Articol realizat împreună cu 


Cum se curăță corect mașina de spălat rufe
De ce se curăță mașina de spălat rufe
Sfaturi pentru a prelungi durata de viață a mașinii de spălat rufe

Cum se curăță corect mașina de spălat rufe

Poate părea un paradox faptul că un aparat conceput să spele, să asigure curățenia poate ajunge să miroasă urât și să fie nevoie să fie, la rândul lui, spălat. Acest lucru este însă normal, pentru că într-o mașină de spălat rufe, în special în una cu încărcare frontală, cum sunt cele mai multe de pe piață, se formează în timp mucegai, din cauza umezelii rămase. La fel, rămân urme de detergent și, dacă acestea nu sunt curățate, mașina capătă un miros neplăcut, la fel și rufele pe care le spălăm în ea.

Cumpără Tablete Anticalcar CALGON  | 🛒Preț : 16,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru curățenie și întreținere

De aceea, mașina de spălat rufe trebuie să fie spălată în fiecare lună, cu produse speciale din comerț sau cu soluții naturiste, preparate în casă.

Componentele mașinii de spălat care necesită curățare periodică

Curățarea mașinii de spălat rufe ar trebui realizată lunar și trebuie spălate toate componentele sale: sertarul, compartimentul pentru detergent, cuva, garnitura cuvei, filtrul, furtunele de alimentare și de evacuare a apei.

1.Curățarea cuvei mașinii de spălat

Cuva mașinii de spălat se poate curăța foarte simplu cu o soluție preparată în casă. Ai nevoie de două căni de oțet alb, un sfert de cană de bicarbonat de sodiu și un sfert de cană de apă.

Amestecă într-un bol cantitatea de apă și bicarbonatul de sodiu și pune oțetul într-o ceașcă. Adaugă acest amestec în compartimentul pentru detergent, iar oțetul pune-l direct în cuvă. Pornește mașina de spălat rufe la un ciclu normal de spălare, dar la cea mai ridicată temperatură posibilă. Această soluție va elimina mucegaiul, depunerile de piatră și detergent și orice miros neplăcut, ne asigură cei de la Pop Sugar.

cuva masina de spalat

2. Curățarea garniturii de cauciuc a mașinii de spălat

După ce ai curățat cuva mașinii, trebuie să speli și garnitura de cauciuc care asigură etanșeizarea ușii. Aici se depun mult mai ușor urme de mucegai și mizerie, prin urmare trebuie mai multă atenție când o cureți. Poți folosi aceeași soluție preparată în casă, din oțet, apă și bicarbonat de sodiu. Îmbibă cu această soluție un mic burete abraziv și curăță cu grijă garnitura de cauciuc.

Cumpără Tablete Anticalcar CALGON  | 🛒Preț : 9.89 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru curățenie și întreținere

3. Curățarea sertarului pentru detergent al mașinii de spălat

Sertarul pentru detergent poate fi curățat cu o ceașcă de înălbitor. Adaugă soluția chiar în compartiment, apoi pornește mașina de spălat, fără rufe, la o temperatură foarte ridicată. Înălbitorul va distruge orice urmă de mucegai și va elimina mirosurile urâte din sertarul pentru detergent. Urmele de murdărie rămase pot fi îndepărtate folosind o periuță de dinți mai veche.

4. Curățarea furtunului de alimentare al mașinii de spălat

Pentru curățare, furtunul de alimentare cu apă trebuie demontat de la mașină și spălat cu apă și detergent lichid. Trebuie să torni detergent lichid în furtun, iar celălalt capăt îl vei acoperi cu mâna.

După ce furtunul a fost umplut, trebuie să-l agiți cât mai bine și apoi să lași să se înmoaie depunerile, pentru ca fragmentele de mizerie să se desprindă. Repetă această procedură de mai multe ori și apoi clătește furtunul. Dacă la final tot miroase urât, îl poți clăti cu apă cu oțet și bicarbonat de sodiu. Nu uita ca, înainte de a-l monta la loc, să aștepți să se usuce bine.

5. Curățarea furtunului de evacuare al mașinii de spălat

Furtunul de evacuare al mașinii se poate înfunda foarte des, din cauza depunerilor de calcar, și poate căpăta un miros foarte urât. Acesta se poate curăța la fel ca furtunul de alimentare cu apă, folosind o soluție de apă și detergent lichid, iar la nevoie, pentru eliminarea mirosului neplăcut, soluție de apă cu oțet și bicarbonat de sodiu.

6. Curățarea filtrului de apă al mașinii de spălat

Filtrul mașinii de spălat se poate înfunda cu scame și resturi de la rufe, iar acest lucru poate strica mașina. Din fericire, acest filtru se poate curăța foarte simplu. Filtrul de apă se poate demonta, însă trebuie să fii foarte atentă, pentru că e posibil să curgă puțină apă în momentul în care îl scoți. Poți spăla filtrul cu apă fierbinte și detergent, folosind, dacă este nevoie, și o perie fină. Lasă apoi filtrul să se usuce bine, înainte de a-l monta la loc.

buton masina spalat

7. Curățarea părții exterioare a mașinii de spălat

Și exteriorul mașinii de spălat trebuie să fie curățat periodic. Poți folosi o soluție preparată din jumătate de cană de oțet și o cană de apă. În această soluție înmoi un burete și ștergi exteriorul aparatului. Desigur, poți folosi și o soluție specială de curățare, pe care o găsești în magazine, însă aceste produse sunt de obicei destul de scumpe.

Soluții pentru curățat mașina de spălat rufe

Indiferent că ne referim la curățarea exteriorului mașinii sau la compartimentele acesteia, soluțiile pe care le poți folosi sunt de două tipuri: soluții profesionale, concepute special pentru mașinile de spălat, sau produse pe care le poți prepara singură, acasă, folosind ingrediente pe care le ai în bucătărie.

1.Soluții pregătite în casă pentru curățarea mașinii de spălat

Dacă vrei să faci economie și să nu folosești soluții care conțin chimicale, poți face chiar tu o soluție de curățat foarte eficientă. Folosind numai ingrediente naturale, pe care cu siguranță le ai în bucătărie, vei prepara foarte rapid și ușor o soluție de curățat mașina de spălat rufe.

Ai nevoie doar de o cană de apă, două căni de oțet și un sfert de cană de bicarbonat de sodiu. Aceste substanțe vor curăța și dezinfecta foarte bine mașina de spălat. Oțetul distruge mucegaiul, iar bicarbonatul de sodiu dezinfectează și elimină depunerile de calcar de pe componentele mașinii.

Într-un bol se amestecă apa cu bicarbonatul de sodiu, se pune soluția în compartimentul pentru detergent, iar oțetul se adaugă direct în cuvă. Mașina trebuie programată pe un ciclu de spălare cu apă foarte fierbinte, pentru că aceasta curăță și dezinfectează mașina mult mai bine.

2. Soluții profesionale pentru curățarea mașinii de spălat

Aceste soluții, pe care le poți cumpăra din magazine, sunt concepute special pentru a curăța masina de spalat rufe, dar și pentru a-i prelungi viața. Ele ajută la eliminarea urmelor de murdărie, de calcar și detergent de pe toate componentele mașinii. Soluțiile se folosesc la un ciclu gol de spălare, fără rufe, și se adaugă în compartimentul de detergent. Soluțiile profesionale au mai multe funcții: curățare, dezinfectare, decalcifiere și împrospătare.

Etapele de curățare a mașinii de spălat rufe

Iată care sunt etapele de care trebuie să ții cont când vrei să cureți mașina de spălat rufe:

  • asigură-te că mașina este scoasă din priză
  • pregătește soluția de curățat, amestecând apa cu bicarbonatul de sodiu, și pregătește și oțetul
  • pune soluția în compartimentul pentru detergent al mașinii și adaugă cantitatea de oțet în cuvă
  • setează cea mai ridicată temperatură posibilă la mașină și pornește mașina de spălat la un ciclu normal
  • la final, folosește un burete pentru a curăța pe exterior mașina de spălat și pentru a îndepărta resturile de mucegai și mizerie, mai ales cele de pe garnitura de cauciuc.

În acest filmuleț publicat pe YouTube poți vedea exact pașii necesari pentru a curăța corect și eficient o mașină de spălat rufe.

Cât de des trebuie curățată mașina de spălat rufe

Din păcate, mucegaiul și calcarul se formează foarte repede în interiorul mașinii. De aceea este bine să cureți mașina cam o dată pe lună. Desigur, depinde și cât de des este folosită mașina de spălat. Umiditatea din cameră, care este, evident, influențată și de umiditatea de afară, crește riscul apariției mucegaiului. Astfel, dacă locuiești într-un mediu mai rece și uscat, o poți curăța mai rar.

De ce se curăță mașina de spălat rufe

Mașina de spălat trebuie curățată periodic, pentru a elimina mirosurile neplăcute și mucegaiul. Dacă nu o întreții așa cum trebuie, în timp rufele pe care le speli la mașină vor începe să miroasă urât. În plus, mucegaiul poate provoca alergii și diferite probleme de sănătate.

Însă cel mai important aspect este faptul că depunerile de detergent și de calcar, din cauzei apei dure, pot să strice, în timp, mașina de spălat sau să afecteze eficiența ei. Astfel, riști să ai rufe care vor rămâne murdare chiar și după spălarea la mașină și vor mirosi foarte urât.

Prin urmare, ai trei motive întemeiate ca să cureți periodic mașina de spălat rufe: îi prelungești durata de viață, elimini mirosurile neplăcute și menții eficiența de lucru a mașinii.

Prelungirea duratei de viață prin curățarea periodică a mașinii de spălat

Prin curățarea periodică și corectă, vei prelungi durata de viață a mașinii. Depunerile de calcar, în special, pot distruge în timp componentele aparatului, iar acesta va trebui reparat sau chiar înlocuit.

Cu un minim efort, poți scăpa de această grijă. Dacă vei curăța mașina de spălat o dată pe lună sau măcar o dată la câteva luni, îi prelungești durata de viață și nu trebuie să mai dai bani pentru reparație sau pentru un produs nou.

spalatorie

Eliminarea mirosurilor neplăcute din rufe prin curățarea mașinii de spălat

Formarea mucegaiului înseamnă automat și apariția unui miros neplăcut care iese din cuva mașinii și care se poate impregna inclusiv în hainele spălate. Astfel, în loc ca rufele să miroasă plăcut și să fie perfect curate, va trebuie să le speli din nou, de mână, ca să scapi de mirosul de mucegai. Eliminarea mizeriei, a mucegaiului, care se depune mai ales pe resturile de calcar, înseamnă și dispariția mirosului urât. De aceea, e bine să fii atentă și să sesizezi cât mai repede dacă apare un miros urât, pentru a curăța imediat mașina.

Menținerea eficienței de lucru a mașinii de spălat prin curățare periodică

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că mașina de spălat nu mai funcționează la fel de eficient dacă este murdară. Depunerile de calcar și detergent din filtru sau din furtun vor reduce capacitatea mașinii de a spăla bine rufele. De aceea, dacă observi că hainele nu au fost bine spălate, verifică imediat dacă este nevoie de o curățare a mașinii de spălat. Primul loc care trebuie verificat este filtrul, care se umple destul de repede cu scame și mizerii și care afectează cel mai mult funcționarea corectă a mașinii.

Sfaturi pentru a prelungi durata de viață a mașinii de spălat rufe

Curățarea periodică a mașinii de spălat rufe trebuie completată de o întreținere corectă. De aceea, trebuie să ai în vedere câteva trucuri simple, prin care vei reuși să o menții cât mai curată. În primul rând, nu pune mai mult detergent decât este necesar. Ca să afli exact care este doza potrivită, trebuie să ții cont de instrucțiunile de utilizare a mașinii, dar și de cantitatea de haine pe care o speli. Prea mult detergent va provoca acumularea de depuneri pe componentele mașinii, iar în timp, acestea vor forma mucegai și vor mirosi urât.

Cumpără Pudră anticalcar CALGON  | 🛒Preț : 16,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru curățenie și întreținere

La fiecare spălare este bine să folosești tablete sau praf anticalcar, care previne formarea depunerilor nedorite pe piesele mașinii. În plus, aceste substanțe sporesc eficiența detergentului folosit și spală mai bine rufele. Tabletele anticalcar se pun direct în cuvă, iar praful în compartimentul pentru detergent.

Între spălări, este bine să lași deschisă ușa cuvei, pentru ca apa rămasă să se evapore complet. Dacă vei permite uscarea completă a cuvei și a garniturii de cauciuc, va scădea riscul apariției mucegaiului. La fel, scoate sertarul pentru detergent, clătește-l de eventuale resturi și lasă-l să se usuce bine.

Este recomandat să speli rufele la temperaturi cât mai ridicate, dacă țesăturile permit acest lucru. Apa fierbinte, la 60 de grade Celsius sau chiar la 90 de grade Celsius, distruge bacteriile care prosperă în apa călduță.

Folosește detergent pudră în loc de unul lichid, pentru că acesta din urmă formează mai ușor depuneri,  recomandă cei de la Dengarden.La fel, în loc de balsamul de rufe, poți folosi o ceașcă de oțet alb diluat cu apă, pentru a înmuia țesăturile.

Prin urmare, ca să ai o mașină de spălat eficientă și care rezistă mulți ani, trebuie să ții cont de sfaturile privind întreținerea ei și să o cureți în fiecare lună. Doar în acest fel vei evita depunerile de murdărie, care pot fi însoțite de bacterii și mucegai, și mirosurile neplăcute, din cauza cărora poți fi nevoită să speli din nou hainele abia curățate.

Sursa foto: Pixabay, Shutterstock

Total
109
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda