ceaiul de macese

Florile și fructele de măceș au fost folosite de către diverse civilizații antice în scop terapeutic. Dincolo de tradiții și povești din bătrâni, infuzia obținută din florile acestui arbust a fost supusă unei serii de studii de specialitate. Acestea au confirmat rolul benefic al ceaiului pentru prevenția sau atenuarea unei serii de afecțiuni, de la reducerea nivelului de colesterol sau prevenirea tumorilor la stimularea digestiei și atenuarea stărilor depresive.

Cum se prepară ceaiul de măceșe
Ce valori nutriționale are infuzia din flori de măceșe
Care sunt beneficiile consumului regulat al acestui ceai
Care sunt efectele secundare ale consumului

Cum se prepară ceaiul de măceșe

Ceaiul de măceșe este o infuzie realizată din florile arbustului de măceș, denumit în mod sugestiv și „trandafirul sălbatic” (Rosa canina). Diferite specii ale acestui arbust cresc în zonele cu un climat preponderent călduros din Europa, Africa și Asia, fiind răspândit și binecunoscut și în țara noastră. Diversitatea de specii de măceș se reflectă și în coloritul deosebit al florilor acestei plante, care variază de la roz pal, chiar alb, până la o nuanță roșiatică, aproape cărămizie.

Pentru prepararea acestui ceai, florile sunt lăsate la uscat, iar apoi sunt fierte ca atare sau alături de alte părți ale acestei plante. Infuzia rezultată are o culoare rubinie și un gust acrișor, asemănător cu cel al merișoarelor. Atât pentru gustul său aromat, cât și pentru proprietățile sale benefice, aceasta băutură este consumată în întreaga lume și se servește atât caldă, cât și rece, cu gheață, în funcție de obiceiurile și preferințele fiecăruia.


Citește și : Cum alegi produsele cosmetice 


Ceaiul de măceșe se găsește sub formă de flori uscate ambalate ca atare ori sub formă de pudră, inclus în obișnuitele pliculețe de ceai ori în diverse lichide cu extract din acest ceai.

Ce valori nutriționale are infuzia din flori de măceșe

O infuzie cu ceai de măceșe nu conține cafeină, dar în schimb este bogată în diverși nutrienți, mai ales vitamina C și fier. O cană de 250 ml din acest ceai conține aproximativ 20 mg de fier și 45 mg de vitamina C, valori echivalente cu doza zilnică recomandată pentru organismul uman. De aceea, ceaiul ar trebui consumat cu măsură pentru a culege toate beneficiile pe care le are de oferit, fără efecte secundare neplăcute.

Cum se prepară ceaiul cald de măceșe

Prepararea versiunii calde a acestui ceai este similară cu prepararea oricărui alt ceai pe bază de plante și nu necesită decât câteva ingrediente:

  • două lingurițe de flori uscate de măceșe sau un pliculeț cu plante de același fel;
  • o cană de apă fierbinte;
  • miere, zahăr (brun) sau un alt îndulcitor, în funcție de preferințe și dacă este cazul;
  • alte ierburi aromate sau condimente, precum mentă, ghimbir sau scorțișoară, pentru cei care preferă un ceai puternic aromat.

Apa fierbinte se toarnă peste pliculețul de ceai sau peste florile uscate (puse într-un infuzor ori lăsate libere în ceainic) și eventualele condimente alese. Amestecul se acoperă și se lasă să infuzeze timp de 5 – 10 minute, după care se îndepărtează plicul/infuzorul sau se cern florile din lichidul obținut. Ulterior se adaugă și îndulcitorii, dacă e cazul, iar ceaiul e gata de a fi consumat.

Cum se prepară ceaiul de măceșe cu gheață

Dacă preferi să-ți pregătești o carafă de ceai de măceșe răcoritor, cu gheață, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • O jumătate de cană de flori uscate de măceșe;
  • Patru căni de apă rece;
  • Câteva cuburi de gheață;
  • Sirop simplu obținut prin fierberea unui amestec de apă cu zahăr, ori zahăr tos, după gust;

Această băutură trebuie pregătită în avans și trebuie ținută la rece timp de 12 – 14 ore înainte de a fi consumată. În apa rece, florile își vor elibera aroma în mod treptat, mult mai lent decât dacă ar fi supuse unui șoc termic prin adăugarea de apă fierbinte. Apoi amestecul răcit se strecoară și se servește în pahare, alături de cuburi de gheață și zahăr sau îndulcitor după gust.

Care sunt beneficiile consumului regulat al acestui ceai

Dintre proprietățile benefice confirmate ale acestui ceai, câteva pot oferi cel puțin o atenuare a unora dintre cele mai serioase afecțiuni ale acestor vremuri.

  • Previne sau scade tensiunea arterială

Ceaiul de măceșe a făcut obiectul unei cercetări de anvergură desfășurate în 2013 la Universitatea din Arizona. Aceasta a relevat faptul că infuzia de măceșe este prescrisă în cel puțin zece țări de pe Glob ca un remediu recunoscut împotriva hipertensiunii, dar și împotriva hipotensiunii sau a hiperlipemiei, cu rezultate pozitive.

Mai exact, conform datelor înregistrate, consumul zilnic de ceai sau extract de măceșe poate scădea tensiunea arterială sistolică și diastolică cu până la zece puncte în cazul pacienților cu hipertensiune ușoară sau moderată. Acest lucru se datorează proprietăților anti-inflamatorii ale acestei infuzii, a cărei ingerare nu are efecte adverse decât în cazul unui consum excesiv îndelungat.

  • Scade nivelul colesterolului

Conform aceleiași cercetări, care a înglobat și analizat rezultatele obținute într-o serie de teste clinice realizate la nivel internațional, consumul regulat al acestui tip de ceai sau extract a dus la scăderea nivelului colesterolului negativ (LDL) și al trigliceridelor. În schimb, nivelul colesterolului benefic (HDL) al pacienților a crescut în timpul acestor tratamente.

Deși diverse alte studii au înregistrat rezultate similare, unele cercetări nu au identificat nicio modificare în acest sens după consumul regulat al acestui ceai pe parcursul a 30 de zile. Din acest motiv, este necesară realizarea unor cercetări extensive înainte ca datele vreunuia dintre aceste studii să fie considerate concludente.

  • Poate ține sub control anumite complicații ale diabetului

Proprietățile hipolipemice și hipoglicemice ale ceaiului de măceșe pot avea un impact pozitiv și asupra complicațiilor diabetului zaharat. Mai exact, această boală reprezintă un factor de risc important în apariția bolilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială și cardiopatia ischemică, și a complicațiilor asociate cu acestea. În plus, pacienții cu diabet sunt predispuși la obezitate, dacă afecțiunea nu este ținută sub control.

De aceea sunt cu atât mai îmbucurătoare rezultatele unor cercetări care au demonstrat o scădere semnificativă a hipertensiunii arteriale în cazul diabeticilor, prin consumul a trei căni de ceai de măceșe pe zi, pe parcursul a patru săptămâni. Un alt studiu întreprins în 2009 indică scăderea valorilor colesterolului și al trigliceridelor în cazul pacienților cu diabet, prin consumul a două căni de ceai pe zi, timp de o lună.

  • Încetinește degenerarea celulară, datorită antioxidanților pe care îi conține

Antioxidanții sunt vitali pentru protejarea organismului de radicalii liberi care favorizează îmbolnăvirea și accelerează procesul de îmbătrânire. Ceaiul de măceșe, asemenea altor tipuri de ceai, este bogat în antioxidanți și contribuie la neutralizarea efectului radicalilor liberi, oferind corpului uman un plus de energie și vitalitate.

  • Oferă protecție hepatică

Tot datorită antioxidanților pe care îi conține, acest tip de infuzie protejează ficatul de efectele nocive ale unei diete nesănătoase sau de expunerea repetată la substanțe chimice periculoase.

  • Are potențialul de a preveni anumite forme de cancer

Un studiu desfășurat de către Institutul de Biochimie din Taichung, Taiwan a arătat faptul că extractul de măceșe încetinește dezvoltarea celulelor canceroase prin inducerea apoptozei (moarte celulară programată). Rezultatele sunt încurajatoare, însă cercetările în domeniu se află încă într-o fază incipientă.

  • Asigură o bună funcționare a sistemului digestiv și poate reduce riscurile asociate cu obezitatea

Ceaiul de măceșe are efect diuretic, precum ceaiul verde. Din acest motiv, el asigură o bună funcționare a sistemului gastrointestinal, prin reducerea constipației sau a indigestiei. Anumite studii efectuate pe cobai au demonstrat că infuzia de măceșe administrată pe termen lung ar putea contribui la menținerea greutății corporale, inhibând asimilarea de grăsimi și absorbția de amidon și glucoză. Totuși, pentru a fi concludente, este necesar ca aceste studii să fie replicate în teste clinice care implică subiecți umani.

  • Ameliorează stările anxioase și depresive

Ceaiul de măceșe este bogat în flavonoizi care au un efect relaxant asupra sistemului nervos. Ca urmare, dacă este consumat zilnic, acesta poate atenua stările depresive și tulburările anxioase.   

Care sunt efectele secundare ale consumului

Acest ceai, consumat cu regularitate și în moderație, poate fi deosebit de benefic pentru organismul uman; însă dacă este consumat în exces ori dacă persoana care îl consumă suferă de anumite afecțiuni și predispoziții, pot apărea și efecte negative, ușoare sau mai serioase.

Administrat în doze care depășesc în mod considerabil recomandarea pentru consumul zilnic, ceaiul de măceșe poate fi hepatotoxic. În plus, acesta nu ar trebui consumat în asociere cu anumite analgezice, întrucât poate grăbi eliberarea substanței active în organism, intensificând potențialele efecte adverse ale medicamentelor.

Persoanele care suferă de diabet și cele care urmează un tratament pentru scăderea hipertensiunii ar trebui să urmeze strict dozajul recomandat și să-și monitorizeze în permanență valorile tensiunii arteriale și cele ale glicemiei.  

Nu în ultimul rând, femeile însărcinate nu ar trebui să-l consume, deoarece poate induce menstruație sau chiar un travaliu prematur.

De asemenea, unele persoane pot avea simptome asemănătoare cu cele ale alergiei în urma consumului acestui tip de ceai, de la iritații ale sinusurilor și ale ochilor până la intoxicații și halucinații în cazurile cele mai grave.

De aceea, înainte de a urma o cură cu acest ceai, pe care urmează să-l consumi în mod regulat și pentru o pentru o perioadă mai îndelungată, consultă un medic. Acesta va putea identifica potențialii factori de risc, dacă aceștia există în cazul tău, sau îți poate recomanda să incluzi acest ceai în rutina zilnică.

Apoi, încearcă ceaiul de măceșe, atât în varianta caldă, cât și în cea răcoritoare cu gheață. Sperăm să te bucuri de gustul lui și de beneficiile pe care are să le ofere!

Sursa foto: Shutterstock

Total
5
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda