Culorile au o mare însemnătate la nivel simbolistic și aceasta poate să reflecte foarte bine starea de spirit.

Poate nu ți-ai dat seama până acum, însă atunci când ai o stare de spirit bună și ești fericită, tinzi să te îmbraci în culori luminoase, versus când ești mai mohorâtă, alegi culori mai întunecate.

Știm prea bine că prima impresie contează și, pe lângă felul în care ești machiată, ai părul aranjat și manichiura făcută, și outfitul este la fel de important. Acesta poate să transmită un mesaj puternic interlocutorilor.

Simbolistica unor culori poate o cunoști deja, însă ne bucurăm dacă descoperi și altele citind articolul de azi.

Simbolul culorilor în vestimentație

Fie că vorbim despre o întâlnire de business, cu familia sau cu prietenii, felul în care ne îmbrăcăm poate să dicteze felul în care vor merge discuțiile și poate influența și modul în care ceilalți se raportează la noi.

1. Roșu

Roșul este cel mai des asociat cu pasiunea și încrederea în sine.

De exemplu, dacă alegi să porți o rochie rosie, vei emana încredere și vei atrage toate privirile în același timp. Așadar, această culoare nu se potrivește tuturor sau pentru un outfit de zi cu zi.

De asemenea, roșul este culoarea care îmbie la mâncare, asta în caz că te întrebai de ce atât de multe restaurante – de orice tip – au roșul incorporat în logo.

2. Violet

Violetul este o culoare la care rareori apelezi, deoarece este asociată cu luxul regal. Cu toate acestea, dacă vorbim despre domeniul business, este cel mai indicat să o eviți, deoarece dă uneori impresia de falsitate și nu lasă cea mai bună impresie.

3. Verde

Verdele este probabil cea mai vie culoare din câte există și dă impresia unui nou început și prospețime.

Este potrivită atât doamnelor, cât și domnilor, inspirând încredere în forțele proprii și în sine.

Este culoarea care înclină spre calm și liniște, așa că este perfectă și pentru decor.

4. Albastru

Albastrul este probabil cea mai întâlnită culoare în vestimentație, pornind de la ideea că aproape toate persoanele din lumea aceasta au în garderobă o pereche de blugi albaștri.

Adoptând această culoare, vei da impresia de calm și echilibru. Acesta este deseori – și pe bună dreptate – asociată cerului senin și tocmai de aceea are o implicație pozitivă în viața oamenilor.

5. Galben

Galbenul este culoarea asociată cu soarele, lumina și sentimentele de bine.

Cu toate acestea, nu este una ușor de asortat și de purtat, așa că alege-o pentru momentele cu adevărat importante din viață și evită să o porți foarte des.

Ce poți să faci însă dacă îți place mult este să o folosești pentru elemente de decor și accesorii. Astfel te vei putea bucura cu adevărat de aceasta în fiecare zi.

6. Alb

Albul este culoarea care indică puritate și este cel mai des asociată cu miresele și cu pașii importanți pe care îi faci în viață.

Cu toate acestea, este și des întâlnită în vestimentație, mai ales în lunile călduroase.

Unii experți spun că nu ar trebui să abuzezi de ea, însă noi credem că, în combinațiile potrivite, va transmite ideea de claritate și deschidere.

7. Negru

Negrul este o culoare asociată cel mai des cu sentimente negative, fiind culoarea doliului în cele mai multe țări, însă și clasică în același timp.

Este culoarea pe care o alegi atunci când nu ai multă inspirație sau când nu îți dorești să ieși în evidență.

Este probabil cea de-a doua întâlnită culoare în garderobe și recomandarea noastră este să ai măcar o rochie neagră în dulap. Aceasta te va scăpa din multe situații în care nu vei ști cu ce anume să te îmbraci. Este rochia clasică, ce se potrivește atât la birou, cât și la o întâlnire de business sau la o petrecere.

Culorile pot să transmită o mulțime de informații despre cine și cum suntem într-o anumită perioadă a vieții noastre. De asemenea, tot acestea sunt cele care pot să seteze tonul unei întâlniri sau a unei discuții.

Așadar, trebuie să fii atentă la ce asocieri faci atât când vine vorba despre îmbrăcăminte, cât și despre accesorii, machiaj și tot ce ține de imagina ta în general.

Credite foto: unsplash.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda