiv în funcționarea normală a organelor sexuale. Estrogenul este produs de către ovare alături de progesteron și testosteron (în cantități mici). Pe lângă funcția sexuală, estrogenii sunt utili pentru sistemul cardiovascular, pentru ficat și pentru dezvoltarea oaselor. Mai jos poți afla toate informațiile despre estrogen. 

Tipuri de estrogen
Rolul estrogenului în organism
Factori care influențează producția de estrogen
Valori estrogen
Estrogen crescut
Estrogen scăzut

Tipuri de estrogen

Estrogenul poate fi clasificat, în funcție de natura sa, în două mari categorii: estrogen natural și estrogen sintetic. 

Estrogenul natural este produs de către organism, mai specific de către ovare. Există trei tipuri de estrogen natural și un al patrulea care este secretat doar pe timpul sarcinii. 

Estrogenul sintetic, prin comparație, este produs în laborator (un exemplu foarte cunoscut este EE2) și este folosit, de cele mai multe ori, în combinații cu progesteron pentru a crea contraceptive orale sau pentru diverse terapii hormonale în cazul femeilor la menopauză. 

Tipuri de estrogen prezent în organismul femeii

Cum spuneam ceva mai devreme, estrogenul natural vine în patru forme (trei secretate în mod normal și una în sarcină). Mai jos sunt câteva detalii despre fiecare dintre ele:

  • Estron (E1) – domină mai ales la menopauză. O formă mai slabă de estrogen prezent chiar și în grăsimi sau mușchi. Organismul transformă apoi estronul în estradiol pentru a fi folosit în diverse procese
  • Estradiol (E2) – este considerat a fi cea mai puternică formă de estrogeni. Este produs de ovare și contribuie la o serie largă de probleme ginecologice, de la fibrom uterin la endometrioză și cancer endometrial
  • Estriol (E3) – este considerat a fi cel mai slab estrogen și apare ca produs rezidual după ce organismul folosește estradiolul. Doar în sarcină organismul produce cantități mai mari ale acestei forme de estrogen. Acest tip de estrogen nu este convertit în estron sau estradiol
  • Estetrol (E4) – este produs doar în sarcină. Este considerat un estrogen slab

valori estrogen

Rolul estrogenului în organism

Estrogenul are mai multe funcții, fiind foarte important în special pentru femei. Estrogenul este pentru femei ce este testosteronul pentru bărbați (și aceștia au estrogen însă în cantități mai mici).

Estrogenul la femei

În cazul femeilor, estrogenul pornește dezvoltarea organelor sexuale, reglează buna funcționare a ciclului menstrual și ține sub control funcționarea în sincron a aparatului reproducător. Mai jos sunt principalele funcții ale estrogenului pentru organismul femeilor:

  • Estrogenul în ovulație – producția de estrogen este esențială pentru ca mucusul cervical să își mărească volumul. Datorită estrogenului, mucusul cervical are consistența albușului de ou în perioada fertilă a lunii
  • Estrogenul și sarcina – estrogenul stimulează maturarea uterului și îl pregătește pentru atașarea și dezvoltarea fătului, fiind esențial în sarcină
  • Estrogenul și menopauza – menopauza apare atunci când ovarele produc atât de puțin estrogen încât nu mai sunt eliberate ovulele; menstruația încetează iar dacă aceasta lipsește 12 luni la rând ginecologul stabilește începutul menopauzei
  • Estrogenul și ovarele – la nivelul ovarelor, estrogenul este esențial pentru a stimula dezvoltarea foliculului care ajută la eliberarea ovulului. Estrogenul este responsabil și pentru începerea menstruației – primul semn că sistemul reproducător feminin a ajuns la maturitate
  • Estrogenul și vaginul – estrogenul susține dezvoltarea vaginului, ajută la îngroșarea pereților vaginali și reglează aciditatea microflorei vaginale (un aspect important pentru a preveni infecțiile bacteriene). Mai mult, estrogenul este responsabil și pentru menținerea lubrifierii vaginului
  • Estrogenul și trompele uterine – estrogenul ajută la dezvoltarea pereților trompelor uterine și stimulează contracțiile care facilitează transportul ovulului și al spermatozoizilor
  • Estrogenul și uterul – estrogenul ajută la dezvoltarea membranei care căptușește uterul, crește dimensiunea endometrului și menține circulația sângelui la acest nivel. De asemenea, susține contracțiile mușchilor uterului, un proces important în nașterea naturală. În lipsa copilului, estrogenul înlesnește eliminarea țesutului prin menstruație
  • Estrogenul și colul uterin – estrogenul ajută la reglarea fluxului sanguin și a secrețiilor uterine facilitând circulația spermatozoizilor prin colul uterin și, într-un final, susținând fecundarea
  • Estrogenul și glandele mamare – estrogenul ajută la dezvoltarea sânilor încă din adolescență, contribuie la pigmentarea mameloanelor și blochează fluxul de lapte atunci când cel mic nu mai trebuie alăptat
  • Estrogenul și pielea – estrogenul oferă fermitate pielii și susține producția de colagen, prevenit astfel îmbătrânirea prematură
  • Estrogenul și sistemul nervos – estrogenul contribuie la menținerea temperaturii constante a corpului, stimulează dezvoltarea sexuală la nivelul creierului și contribuie la producția de substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine după sex
  • Estrogenul și oasele – estrogenul susține rezistența oaselor și previne pierderile mineral-osoase. De aceea, după menopauză oasele devin mai slăbite și chiar casante
  • Estrogenul și legătura cu inima și ficatul – estrogenul reglează producția de colagen de la nivelul ficatului și astfel ajută la menținerea inimii sănătoase (un colesterol crescut este un factor de risc în infarct, atac de cord și alte afecțiuni cardiovasculare)
  • Estrogenul și compoziția corporală – estrogenul influențează cantitatea și locul depunerilor de grăsime din corp. Un nivel prea scăzut al estrogenului este asociat creșterii în greutate. Mai mult, se crede că femeile la premenopauză (atunci când nivelul estrogenului începe să scadă) au un risc mai mare de îngrășare
  • Estrogenul și endometrioza – estrogenul declanșează apariția endometriozei încă din adolescență însă simptomele apar abia după începerea vieții sexuale
  • Estrogenul și infertilitatea – un nivel scăzut al estrogenului în organism este asociat unei probabilități mai mici de ovulație și deci de fecundare. O perioadă îndelungată în care estrogenul a avut nivel minim poate duce la infertilitate
  • Estrogenul și apariția tumorilor – estrogenul contribuie atât la apariția cancerului uterin cât și a celui mamar. Doctorii încă nu știu de ce se întâmplă acest lucru
  • Estrogenul și perimenopauza (numită și premenopauză) – perioada de dinaintea menopauzei este asociată cu multe schimbări hormonale, fizice și emoționale. Un nivel fluctuant al estrogenului contribuie și el la dezechilibrele din organism. Acestea se manifestă prin bufeuri, menstre neregulate, dureri la nivelul sânilor, migrene, dispoziții schimbătoare
  • Estrogenul și forma corporală – producția de estrogen este responsabilă pentru diferențele fizice dintre corpul femeii și al bărbatului. Estrogenul duce la apariția unor oase mai scurte și mai mici, un pelvis mai lat pentru a permite nașterea și umeri înguști. Grăsimea depusă pe coapse și șolduri apare tot din cauza estrogenului
  • Estrogenul și pubertatea – estrogenul ajută la dezvoltarea aparatului reproducător la începutul pubertății și încetarea creșterii corporale după maturizarea fizică (19-21 ani)
  • Estrogenul și părul corporal – estrogenul modelează firele de păr să fie ceva mai fine decât ale bărbatului iar părul capilar să fie permanent
  • Estrogenul și vocea – datorită estrogenului laringele femeilor este mai mic și corzile vocale mai scurte astfel că femeile au vocea mai subțire decât a bărbaților
  • Estrogenul și acneea – estrogenul blochează activitatea glandelor care produs celulele grase la nivelul pielii. Drept urmare, acneea apare foarte rar după pubertate

estrogenul la femei

Estrogenul la bărbați

Deși în cantități mult mai mici decât la femei, estrogenul la bărbați are, de asemenea, rol în funcționarea normală a aparatului sexual. Un nivel prea mare al estrogenului la bărbați poate duce la:

  • infertilitate – dacă o cantitate normală de estrogen ajută la dezvoltarea unor spermatozoizi sănătoși, un nivel prea ridicat scade atât numărul spermatozoizilor cât și calitatea celor existenți
  • ginecomastie – prezența unei cantități mari de estrogen poate duce la dezvoltarea anormală (pentru bărbați) a țesutului mamar
  • disfuncții erectile – un nivel ridicat al estrogenului la bărbați este asociat unor dificultăți în menținerea erecțiilor

Factori care influențează producția de estrogen

Ginecologii cred că există mai mulți factori care influențează producția de estrogen și deci o mulțime de procese care au loc în întregul organism. Mai jos sunt principalii factori care influențează nivelul estrogenului:

  • alimentele cu estrogeni (fitoestrogeni) – încă nu se știe cum acționează asupra nivelului estrogenului, unele alimente crescând nivelul acestui hormon altele scăzându-l. Principalele alimente cu fitoestrogeni sunt cruciferele, soia și produsele din soia, nucile și semințele, fructele de pădure, vinul
  • vârsta – pe măsură ce înaintăm în vârstă și nivelul estrogenului scade
  • insuficiența ovariană
  • unele afecțiuni congenitale (de exemplu, sindromul Turner)
  • unele afecțiuni hepatice
  • unele afecțiuni ale tiroidei
  • excesul de exerciții fizice
  • o greutate subnormală pentru vârsta, înălțimea și nivelul de activitate
  • tratamentele cu chimioterapie
  • o funcționare deficitară a glandei pituitare
  • unele medicamente – de exemplu, antibioticele, contraceptivele, fenotiazinele (recomandate în boli psihiatrice)
  • unele plante sau remedii naturiste
  • obezitatea și tumorile ovariene – cresc nivelul estrogenului

Valori estrogen

Valorile estrogenului variază mult în funcție de vârstă, sex și de perioada din timpul ciclului menstrual (de exemplu, estrogenul este crescut pe durata menstruației însă după aceea începe să scadă). Nivelul estrogenului se determină cu ajutorul unei analize simple de sânge. Ginecologul va analiza trei forme ale estrogenului seric: estradiolul, estriolul și estronul. Rezultatele vor fi măsurate în picograme pe ml de sânge (pg/mL). Mai jos sunt recomandările normale pentru fiecare categorie.

Valorile normale ale estradiolului din sânge în cazul femeilor sunt:

  • pentru fete și adolescente – mai puțin de 350 pg/mL
  • pentru femei adulte – 15-350 pg/mL
  • pentru femeile aflate la menopauză – mai puțin de 10 pg/mL

Valorile normale ale estronului seric în cazul femeilor sunt:

  • pentru fete și adolescente- mai puțin de 200 pg/mL
  • pentru femei adulte – 17-200 pg/mL
  • pentru femeile aflate la menopauză – 7-40 pg/mL

Valorile normale ale estradiolului seric în cazul bărbaților sunt:

  • pentru băieți și adolescenți – mai puțin de 40 pg/mL
  • pentru bărbați adulți – 10-40 pg/mL

Valorile normale ale estronului seric în cazul bărbaților sunt:

  • pentru băieți și adolescenți – mai puțin de 60 pg/mL
  • pentru bărbați adulți – 10-60 pg/mL

Particularități pentru estrogenul la femei

Valorile normale ale estradiolului seric în funcție de fazele ciclului menstrual sunt:

  • pentru faza foliculară – 10-200 pg/mL
  • pentru jumătatea ciclului menstrual – 100-400 pg/mL
  • pentru faza luteală – 15-260 pg/mL
  • pentru postmenopauză – mai puțin de 50 pg/mL

Valorile normale ale estronului seric în funcție de fazele ciclului menstrual sunt:

  • pentru faza foliculară – 37-152 pg/mL
  • la jumătatea ciclului menstrual – 72-200 pg/mL
  • pentru faza luteală – 49-114 pg/mL
  • pentru postmenopauză – aproximativ 65 pg/mL (în lipsa terapiei hormonale)

Estrogen crescut

Un nivel crescut al estrogenului poate declanșa multiple efecte secundare atât în cazul femeilor cât și al bărbaților. Un nivel ridicat al estrogenului este asociat unui număr mare de simptome și unui risc mai mare de boli cronice.

Cauzele unui nivel crescut al estrogenului

Anumite schimbări pot duce la apariția unor niveluri mai mari ale estrogenului sau un nivel prea mare prin comparație cu alți hormoni din organism (apare un dezechilibru). Mai jos sunt principalele cauze asociate unui nivel crescut al estrogenului din sânge:

  • administrarea unor medicamente (de exemplu, cele pentru substituție hormonală, unele contraceptive, antibiotice, remedii naturiste)
  • obezitatea
  • unele afecțiuni hepatice
  • prezența unei tumori ovariene

Simptomele unui nivel crescut al estrogenului

Existența unui dezechilibru între nivelul estrogenului și al progesteronului se soldează cu o serie de simptome care apar mai ales atunci când există o producție prea mare de estrogen. În cazul femeilor, un nivel crescut al estrogenului se manifestă prin: 

  • durere în zona sânilor
  • balonare
  • menstre neregulate
  • libido scăzut
  • probleme cu somnul
  • mâini și picioare reci
  • schimbări de dispoziție
  • senzație de oboseală cronică
  • noduli fibrochistici
  • migrene
  • atacuri de panică sau anxietate
  • creșterea în greutate
  • căderea părului
  • probleme de concentrare sau memorie

În cazul bărbaților o producție excesivă de estrogen duce la ginecomastie (dezvoltarea sânilor), disfuncții erectile și infertilitate. 

nivel crescut al estrogenului

Tratamentul în cazul în care estrogenul este crescut

În cazul în care estrogenul are un nivel prea mare, ginecologul poate recomanda schimbarea alimentației, luarea unor medicamente sau chiar intervenția chirurgicală (rar). 

Dacă nivelul estrogenului crește ca urmare a terapiei hormonale, medicul poate schimba doza de hormoni pentru a reechilibra hormonii din organism. 

Da este vorba de un cancer este posibil să fie nevoie de extirparea ovarelor. În cazul în care dieta este de vină, medicul va recomanda o alimentație sănătoasă cu fructe, legume, cereale și mișcare.

Efectele negative ale unui nivel prea mare al estrogenului

Un nivel prea mare al estrogenului înseamnă un risc mai mare de cancer ovar, endometrial și mamar. Mai mult, o producție prea mare de estrogen este asociată unui risc mai mare de accident vascular cerebral și probleme cu glanda tiroidă. 

Estrogen scăzut

De cealaltă parte, o producție scăzută de estrogen vine la pachet cu propriile probleme de sănătate. 

Cauzele unui nivel scăzut al estrogenului

Un nivel scăzut al estrogenului poate avea una sau mai multe cauze. Mai jos sunt cele mai răspândite dintre ele:

  • orice afecțiune a ovarelor
  • vârsta – începând de la premenopauză (cu 1-2 ani înainte de menopauză) scade și nivelul estrogenului
  • menopauza
  • insuficiența ovariană prematură
  • tulburările de alimentație (anorexie, bulimie)
  • exerciții fizice excesive
  • probleme ale glandei pituitare
  • boli renale
  • sindromul Turner

Simptomele unui nivel scăzut al estrogenului

Un nivel prea mic al estrogenului este însoțit de numeroase simptome care pot da viața peste cap. Mai jos sunt cele mai comune dintre ele:

  • menstre neregulate sau absente
  • infertilitate – un nivel scăzut al estrogenului este asociat cu o probabilitate mai mică de ovulație
  • oase fragile sau casante – în special femeile la premenopauză au un risc mai mare de osteoporoză
  • dureri în timpul sexului – estrogenul asigură lubrifierea vaginului iar un nivel prea scăzut duce la uscăciune vaginală, o afecțiune manifestată prin durere în timpul actului sexual
  • bufeuri (valuri de căldură) – apar mai ales la menopauză
  • infecții urinare – apar pe fondul subțierii uretrei, problemă care apare atunci când nivelul estrogenului scade
  • depresie – unii specialiști cred că o producție normală de estrogen este corelată cu o producție normală de serotonină, o substanță legată de buna-dispoziție; un nivel redus al estrogenului contribuie la schimbările dese ale dispoziției și chiar depresie
  • îngrășare – estrogen are rol reglator asupra greutății iar atunci când are un nivel prea mic nu mai poate controla cantitatea de grăsime stocată de organism. Mai mult, se crede că un nivel prea mic al estrogenului este asociat unui risc mai mare de grăsime abdominală (fapt care crește riscul de boli de inimă, diabet și obezitate)

Tratamentul în cazul în care estrogenul este scăzut

În unele cazuri nu este nevoie de tratament, însă dacă simptomele afectează desfășurarea activităților de zi cu zi medicul va recomanda una sau mai multe forme de tratament:

  • terapie cu substituție hormonală – ginecologul poate recomanda o combinație de estrogen și progesteron. Aceste tratamente pot fi administrate oral, topic, sub formă de plasturi, vaginal sau injectabil
  • terapie cu estrogen – în unele cazuri de deficit de estrogen este posibil ca doctorul să recomande doar estrogen. Este recomandată mai ales femeilor cărora li s-au extirpat ovarele și deci hormonul nu mai are cum să fie secretat. Uneori tratamentul poate ajuta la reducerea simptomele asociate menopauzei
  • alte forme de tratament – dacă nivelul estrogenului a scăzut pe fondul dietei defectuoase sau a intensității exercițiilor fizice medicul poate recomanda corectarea dietei și menținerea unei greutăți normale (chiar și fluctuațiile sau greutatea subponderală poate afecta estrogenul) precum și ponderarea antrenamentelor extreme

Estrogenul este o substanță foarte importantă pentru organism. De echilibrul său depind sistemul reproducător, inima, oasele și chiar creierul. Alege o dietă sănătoasă și un stil de viață echilibrat fără excese și nu vei avea probleme cu estrogenul. 

Sursa foto: Shutterstock

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda