În această perioadă de incertitudine, în care vieţile noastre par bulversate de situaţia cauzată de pandemia de COVID-19 şi în care ne petrecem atât de mult timp în interior, este foarte uşor să ne deconectăm de la noi însene, să ne pierdem o parte din încrederea în sine şi chiar să dezvoltăm forme de depresie. Pentru a echilibra această situaţie, dar şi pentru a găsi o latură pozitivă în aceste circumstanţe dificile, specialiştii în dezvoltare personală ne propun să profităm de timpul liber de care ne bucurăm acum în proporţie mai mare pentru a ne redescoperi şi pentru a intra în legătură cu anumite laturi, poate uitate, ale personalităţii noastre.
Aşadar, te invităm să afli cum îţi poţi redescoperi latura feminină şi cum te poţi bucura de ea, într-o lume în care, în fiecare zi, societatea, cariera, familia, partenerul de viaţă, copiii îţi cer deseori să fii bărbată.
Apreciază-ţi corpul mai mult
Atunci când ne gândim la corpul nostru, de cele mai multe ori avem în minte ceea ce am dori să schimbăm sau ce nu ne place. Îl pedepsim prin diete drastice, uităm să ne hidratăm corespunzător, îl supunem unor tratamente dureroase în numele frumuseţii şi, la final, suntem la fel de nemulţumite de el. Pentru a te simţi feminină, trebuie să înveţi să-ţi accepţi corpul aşa cum este şi să dezvolţi o nouă relaţie cu el.
Începe prin a te concentra în mod conştient pe acele lucruri care îţi plac la tine. Poate nu ai silueta perfectă, dar ai un zâmbet minunat! De asemenea, fii atentă la felul în care vorbeşti cu tine însăţi! Nu este nevoie să te complimentezi singură la fiecare cinci minute, dar poate poţi înceta să te mai critici atât de frecvent. Odată ce îţi accepţi corpul aşa cum este şi poate să îl şi iubeşti, vei observa ca vei avea mai multă grijă la felul în care îl îngrijeşti. Această îngrijire nu înseamnă doar manichiură, pedichiură şi coafat, ci înseamnă atenţie la postură, o alimentaţie mai echilibrată şi mai multă relaxare.
Dă-i voie partenerului tău să facă anumite lucruri pentru tine
Nu este nevoie să ne întoarcem în epoca bunicilor noastre, în care nici nu se punea problema ca o femeie să schimbe un bec fără ajutorul unui bărbat, dar îi poţi permite partenerului tău de viaţă să facă anumite lucruri pentru tine. Este vorba de gesturi simple, cum ar fi să îţi deschidă portiera la maşină sau uşa, să se ocupe de anumite aspecte care ţin de întreţinerea casei sau să ia iniţiativa atunci când vine vorba de momentele de intimitate. În mod sigur, ai putea face toate aceste lucruri fără nicio problemă, dar este plăcut să primeşti aceste semne de afecţiune din partea partenerului tău. În plus, asta îi va permite şi lui să se simtă mai puternic şi mai masculin.
Poartă haine care te fac să te simţi feminină
Nu, nu este nevoie să porţi în fiecare zi rochii cu imprimeu floral sau bluze brodate. Poţi fi feminină şi în jeanşi şi un tricou alb. Trebuie totuşi să recunoaştem că hainele pe care le purtăm au o influenţă destul de mare asupra stării noastre de spirit. Aşadar, poartă haine care îţi avantajează silueta şi în care te simţi bine, frumoasă. Uneori, pentru a ne simţi feminine este nevoie doar de câteva mici detalii, un colier special, o eşarfă de mătase sau o pereche de pantofi cu toc. În unele cazuri, ceea ce ne face să ne simţim sexy şi foarte feminine sunt detalii care nici nu se văd, cum ar fi lenjeria intimă. Un sutien special sau o cămaşă de noapte rafinată te pot ajuta să îţi redescoperi farmecul feminin. Mai multe modele de lenjerie disponibile aici.
Înfrumuseţează spaţiul care te înconjoară
La fel ca hainele, spaţiul care ne înconjoară are o influenţă asupra stării noastre de bine. În aceste zile în care ne petrecem atât de mult timp în locuinţele noastre, este cu atât mai important să ne simţim relaxate în casele noastre. Adaugă locuinţei tale acele detalii feminine care transformă o casă în acasă. Poate fi vorba de rame frumoase cu fotografii care îţi amintesc de oameni dragi sau de experienţe plăcute, câteva perne colorate aruncate pe canapea, plante în ghiveci sau buchete de flori. Oricare ar fi stilul în care este decorată locuinţa ta, amprenta feminină se poate simţi în detaliile care fac o casă să fie cu adevărat confortabilă.
Cultivă-ţi spiritul ludic
După o zi grea de lucru poate că îţi este greu să mai găseşti energia necesară pentru a-ţi dezvolta spiritul ludic, dar este cea mai simplă metodă de a te relaxa şi de a te reconecta cu tine însăţi. Regăseşte-ţi dispoziţia veselă şi tinerească şi transformă unele activităţi casnice în activităţi amuzante alături de partenerul de viaţă sau de copii. Fie că este vorba despre pregătirea cinei în familie sau de un puzzle cu partenerul, fă-ţi timp pentru câteva activităţi relaxante, care îţi aduc zâmbetul pe buze.
Sursă foto: Unsplash