costume de baie

Pentru multe dintre noi alegerea unui costum de baie poate însemna o cursă “contra-cronometru”. Vrei un costum de baie care să îți vină perfect, preferabil într-o culoare la modă, și care să îți acopere zonele cu probleme. Cursa trebuie să se termine în mod evident înainte de începerea vacanței.

Ghidul de mai jos te va ajuta să faci o alegere smart luând în considerare silueta și culorile preferate fără a ocoli trendurile acestei veri.

De câte tipuri sunt costumele de baie?
Cum alegi un costum de baie?
Ce modele de costume de baie sunt la modă în 2019?

De câte tipuri sunt costumele de baie?

În general, costumele de baie sunt de două tipuri: întregi și în două piese, deși există suficiente modele în trei sau mai multe piese (pareo, o fustă discretă etc.)

De regulă, costumele de baie dintr-o piesă sunt ideale pentru femeile care au câteva kilograme în plus, în timp ce costumele din două piese scot în evidență o siluetă zveltă.

Cum alegi un costum de baie?

Pentru a alege costumul de baie perfect pentru tine ar trebui să ții cont de câteva lucruri, de la forma corpului la anumite aspecte fiziologice, sau înălțimea ta (de exemplu, dacă ești mică de înălțime îți vei dori costume de baie care dau picioarelor un aspect alungit).

În funcție de forma corpului

Există sute de modele de costume de baie care îți pun în evidență talia sau îți ascund zonele cu probleme. Mai jos poți citi despre cele mai bune opțiuni de costume de baie în funcție de forma corpului.

  • Măr

Silueta de tip măr înseamnă un piept proeminent și o talie mare, cu umeri și șolduri ceva mai înguste.

Un costum de baie potrivit va distrage atenția de la zonele problematice, subțiind optic. Un tankini, partea superioară sub formă de maieu a costumului de baie, acoperă abdomenul și în același timp te asigură că umerii, zona bustului și spatele vor avea parte de un bronz perfect.

Un alt exemplu este costumul de baie dintr-o piesă într-o culoare unitară. Dacă ai probleme cu celulita, alege modelele cu franjuri, care vor ascunde zonele cu probleme.

Poți merge și pe varianta fustelor de plajă sau a pareo, care îți vor evidenția zonele de care ești mândră.

În cazul siluetei de tip pară, zona șoldurilor este mai lată în timp ce bustul este mic. În acest caz, costumul de baie trebuie să atragă atenția asupra bustului.

modele costum de baie

Sursa foto : Pinterest

  • Pară

Poți alege un costum de baie din două piese – un slip simplu, monocrom sau unul de tip pantalon scurt și un sutien push-up (sau cu burete extra) care să îți pună în valoare bustul.

  • Dreptunghi

Silueta de tip dreptunghi se remarcă prin talie aproape inexistentă și șolduri drepte. Atunci când alegi un costum de baie pentru o astfel de siluetă, atenția trebuie să cadă asupra umerilor și a șoldurilor, obiectivul fiind de a da senzația unei talii mai fine.

O alegere bună este un bikini simplu cu detalii (modele geometrice sau diverse împodobiri) iar sutienul să fie fără bretele.

  • Clepsidră

Considerat un ideal, silueta de tip clepsidră înseamnă o talie îngustă, cu umeri și șolduri late. Acestui tip de siluetă li se potrivesc aproape toate modelele de costume de baie.

În mod ideal, slipul colorat se potrivește unui sutien triunghi. De asemenea, un costum în culorii vii decupat pe laterale arată perfect pe o siluetă clepsidră – acest tip de costum alăturat unui pareo se potrivește petrecerilor din serile de vară, în cazul bronzului rămânând forme inestetice.

  • Triunghi

Silueta triunghi constă în umeri înguști și șolduri mari. Pentru a distrage atenția de la zona cu probleme va trebui să alegi un sutien în straturi și un slip simplu.

Sutienele legate după gât în culori puternice sunt și ele potrivite.

  • Triunghi inversat

Dacă ai o siluetă de tip triunghi inversat, vei avea necazuri cu umerii lați și cu talia îngustă.

Un costum de baie potrivit acestui tip de talie trebuie să distragă atenția de la zona umerilor. Poți face acest lucru foarte simplu, optând pentru un slip multicolor (sau pantaloni scurți) sau înfrumusețat cu diverse detalii.

costum de baie intreg

Sursa foto : Pinterest

În funcție de alte aspecte fizice

Silueta nu este singurul aspect pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când alegi un costum de baie. Pentru a te bucura de timpul petrecut la plajă sau la piscină, ar fi bine să știi cum poți masca anumite aspecte ale corpului de care nu ești prea mulțumită (un bust prea mare sau prea mic, un posterior generos etc.).

  • Silueta plinuță

În urmă cu doar câțiva ani, dacă aveai o siluetă plinuță, opțiunile pentru costum de baie se rezumau la costumele dintr-o piesă în diverse variante de negru.

Astăzi, producătorii s-au adaptat oferind modele variate de la o piesă cu efecte de subțiere optică la două piese un slip cu talie înaltă sau un pantalon scurt și un sutien colorat sau un top chic (tankini) care să ascundă zonele cu probleme.

  • Bust mare

Dacă ești posesoare unui bust proeminent evită costumele de baie cu șnururi. Alege, în schimb, un slip simplu și un sutien solid cu bretele late care să ofere susținerea de care ai nevoie.

Dacă ești o persoană activă și vrei să înoți, optează pentru un costum de baie dintr-o piesă, pentru a fi sigură că totul este la locul său.

  • Bust plat

Pe de altă parte, dacă ai sânii mici, obiectivul este să creezi iluzia unui bust generos. Poți face acest lucru alegând un sutien cu pushup, căruia să îi asortezi un slip cu tot felul de detalii (poți merge pe varianta volănașelor) care atrag atenția.

  • Posterior generos

Dacă ai posteriorul generos, ar fi bine să eviți slipii cu șnururi – acești vor atrage și mai mult atenția asupra zonelor cu probleme.

Alege un slip cu talie înaltă sau un pantalon scurt de plajă și complimentează-l cu un sutien în culori vii sau cu model geometric.

  • Posterior plat

Pentru a masca un fund mic, tot ceea ce ai de făcut este să alegi un costum de baie din două piese și să pui accentul pe cele două zone: fie să distragi atenția de la zona bikinilor cu un sutien colorat, fie să alegi un slip cu pliseuri sau volănașe, care creează iluzia de volum.

  • Umeri lați

Umerii lați pot fi “corectați” alegând un costum de baie potrivit. Pentru un efect vizual de senzație, poți alege un costum de baie dintr-o piesă cu pete de culoare pe lateral.

Un alt tip de costum de baie care ți s-ar potrivi este modelul cu sutien sau top în linii asimetrice.

  • Androgin

Silueta androgină sau băiețească se remarcă prin lipsa unei talii bine definite și a formelor.

Pentru a pune în valoare acest tip de siluetă poți alege un slip cu șnururi laterale sau cu fustă și un sutien cu decolteu proeminent. Nu există limite de culori, așa că poți purta fără griji modele florale sau culori îndrăznețe.

În funcție de înălțime

Dacă ești mică de înălțime, un costum de baie bine ales poate da iluzia de înălțime. Poți face acest lucru destul de simplu.

Alege un slip cu șnururi cu talie înaltă – acesta îți va alungi picioarele. Evită fustele și pantalonii scurți de baie, care “scurtează” vizual picioarele.

Poți merge și pe varianta unui costum de baie dintr-o piesă cu model geometric sau, dacă preferi costumele de baie din două piese, alege un decolteu în V care va atrage atenția spre partea de sus.

Dacă, pe de altă parte, ești foarte înaltă, cea mai bună alegere de costum de baie include un slip cu detalii care atrag atenția (pliuri, volănașe etc.).

Costume de baie pentru gravide

Doar pentru că ești gravidă asta nu înseamnă că trebuie să eviți plaja cu totul. Cu condiția că respecți cu strictețe orele de expunere la soare (10-16), costumul de baie ideal trebuie să protejeze burtica de razele soarelui dar în același timp să ofere libertate de mișcare, iar o pată de culoare nu ar strica nici ea.

Dacă ai sânii mici spre medii, un costum de baie din două piese poate fi alegerea potrivită.

Optează pentru un sutien cu decolteu în V și cu bretele reglabile care se leagă după gât sau un tankini care să ferească burta de soare. Un slip înalt, de exemplu, va da iluzia unor picioare mult mai lungi.

Dacă ai sânii mari alege un costum de baie dintr-o piesă care îți va oferi susținerea de care ai nevoie și, în același timp, va feri burtica de razele nocive ale soarelui.

Alege materiale confortabile care să îți ofere senzația de libertate (lycra, spandex, sau nylon sunt printre cele mai populare) fie că ești în preajma apei sau a soarelui.

 

costum de baie pentru gravide

Sursa foto: Pinterest

Costume de baie în funcție de locație

Deși nu pare, există multe diferențe între costumele de baie pe care le poți purta la înot sau piscină și cele pentru plajă. Luând aceste lucruri în considerare te vei putea bucura de bălăceală fără griji.

Pentru orele petrecute la piscină sunt de preferat costumele de baie întregi în culori și modele care te avantajează.

O nuanță închisă a părții inferioare (sau a pantalonilor de baie dacă alegi două piese) va subția vizual talia iar un model floral sau geometric al sutienului va atrage atenția precum un magnet. Nu ezita să alegi piese în culori diferite.

Dacă mergi la mare, cele mai potrivite sunt costumele de baie în două piese. De exemplu un sutien pushup și un slip colorat dacă ai un bust mic sau o evidențiere a picioarelor prin alegerea unui slip cu detalii.

Dacă ai un bust proeminent un sutien cu bretele ajustabile este alegerea potrivită. Acestuia îi poți asorta un slip în culori neon.

La plajă sau la piscină, un pareo poate fi accesoriu ideal care completează o ținută de vară dând un aer glamorous. În funcție de model, acesta poate fi purtat și la o plimbare pe malul mării sau la o petrecere pe plajă.

Ce modele de costume de baie sunt la modă în 2019?

Un costum de baie din 2019 înseamnă mai mult decât stil și modele – el evidențiază o fărâmă din personalitatea purtătoarei. Mai jos te poți desfăta cu modelele de costume de baie care au făcut senzație la săptămâna modei din acest an.

Costumul de baie crop-top

Acest tip de costum de baie care face senzație în sezonul estival din prezent poate fi purtat chiar și la o petrecere pe plajă, detaliul care face diferența fiind partea de sus, o îmbinare de sutien și top.

Varietatea mare de culori și modele face ca acest tip de costum de baie să poată fi purtat fără probleme indiferent de siluetă.

Costum de baie cu ciucuri

Ciucurii pe costumele de baie au început să prindă avânt încă de anul trecut, însă acest detaliu de efect pare a deveni un adevărat trend în 2019.

Putând îmbina culoarea și extravaganța cu un caracter practic, costumele de baie cu ciucuri pot fi o alegere bună mai ales dacă vrei să maschezi un bust plat.

costum de baie alb

Sursa foto : Pinterest

Costume de baie cu benzi și/sau șireturi

Astfel de costume de baie sunt potrivite persoanelor cu silueta de tip clepsidră și acelora cu forme androgine.

Pe lângă aceste limitări, costumele cu benzi și/sau șireturi sunt purtate mai ales pentru a atrage atenția, ele fiind impractice pentru înot sau pentru bronzat (duc la un bronz neuniform). Nu lăsa aceste neajunsuri să te împiedice să încerci un astfel de costum de baie. Sigur vei atrage toate privirile!

costum de baie dungi

Sursa foto : Pinterest

Costume de baie retro

Costumele de baie retro, cu talie înaltă, au început să prindă avânt în ultimii ani, 2019 venind la pachet cu variante dintre cele mai colorate și modele de la care cu greu îți iei ochii.

Talia înaltă a slipului îl face potrivit chiar și pentru persoanele cu câteva kilograme în plus. Asortează-l cu un sutien colorat cu volănașe și ești gata de plajă.

costum de baie talie inalta

Sursa foto : Pinterest

Costume de baie sporty

Dacă ești o persoană activă, află că în acest sezon costumele de baie sporty sunt din nou la modă.

În două piese (pentru a-ți pune în valoare musculatura lucrată la sală) sau într-o piesă (pentru a te susține atunci când înoți), aceste costume de baie sunt disponibile în culori vii, de la roșu și turcoaz la combinații marine de alb și bleumarin.

costum de baie bustiera

Sursa foto : Pinterest

Indiferent de modelul de costum de baie ales, atitudinea purtătoarei este la fel de importantă. Zâmbește, pășește cu încredere, și bucură-te de zilele calde.

Sursa main foto: Pexels

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda