anticonceptionale

Alegerea metodei de contracepție este o decizie personală, femeia având astăzi la dispoziție o gamă relativ largă de opțiuni. Una dintre cele mai populare metode contraceptive este pilula anticoncepțională.

Informații generale despre anticoncepționale

Ce tipuri de anticoncepționale există
Care sunt beneficiile anticoncepționalelor și ce alte probleme tratează
Cât de eficiente sunt anticoncepționalele
Cum se administrează corect anticoncepționalele

Cum alegi anticoncepționalele

Interacțiunea anticoncepționalelor cu alte medicamente
Cum alegi anticoncepționalele potrivite pentru tine
Efecte secundare ale anticoncepționalelor
Ce efecte sunt pe termen lung
Contraindicațiile anticoncepționalelor

Informații utile despre anticoncepționale

Există contraceptive masculine?
Cât costă anticoncepționalele
Cele mai frecvente întrebări despre anticoncepționale

Anticoncepționalele reprezintă una dintre cele mai comune metode de contracepție. Ele se administrează oral și conțin combinații dintre doi hormoni: estrogenul și progesteronul, pentru a preveni o sarcină nedorită.


Citește și : Cum alegi produsele cosmetice 


Ce tipuri de anticoncepționale există

Există două tipuri de clasificări ale anticoncepționalelor, în funcție de cantitatea de etinilestradiol (estrogen) și de cantitatea de progesteron.

Astfel, în funcție de doza de etinilestradiol există pilule:

  • normodozate – 50 µg etinilestradiol
  • minidozate – 30 µg etinilestradiol
  • microdozate – 20 µg etinilestradiol

În funcție de cantitatea de progesteron anticoncepționalele se împart în:

  • Pilule monofazice – Au un raport egal între estrogen și progesteron; sunt printre cele mai folosite datorită efectelor secundare reduse.
  • Pilule bifazice – Se remarcă datorită concentrației crescute de progesteron; în primele 7-10 zile cantitatea de estrogen are o valoare relativ constantă (raportul cu progesteronul este aproximativ 50:50); începând cu ziua a 11-a crește cantitatea de progesteron, iar pastilele luate vor avea o altă culoare. Acest tip de anticoncepționale sunt administrate mai ales femeilor care au ciclu neregulat.
  • Pilule trifazice – Conțin, pe lângă estrogen, cantități diferite de progesteron, creșterea fiind progresivă. La început (în primele șapte zile) progesteronul are o concentrație redusă (iar pastilele au o anumită culoare). În următoarele șapte zile crește concentrația de progesteron (uneori și cea de estrogen) iar pilulele sunt de altă culoare. În a treia fază concentrația progesteronului crește din nou iar pilulele capătă o nouă culoare. Este foarte important ca pastilele să fie luate în ordine.

Dacă iei medicamente care interacționează cu estrogenul, un doctor ginecolog îți va recomanda anticoncepționale care conțin doar progesteron.

Care sunt beneficiile anticoncepționalelor și ce alte probleme tratează

Evitarea unei sarcini nedorite nu este singurul beneficiu al anticoncepționalelor. Mai jos sunt câteva alte probleme soluționate de contraceptive:

  • Reglează ciclul menstrual neregulat
  • Reduc din durerea resimțită pe durata menstruației
  • Ameliorează simptomele sindromului de ovare polichistice.
  • Îndepărtează acneea.
  • Scad riscul de anemie.
  • Scad riscul de cancer ovarian și endometrial.
  • Protejează împotriva sarcinilor extrauterine.
  • Scad riscul de chisturi la sân.
  • Reduc menstruația abundentă.
  • Previn subțierea oaselor.
  • Reduc simptomele sindromului premenstrual.

De asemenea, anticoncepționalele bazate doar pe progesteron au și alte beneficii printre care se numără următoarele:

  • Pot fi folosite de femeile de peste 35 ani.
  • Pot fi folosite în siguranță de fumătoare.
  • Pot fi folosite de femeile care vor să alăpteze.
  • Pot fi folosite de femeile care au avut cheaguri de sânge.

Cât de eficiente sunt anticoncepționalele

Administrate corect, anticoncepționalele pot scădea riscul unei sarcini nedorite cu până la 99%. În fapt, nicio metodă contraceptivă medicală nu poate garanta evitarea sarcinii în 100% din cazuri.

Trebuie știut că pilula contraceptivă își pierde din eficiență:

  • Dacă nu este luată zi de zi (cu o pauză de șapte zile conform recomandărilor doctorului).
  • Dacă este luată de femeile supraponderale.
  • Dacă este luată în paralel cu antibiotice, antifungice, medicația pentru HIV sau pentru convulsii – dacă te numeri printre persoanele care iau asemenea produse, asigură-te că partenerul folosește prezervativ pentru a scădea riscul de sarcină nedorită.

Anticoncepționalele pe durata alăptării

Majoritatea anticoncepționalelor influențează calitatea laptelui matern. Pentru a combate acest lucru poți vorbi cu doctorul pentru a-ți recomanda anticoncepționale care conțin doar progesteron (care nu au impact asupra laptelui matern). De asemenea, perioada de alăptare nu protejează de o nouă sarcină, așa că apelarea la anticoncepționale devine necesară.

Cum se administrează corect anticoncepționalele

Administrarea anticoncepționalelor trebuie să urmeze o anumită schemă. Mai întâi, prima pilulă trebuie luată la începutul ciclului menstrual. Vei lua anticoncepționalele în fiecare zi, la aceeași oră, timp de trei săptămâni. În a patra săptămână administrarea este oprită, la sfârșitul săptămânii urmând să ai o nouă menstruație.

Dacă ai uitat să iei pastila într-o zi, nu dispera. Poți lua o altă pastilă în maxim 12 ore.

Este bine de știut că anticoncepționalele trebuie luate doar după un control ginecologic. Doctorul va stabili, după control și eventualele analize (dacă este cazul) ce tip de anticoncepționale ți se potrivesc cel mai bine.

Nu uita că pilula contraceptivă nu este același lucru cu “pilula de a doua zi”. Acesta din urmă este eliberată fără prescripție medicală și conține o cantitate superioară de progesteron care împiedică nidația (fixarea ovulului fecundat).

Interacțiunea anticoncepționalelor cu alte medicamente

Atunci când iei două sau mai multe medicamente în același timp, efectele unei pastile pot fi diminuate sau alterate de celălalt medicament. Astfel, cele două pastile interacționează.

Dacă se întâmplă acest lucru, va trebui să te asiguri și să folosești o contracepție suplimentară pentru a evita o sarcină nedorită (de exemplu, prezervative).

Contraceptivele hormonale care pot fi afectate de alte medicamente includ: pilula combinată, pastila numai cu progesteron, plasturele contraceptiv, inelul vaginal și implantul contraceptiv.

Unele contraceptive hormonale pot schimba efectul altor medicamente, cum ar fi tratamentul pentru epilepsie, cu lamotrigină și medicamentul imunosupresor, ciclosporină.

În aceste cazuri, schimbarea modului în care iei medicamentele poate fi recomandat de medic. Sau chiar alegerea unei alte metode de contracepție.

Dacă nu ești sigură dacă contracepția ta interacționează cu alte medicamente, cel mai bine este să apelezi la serviciile medicului tău.

Dacă apare diareea ca efect secundar al unui medicament, aceasta ar putea afecta absorbția pilulelor combinate sau a pastilelor cu progesteron. Un exemplu în acest sens este legat de pastilele pentru pierderea în greutate.

Alte medicamente pot afecta hormonii din pastila contraceptivă dacă sunt luați în același timp. Unele dintre acestea sunt, de exemplu, medicamente utilizate pentru a reduce nivelurile de acid biliar, cum ar fi colestiramina.

Medicamente pe bază de enzime pot afecta contracepția hormonală, inclusiv cele cu pilule anticoncepționale.

Medicamentele care induc enzimele accelerează procesarea unor hormoni contraceptivi și, prin urmare, reduc nivelul acestor hormoni în fluxul sanguin. Acest lucru face ca pastila contraceptivă să fie mai puțin eficientă. Printre aceste medicamente se numără:

  • Antibiotice asemănătoare rifampicinei
  • Unele medicamente utilizate pentru tratarea epilepsiei
  • Unele medicamente antiretrovirale utilizate pentru tratarea HIV. De exemplu: Lopinavir și ritonavir
  • Sunătoarea (un remediu pe bază de plante)

O metodă contraceptivă care poate fi folosită în acest caz este injecția cu progesteron.

Medicul te poate sfătui să utilizezi o formă alternativă sau suplimentară de contracepție în timp ce iei un alt medicament.

De asemenea, e important să știi că dacă rămâi gravidă în timp ce iei pilule contraceptive hormonale, de obicei, acest lucru nu afectează sănătatea mamei sau a copilului. Ar trebui totuși să discuți cu medicul despre acest lucru.

Printre medicamentele care nu sunt recomandate în combinație cu anticoncepționalele sunt: antidepresivele (de exemplu; Ampitriptilina, Antideprin, Doxepin, Nortriptilina, Ludiomil), antifungice ( de exemplu: Flucitozina, Fluconazol, Terbainafina, Miconazol, Ketoconazol), anticonvulsivante, medicamente pentru diabet.

Cum alegi anticoncepționalele potrivite pentru tine

Penuria de pastile anticoncepționale disponibile pe piață, poate face ca alegerea tipului de pilulă să fie mai grea. Dacă te documentezi cu atenție, vei găsi cu siguranță pastila contraceptivă ce ți se potrivește. Pilule anticoncepționale se iau după rezultatul analizelor hormonale și de sânge și se eliberează numai cu prescripția medicului ginecolog.

Anticoncepționalele care conțin un amestec de estrogen și progesteron sunt cele mai numeroase și comune.

În timpul ciclului menstrual tipic, există o creștere hormonală care declanșează eliberarea unui ovul pentru a putea fi fertilizat.

Estrogenul depășește acea creștere hormonală normală și, din această cauză, nu există niciun ovul eliberat. Nivelul mare de estrogen face mai grea mișcarea spermei și subțiază mucoasa uterină, ceea ce face mai puțin probabil ca orice ovul care se fertilizează să se atașeze de el.

Anticoncepționalele pot diferi în multe moduri, inclusiv cât de mult estrogen și progesteron conțin în fiecare ambalaj de 28 de pilule și cât de des aceste niveluri fluctuează pe parcursul lunii. Acestea sunt anticoncepționalele convenționale, ce conțin 21 de pastile active și 7 inactive, sau 24 de pastile active și patru inactive. Menstruația are loc în fiecare lună atunci când iei pastilele inactive

Există și o modalitate de doză continuă sau ciclu extins. Aceste pachete de anticoncepționale conțin 84 de pastile și 7 pastile inactive. Menstruația are loc astfel de patru ori pe ani, atunci când se iau pastilele inactive. Există și forma doar de pastile active, eliminând astfel menstruația.

Mai ai și varianta unor pastile fără estrogen, care conțin doar progesteron (minipill). Ele vin în pachet de 28 de pastile și oferă o doză constantă de progesteron pentru a subția mucoasa uterină. Dacă alegi acest tip de anticoncepționale, este posibil să sângerezi puțin la un moment dat în timpul lunii. Nu neapărat în ultima săptămână a pachetului.

Dacă este luată corect, are o eficacitate de 99% în prevenirea sarcinei. Dacă ratezi o pastilă, vomiți la două ore după ce ai luat pastila, ai diaree severă sau iei anumite medicamente ar putea fi doar 93% eficientă.

Pastilele care conțin mai puțin de 50 de micrograme de etinilestradiol (minidozate și microdozate), un anumit fel de estrogen, sunt cunoscute sub numele de pastile cu doze mici. Acestea se adresează femeilor sensibile la hormoni. Aceste pastile pot duce însă la mai multe sângerări decât pastilele cu doză mai mare.

Pastilele se vor alege, de asemenea, în funcție de istoricul medical al fiecăreia. Dacă există vreo problemă de sănătate, medicul trebuie să știe înainte și să aibă un diagnostic de la un alt medic sau să-ți dea trimitere către o altă specialitate medicală, dacă e nevoie.

Medicul te va descuraja să iei anticoncepționale combinate dacă:

  • Alăptezi
  • Ai vârsta mai mare de 35 de ani și fumezi
  • Ai tensiunea arterială slab controlată
  • Ai antecedente de tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară
  • Ai istoric de cancer la sân
  • Ai antecedente de accident vascular cerebral sau boli de inimă
  • Ai complicații legate de diabet, cum ar fi nefropatia, retinopatia sau neuropatia
  • Ai boli hepatice
  • Ai sângerări uterine inexplicabile
  • Vei fi imobilizată pentru o perioadă îndelungată din cauza unor intervenții chirurgicale, pentru recuperare
  • Ai un consum mare de sunătoare sau agenți anticonvulsivanți sau antituberculoși.

Medicul nu te va încuraja să iei anticoncepționale, chiar dacă sunt doar cu progesteron în următoarele cazuri:

  • Ai cancer la sân
  • Ai sângerări uterine neașteptate
  • Iei anticonvulsivante sau agenți antituberculoși.

Care sunt avantajele și dezavantajele pastilelor combinate?

Avantaje:

  • Scăderea riscului de cancer ovarian și endometrial
  • Îmbunătățirea acneei
  • Crampe menstruale mai puțin severe (dismenoree)
  • Posibil efect pozitiv asupra densității minerale osoase
  • Reducerea producției de androgeni cauzată de sindromul ovarului polichistic
  • Reducerea sângerărilor grele (menoragie) și anemiei conexe
  • Ameliorarea sindromului premenstrual (PMS)
  • Menstruații mai scurte, mai ușoare și mai previzibile sau deloc
  • Evitarea riscurilor asociate cu sarcina, cum ar fi un risc mai mare de cheaguri de sânge, rate mai mari de sarcină ectopică și creștere a stării de greață și a sensibilității sânilor (deși unele dintre aceste riscuri apar din cauza  anticoncepționalelor, acestea sunt mult mai puțin severe decât riscurilor asociate cu sarcina).

Dezavantaje:

  • Nu protejează împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV
  • Risc crescut de atac de cord și accident vascular cerebral
  • Riscul crescut de cheaguri de sânge
  • Efecte secundare, cum ar fi sângerare neregulată, balonare, sensibilitate la sân, greață, depresie, creștere în greutate și dureri de cap

Care sunt avantajele și dezavantajele de pastilei doar cu progesteron?

Avantaje:

  • Poate fi luată dacă ai probleme de sănătate, cum ar fi un risc ridicat de boli de inimă, cheaguri de sânge, hipertensiune arterială sau migrene
  • Poate fi utilizat în timpul alăptării
  • Oferă o revenire rapidă la fertilitate dacă speri să rămâi însărcinată
  • Evitarea riscurilor asociate cu sarcina, cum ar fi riscul mai mare de cheaguri de sânge, rate mai mari de sarcină ectopică și creștere a stării de greață și a sensibilității sânilor.

Dezavantaje:

  • Nu protejează împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV
  • Potențial mai puțin eficient decât anticoncepționalele combinate
  • Trebuie să fie luate în același timp în fiecare zi
  • Efecte secundare, cum ar fi sângerare menstruală neregulată, chisturi ovariene, scăderea libidoului, dureri de cap, sensibilitate la sân, acnee, creștere în greutate, depresie și hirsutism (exces de păr pe corp)
  • Riscul ușor crescut ca, în cazul în care apare sarcina, acesta să fie ectopică – ovulul fertilizat în afara uterului.

Efectele secundare ale folosirii anticoncepționalelor

Dacă uitarea pilulei câteva zile la rând poate duce la apariția unei sarcini nedorite, consumul regulat de anticoncepționale este, la rândul său, urmat de câteva efecte asupra organismului, unele mai plăcute (calmarea durerilor menstruale), altele mai puțin plăcute, în special în primele luni:

  • dureri de cap (folosirea unor pilule cu o concentrație mai mică de estrogen poate înlătura acestă neplăcere)
  • amețeală și senzație de greață
  • durere la nivelul sânilor (dispare după 2-3 luni de folosire)
  • rareori, agravarea acneei
  • rareori, menstre neregulate, lipsa menstruației sau sângerare între menstre
  • hipertensiune arterială (dispare după întreruperea folosirii pilulei)
  • schimbări ale stării de spirit (unele studii spun că anticoncepționalele cresc riscul de depresie)
  • rar, scăderea libido-ului
  • uscarea vaginului și un risc crescut de infecție vaginală
  • îngroșarea corneei

Ce efecte sunt pe termen lung

Consumul de anticoncepționale nu afectează fertilitatea femeii, cuplul putând concepe la prima pauză de pilule contraceptive. De asemenea, nu crește riscul de avort, iar contraceptivele nu duc la naștere prematură.

În schimb, există un risc mai mare de probleme cardiovasculare, în special asociate hipertensiunii arteriale cauzate de anumite anticoncepționale. Pe termen lung, hipertensiunea arterială poate duce la atac de cord, atac vascular cerebral și cheaguri de sânge care pot pune viața în pericol.

Contraindicațiile anticoncepționalelor

În general, orice femeie sănătoasă poate lua anticoncepționale. Excepțiile sunt legate de stilul de viață și de vârstă – femeile care fumează mai mult de 15 țigări pe zi și femeile de peste 35 de ani (care pot cere doctorului anticoncepționale care conțin doar progesteron, care sunt eficiente și mai ușor tolerate de organism). Astfel consumul de anticoncepționale vine cu anumite condiții

Principalele categorii de persoane care nu ar trebui să apeleze la anticoncepționale.

  • Femeile care au avut cancer mamar, uterin sau hepatic.
  • Femeile care au avut infarct sau accident vascular cerebral.
  • Femeile care iau medicație antifungică, antidepresivă sau antibiotice.
  • Femeile care au o boală genetică cu un risc crescut de cheaguri de sânge.

Anticonceptionale

Există contraceptive masculine?

În ceea ce privește anticoncepționalele masculine, există mai multe studii în desfășurare însă deocamdată nu a fost patentat un produs care să fie utilizat la scară largă.

Lipsa unei pilule contraceptive masculine este explicată prin legislația în vigoare, conform căreia produsul trebuie să fie testat cu succes pe o plajă cât mai mare de bărbați. Mai mult, componenta biologică joacă un rol foarte important. Bărbații produc aproximativ 250 milioane de spermatozoizi pe lună, iar cercetătorii spun că dacă ar micșora, hormonal, numărul acestora cu 90%, tot ar exista riscul fecundării. Femeile, pe de altă parte, produc 1-2 ovule pe lună.

Concentrarea pe pilulele pentru femei nu a fost motivată doar de dorința utilizatoarelor de amânare a sarcinii, ci și de posibilitatea ca femeile care nu pot duce sarcina să fie ferite de complicații prin apelarea la contraceptive.

Există totuși câteva metode contraceptive care peste câțiva ani ar putea apărea pe rafturile farmaciilor.

  • Un gel zilnic care oprește producția de spermatozoizi – Acest gel conține testosteron și progestin (o formă sintetică a progesteronului feminin). Gelul trebuie aplicat pe brațe și umeri pentru a scădea nivelul gonadotropinei, un hormon responsabil pentru stimularea producției de testosteron (care la rândul său stimulează producția de spermă). Primul test cu acest tip de gel a fost realizat în 2012, când voluntarii au participat la un experiment derulat pe o perioadă de 24 de săptămâni. Rezultatele au arătat o scădere importantă a producției de spermatozoizi, suficientă pentru a împiedica fecundarea. Pentru a confirma rezultatele pe o scară largă au fost demarate mai multe astfel de studii; cel mai recent a început în august 2018 și se preconizează că se va încheia în 2021.
  • O pilulă contraceptivă care a fost testată până acum doar pe rozătoare – Această pilulă conține testosteron și progestin și trebuie luată zilnic. Chiar dacă persoana uită să ia o nouă pastilă, efectul celei anterioare persistă până la 18 ore. Studiile pe oameni abia au început și implică administrarea aceleiași compoziții însă sub formă injectabilă.
  • O vasectomie neinvazivă Procedura se numește RISUG (Reversible Inhibition of Sperm Under Guidance) și implică injectarea unui polimer sub formă de gel în canalul deferent al aparatului reproducător mascul pentru a bloca producția de spermă (în cazul vasectomiei acest canal deferent era tăiat). Acest tratament poate fi reversibil, printr-o injecție care elimină gelul.

Cât costă anticoncepționalele

Prețul anticoncepționalelor variază în funcție de raportul dintre estrogen și progesteron și depinde mult de producător (prețul mare al unor produse include, printre altele, costul testelor de laborator realizate pentru a diminua efectele adverse ale pilulei). În funcție factorii menționați, prețul variază între 15 și 80 lei.

Cele mai frecvente întrebări despre anticoncepționale

După cât timp de la luarea anticoncepționalelor își vor face efectul?

Indiferent de tipul de anticoncepționale pe care îl alegi, este sigur să faci sex neprotejat fără a rămâne însărcinată după 7 zile de tratament urmat în mod corect.

Administrarea de anticoncepționale trebuie făcută doar după un consult în prealabil la ginecologie?

Da, înainte de a lua pastile de contracepție, discută cu un medic ginecolog.

Anticoncepționalele mă feresc de boli sau infecții cu transmitere sexuală?

Nu. Anticoncepționalele te protejează doar de sarcini nedorite. Pentru a evita bolile transmise sexual, folosește prezervativ. Astfel că anticoncepționalele nu te protejează de HIV, sifilis, gonoree, hepatita, HPV, sau alte infecții genitale.

Ce fac dacă am uitat să iau o pastilă?

Nu este neapărat o problemă, în cazul în care îți dai seama de acest lucru imediat, adică până la 24 de ore de când trebuia luată pastila. Atunci poți să o iei cât de repede îți amintești. Ia apoi o altă pastilă la un interval de 24 de ore de la ultima și încearcă să respecți acest program. Nu dubla pilula. Nu e indicat să iei de două ori pastila contraceptivă într-o zi.

Am făcut sex neprotejat și nu iau anticoncepționale. Pot să iau pastile de contracepție a doua zi?

Nu. În cazul acesta e indicat să iei pastila de a doua zi. Pastila contraceptivă și pastila de a doua zi sunt două lucruri diferite.O pilulă anticoncepțională nu se folosește pentru pierderea unei sarcini, ci pentru prevenirea uneia.

Mă îngraș dacă iau anticoncepționale?

E puțin probabil. O analiză a peste 40 de studii despre acest subiect a evidențiat că nu există o legătură între anticoncepționale și creșterea în greutate. Progesteronul și estrogenul te pot face însă să reții apă, în funcție de metabolism.

Pot să beau alcool în timpul tratamentului cu anticoncepționale?

Ai mai mult șanse să rămâi însărcinată dacă bei alcool atunci când iei anticoncepționale. Alcoolul poate fi astfel una dintre cauzele pentru ineficiența pilulelor. De asemenea, pastila contraceptivă poate încetini timpul necesar alcoolului pentru a părăsi organismul. Astfel că dacă bei prea mult, ai putea avea euforia beției mai mult timp.

Anticoncepționalele reprezintă un mod principal de contracepție (reduc riscul unei sarcini nedorite cu până la 99%), iar avansul tehnologiei medicale ne dă speranța că viitoarele pilule vor antrena mult mai puține efecte secundare decât produsele existente pe piață.

Foto: Shutterstock

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda