cum sa-ti alegi un telefon

Telefon nou sau telefon second hand
Cel mai bun telefon – cum alegi
Top telefoane scumpe (peste 2000 de lei)
Top telefoane cu preț mediu (1000 – 2000 de lei)
Top telefoane ieftine (sub 1000 de lei)

Telefoanele mobile inteligente nu mai sunt de mult un moft sau o achiziție de dorit doar de către cele mai pretențioase dintre noi. Cu siguranță ai avut cel puțin un telefon de care ai fost încântată peste măsură, dar și unul de care ai fost dezamăgită pentru că ai cedat impulsului de cumpărare fără să acorzi timp analizării specificațiilor tehnice și review-urilor.

Avand  în vedere ca există foarte mulți producători de telefoane de la Apple, Samsung, LG sau HTC și până la cei chinezi care produc smartphone-uri la prețuri excelente ‒ Huawei, Lenovo sau Xiaomi ‒ devine din ce în ce mai important să înțelegem cum trebuie să alegem acel telefon care să se potrivească perfect atât stilului, cât și bugetului nostru.

Telefon nou sau telefon second hand?

Dacă dai un search după numele telefonului pe care ți-l dorești, cu siguranță câteva dintre rezultate te vor trimite la site-uri care comercializează produse second-hand.

Deși prețul este avantajul indiscutabil în cazul telefoanelor deja folosite, trebuie să fii conștientă de aspecte precum rezistența scăzută a bateriei sau micile urme de uzură care pot însoți un astfel de telefon.

Ia în calcul și costul schimbării bateriei ‒ care a trecut deja prin câteva sute de cicluri de încărcări complete ‒ în viitorul apropiat. Mai ales că, în cazul ultimelor modele de telefoane cu baterie încorporată, schimbarea acesteia nu mai este un proces la îndemâna utilizatorului și va trebui să apelezi la un service specializat.

Pentru siguranță maximă, îți recomandăm să-ți îndrepți atenția spre magazine de electronice cu reputație. Da, vei plăti mai mult, însă ai certitudinea că primești exact ce ai comandat. În plus, produsul este nou și vei avea un sentiment de care nu te vei putea bucura în cazul unui telefon second-hand.

Cel mai bun telefon – cum îl alegi

Bugetul este, cu siguranță, primul lucru care te face să te orientezi spre modelele de telefoane mobile pe care ai putea să le iei în calcul acum sau pentru o viitoare achiziție. Dincolo de asta, însă, există numeroase modalități de a înțelege exact ce ți se potrivește și de a face alegerea corectă.

Probabil cea mai simplă modalitate de a compara două sau trei telefoane pe care le-ai ales în funcție de buget sau brand (aspecte care țin strict de preferințele tale) este verificarea caracteristicilor tehnice declarate de producător.

Din păcate, această metodă nu este tocmai cea mai precisă, pentru că se bazează pe ceea ce producătorul declară, nu pe performanța reală a produsului. Nu te sfii să dai o căutare după nume model + review pentru a afla exact ce spun utilizatorii experimentați despre telefonul mobil pe care ai pus ochii.

În plus, dacă nimerești pe un site de nișă, ai șansa să-ți extinzi orizonturile prin descoperirea altor modele recomandate. Cu siguranță, achiziția unui smartphone nu ar trebui să fie una făcută în mod impulsiv, ci după un research suficient de bine realizat.

Iată câteva aspecte de care ar trebui să ții cont atunci când citești fie caracteristicile tehnice expuse pe site, fie review-uri specializate de pe bloguri de profil:

În funcție de sistemul de operare

Cel mai important factor în alegerea unui telefon, fie el de top sau nu, îl constituie sistemul de operare. Este foarte important să decizi ce software preferi: iOS, Android sau Windows Phone. Primul este cel mai ușor de folosit, al doilea este mai bogat în funcționalități.

În cazul în care vrei să schimbi sistemul de operare cu unul pe care nu l-ai mai folosit, îți recomandăm să dai o fugă în cel mai apropiat magazin de electronice și să te „joci” câteva minute cu modelul pe care l-ai ales.

În funcție de procesor

Procesorul este inima telefonului, deci caută un model cât mai rapid pentru că, în timp, pe măsură ce vei instala noi aplicații, telefonul se va mișca mai greu.

În funcție de capacitatea memoriei RAM

O capacitate a memoriei RAM mare se traduce în multitasking mai rapid și o autonomie mai mare a bateriei. Mai multă memorie RAM este, în același timp, garanția că telefonul ales de tine va rula mai multe generații viitoare în cazul update-urilor sistemelor de operare.

Modelele de top din 2017 vin cu 4 GB memorie RAM, dar și 3 GB sunt suficienți pentru a putea ține mai multe aplicații deschise simultan fără a îngreuna cu mult experiența utilizării.

În funcție de memoria internă

Dacă faci multe fotografii sau vrei să ai mereu cu tine muzica preferată, 16 GB de memorie internă vor fi prea puțin, deci caută un model cu minimum 32 GB.

Fii atentă și dacă există posibilitatea de mărire a memoriei interne prin intermediul cardurilor microSD. În 2017, există modele care suportă carduri de până la 200 GB, suficient pentru majoritatea utilizatorilor.

În funcție de dimensiunea, tipul și rezoluția ecranului

Dimensiunea mare a ecranului face mai ușoară citirea textelor, vizualizarea imaginilor și a clipurilor, dar are ca dezavantaj dimensiunea mai mare a telefonului. Alege în funcție de preferințele personale! Fii atentă, totuși, ca ecranul ales să aibă o rezoluție minimum Full HD (1080 x 1920 pixeli), iar dacă găsești un ecran QHD (1440 x 2560 pixeli), nu spune nu.

Ține cont însă de faptul că o creștere a numărului de pixeli înseamnă o autonomie a bateriei care va avea de suferit.

În funcție de camera foto

O caracteristică extrem de importantă, mai ales că, în ultimii ani, telefoanele mobile au cam înlocuit camerele foto compacte.

Nu doar numărul de megapixeli contează, ci și dimensiunea fizică a senzorilor, a pixelilor individuali și apertura cât mai mică a lentilei (ideal este ca valoarea regăsită să fie f 2.0 sau chiar mai mică). Aceste caracteristici se traduc prin fotografii bune în condiții slabe de iluminare.

O altă funcție importantă a camerei foto o reprezintă stabilizarea optică, de mare ajutor ca să realizezi imagini nemișcate.

În funcție de dimensiuni și greutate

Dacă nu ești neapărat adepta ecranelor mari, poți opta pentru variantele Mini sau pentru noul iPhone SE. Pentru a face echipă bună cu un telefon este important nu doar designul, ci și modul în care se simte atunci când îl ții în mână sau vorbești la el.

În această situație pozele nu sunt suficiente. Cel mai bine ar fi să mergi să testezi telefonul într-un magazin de electronice. Asta ca să-ți faci o idee despre cât de ușoară va fi utilizarea lui, dacă pare îndeajuns de rezistent la zgârieturi și șocuri sau cât de confortabil ar putea sta în buzunar.

În funcție de autonomia bateriei

A trecut vremea telefoanelor a căror baterie putea fi lejer încărcată o dată la câteva zile sau chiar la o săptămână, în cazul unei utilizări reduse. Orice telefon inteligent de top trebuie încărcat zilnic. Asigură-te, totuși, că nu va trebui să-l reîncarci în timpul zilei.

Orientează-te spre o baterie de minimum 3000 mAh. Dacă pui preț pe autonomia bateriei, ghidează-te după principiul „cu cât mai mare, cu atât mai bine”.

Top telefoane peste 2000 de lei

Telefoanele high-end reprezintă cele mai performante modele lansate de producători și se diferențiază prin funcționalități extra, un design mai atractiv și, desigur, prețul care „sare” lejer peste 2000 de lei. Conform site-urilor de specialitate, câteva dintre modelele considerate cele mai bune în 2017 sunt:

iPhone 7 și iPhone 7 Plus

În ceea ce privește iPhone-urile, nu aspectul este cel care se schimbă atât de mult odată cu apariția unui nou model. Modificările principale au loc la interior. iPhone 7 este primul telefon lansat de Apple care este rezistent la apă.

iphone 7

Alte îmbunătățiri includ difuzoare stereo, camera foto de 12 megapixeli cu stabilizare optică (două camere pe modelul iPhone 7 Plus pentru zoom optic 2X prin apăsarea unui simplu buton).

Despre performanță nu prea sunt multe lucruri de zis: ambele modele sunt dotate cu procesor quad core, de două ori mai rapid decât modelul de anul trecut, în timp ce autonomia bateriei este ușor crescută. Dacă ești fan Apple, acesta este telefonul pe care ar trebui să-l cumperi în 2017!

Samsung Galaxy S7 și Samsung Galaxy S7 Edge

Deși vorbim despre un upgrade minor față de S6 și S6 Edge de anul trecut, Samsung Galaxy S7 aduce suficiente îmbunătățiri cât să îl facă, probabil, cel mai bine vândut flagship din 2017.

Disponibil în varianta S7, cu ecran de 5,2 inch și S7 Edge, cu ecran curbat de 5,5 inch, oferă o rezoluție QHD și ecrane cu tehnologie SuperAMOLED care te vor impresiona prin culorile vii și contrastul foarte bun.

samsung galaxy s7 edge

Modelele Galaxy de anul acesta vin și cu 4 GB de memorie RAM și stocare internă de 32 sau 64 GB (care se poate extinde prin carduri de până la 200 GB), o cameră de 12 megapixeli cu focalizare rapidă și o lentilă excelentă cu f 1.7. În interiorul carcasei de metal și sticlă se găsește o baterie de 3000 mAh (pentru Galaxy S7) sau 3600 mAh (pentru Galaxy S7 Edge) ce nu poate fi înlocuită de utilizator.

A revenit și rezistența la praf și apă, ambele modele Galaxy fiind certificate IP68. Sistemul de operare Android a fost și el actualizat la versiunea 6.0 Marshmallow. Dacă ești fan Samsung sau vrei un telefon în trend, cu siguranță este cea mai bună alegere!

LG G5

LG G5 este primul telefon modular din lume. Ce înseamnă asta? Partea de jos a telefonului se poate detașa, împreună cu bateria de 2800 mAh, și se poate înlocui cu niște module foarte interesante: Cam Plus (adaugă butoane de control pentru camera foto și o baterie de 1200 mAh) sau Hi-Fi Plus (adaugă un convertor DAC Bang & Olufsen). Gama de accesorii va fi populată pe viitor și cu alte modele ce vor extinde funcționalitatea telefonului.

LG G5

Ca și Galaxy S7, noul LG G5 folosește un procesor de ultimă generație, vine cu 4 GB RAM și 32 GB de memorie internă ce poate fi extinsă cu carduri de până la 200 GB. Inedită este și includerea a două camere foto pe spate, una de 16 megapixeli cu lentilă f 1.8 și una de 8 megapixeli cu unghi foarte larg, excelentă pentru panorame și fotografii în spații mici, unde vrei să prinzi cât mai mult din subiect.

Dă-i o șansă dacă îți dorești un telefon care poate realiza fotografii extraordinare sau dacă ești curioasă cu privire la modulele interesante care pot spori funcționalitatea telefonului!

iPhone SE

iPhone SE este cel mai performant telefon de 4 inch, cum îi place lui Apple să-l caracterizeze. Practic, vorbim la exterior de carcasa lui iPhone 5S, însă în interior avem 95% din componentele lui iPhone 6S/6S Plus.

iphone se

În ceea ce privește caracteristicile tehnice, iPhone SE se laudă cu un procesor A9, cameră foto de 12 megapixeli (cu filmare 4K), conexiune de date LTE până la 150 Mbps și WiFi până la 433 Mbps.

Este alegerea perfectă dacă pentru tine contează cum se simte telefonul mobil și nu vrei să faci un upgrade la un telefon mai performant pentru că nu vrei un telefon de dimensiuni prea mari.

Google Pixle și Pixle XL

Dacă îți plac telefoanele cu sistem de operare Android curat, nu ezita să iei în calcul telefoanele oficiale Google: Pixel (cu diagonala de 5 inch) și Pixel XL (cu diagonala de 5,5 inch).

telefon google pixel

Brandul Nexus a însemnat întotdeauna experiența Android pură, update-uri la timp și simplitate în design, concept de la care nu deviază nici primii urmași comercializați sub brandul Pixel.

Chiar dacă cele două telefoane nu sunt pline de funcții cool și nu excelează la capitolul design, vorbim de terminale foarte rapide, cu o memorie RAM de 4 GB și o memorie internă de 32 sau 128 GB.

Alege unul din cele două modele dacă pentru tine ușurința utilizării și rapiditatea sunt cele mai importante caracteristici pe care le poate avea un telefon mobil.

Huawei P9 și Huawei P9 Plus

Deși Huawei este, de obicei, cunoscut ca un producător de telefoane ieftine, modelul P9 reprezintă un tur de forță al producătorului chinez, introducând opțiunea Force Touch pe modelul P9 Plus, identică din punct de vedere tehnic cu cea de pe iPhone 6S. În plus, vorbim de un smartphone cu ecran AMOLED de 5,5 inch (P9 Plus) sau 5,2 inch (P9) și rezoluție Full HD.

huawei p9

Poate cel mai important lucru la Huawei P9 este însă faptul că pe spate are două camere foto, una color și una alb-negru, pentru poze artistice, și determinarea corectă a distanței până la subiect. Interesant, nu?

Top telefoane cu prețuri cuprinse între 1000 și 2000 de lei

Deși câteva dintre dispozitivele high-end îți pot face cu ochiul, dacă nu ești dispusă să investești peste 2000 de lei într-un telefon, ar trebui să îți orientezi atenția spre segmentul mid-range, așa-zisele telefoane de buget. Mulți dintre producătorii consacrați au telefoane bune la prețuri suficient de accesibile.

Allview X4 Soul

Dacă îți cauți un telefon de buget, nu ar trebui să neglijezi nici producătorii români. X4 Soul este primul telefon Allview care are o cameră foto duală.

 allview x4 soul

Designul telefonului este similar cu cel al unui iPhone, iar butonul fizic situat în partea de jos găzduiește un senzor de amprentă. Telefonul are o memorie RAM de 4 GB și o baterie nedetașabilă de 3000 mAh.

Samsung Galaxy A5 (2017)

Combinația ideală între metal și sticlă și designul deja consacrat al dispozitivelor mobile Samsung. Prin asta se remarcă proaspăt lansatul Samsung Galaxy A5 (2017). Camera principală are 16 megapixeli și un autofocus precis, care permite realizarea fotografiilor fără cusur.

samsung galaxy a5

În ceea ce privește caracteristicile tehnice, A5 2017 se laudă cu o baterie de 3000 mAh și un spațiu de stocare de 32 GB, extensibil prin utilizarea cardurilor SD.

În ceea ce privește funcționalitățile suplimentare, noul Samsung este rezistent la praf și la apă, un lucru de luat în calcul dacă ești adepta drumețiilor sau excursiilor care pot supune telefonul tău unor condiții nu tocmai prietenoase.

Huawei P9 Lite

Huawei P9 Lite este, probabil, cel mai bun telefon de buget care a existat în anul 2016 și se pare că va fi foarte bun și în 2017.

huawei p9 lite

Principalul plus al telefonului este prețul. Huawei P9 Lite se laudă cu o baterie bună, o memorie RAM de 2 GB care nu dezamăgește și un senzor de amprentă pe spate, foarte elegant.

Este varianta ideală dacă ești în căutarea unui telefon performant, dar nu ții neapărat ca producătorul să fie unul cu un nume consacrat.

Top telefoane sub 1000 de lei

Producătorii de telefoane mobile inteligente nu neglijează nici acel segment de public care, deși își dorește un telefon suficient de performant, nu este dispus să aloce un buget mai mare de 1000 RON. Câteva alternative la prețuri ceva mai prietenoase sunt Samsung Galaxy J1 și J5, Huawei Y6 Pro și Microsoft Lumia 550.

Samsung Galaxy J5 (2016)

Principala caracteristică a lui Samsung J5 este performanța, procesorul acestuia ajutând telefonul să se miște extrem de repede și să se încălzească greu.

samsung galaxy j5

Pe lângă acest lucru, atât camera principală cât și cea secundară sunt considerate destul de performante. Dacă îți dorești un telefon Samsung, însă nu te-ai lăsat convinsă de ultimele Galaxy S lansate, J5 este varianta ideală pentru nevoile tale.

Huawei Y6 Pro

Huawei este prezent și în segmentul low-price cu o serie de telefoane bune, însă atenția noastră s-a oprit asupra lui Y6 PRO.

huawei y6 pro

Ce îl recomandă? Un ecran de 5 inch cu rezoluție HD, un procesor quad-core, 2 GB memorie RAM și 16 GB memorie internă.

De departe, principalul atu este însă bateria de 4000 mAh. Camera foto oferă un senzor de 13 MP, un obiectiv f 2.0 și înregistrare la rezoluție Full HD.

Samsung Galaxy J1 (2016)                                                        

Dacă producătorul este foarte important pentru tine, atunci un Samsung J1 (2016) ar putea fi alegerea perfectă.
Telefonul are o memorie RAM de 1 GB, 8 GB de memorie internă și o diagonală de 4,5 inch. Disponibil și în varianta Dual SIM, J1 2016 oferă o conectivitate 4G, o baterie cu o capacitate de 2050 mAh și o cameră foto de 5 MP cu autofocus și obiectiv f 2.2.

Microsoft Lumia 550

Singurul telefon Microsoft lansat cu Windows 10 Mobile din gama ieftină, Lumia 550 oferă un set bun de specificații.
Bazat pe un procesor care folosește patru nuclee, telefonul are 1 GB de memorie RAM, 8 GB de memorie internă extensibilă și compatibilitate 4G. Telefonul mai oferă camere foto de 8 și 2 MP și o baterie de 2100 mAh.

microsoft lumia550
Oferta este ultimul lucru de care te poți plânge dacă vrei să achiziționezi un telefon nou. Fii atentă însă nu doar la specificațiile tehnice, ci și la toate review-urile pe care le poți găsi despre modelul pe care ai pus ochii, indiferent dacă sunt realizate în secțiunile de comentarii ale magazinelor online, pe YouTube sau pe site-uri de profil. Stabilește bugetul și aspectele la care vrei ca viitorul tău telefon să exceleze și abia apoi pornește căutările după modele care să corespundă dorințelor tale.

Sursă foto

1 comment
  1. Nu recomand să cumpărați telefoane HUAWEI , deoarece este o companie neserioasă . Eu am cumpărat un Huawei Y6 Pro cu Lollipop 5.1 . și nu este trecut nici pe o listă de actualizare . Deci va ,,muri,, cu Lollipop ?! . Cred că acest model ; Chinezi l-au făcut din . . . greșală .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda