Oraşul bulgăresc din nordul ţării are un farmec medieval irezistibil. Este perfect pentru plimbări lungi pre străzi cu căsuţe vechi, iar dacă ajungi acolo este obligatoriu de vizitat şi cetatea Tsarevets, în vârful căreia se afla o biserică pictată în stil grafitti. Celebra alee a meşteşugarilor te aşteaptă la shopping de obiecte artizanale iar preţurile mici te vor surprinde plăcut.
Află din articolul nostru informaţiile de care ai nevoie înainte să pleci într-o vacanţă în Veliko Tarnovo.
Despre Veliko Tarnovo
Obiective turistice în oraşul bulgăresc
Transport
Cazare
Mâncare
Excursii adiacente
Despre Veliko Tarnovo
Numit şi “Sighişoara Bulgariei”, Veliko Tarnovo este un oraş important din punct de vedere istoric şi apreciat din punct de vedere turistic. Se află în nordul Bulgariei, de-a lungul văii Râului Yantra și are aproximativ 70.000 de locuitori, dintre care o mare parte tineri, pentru că este oraş universitar.
A fost construit de vlahi şi bulgari şi, pe vremuri, i se spunea Tarnovgrad. În Evul Mediu, între secolele al XII-lea și al XIV-lea, a fost capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Chiar dacă a prins şi perioada comunistă, arhitectura oraşului nu a fost afectată de acest regim, care a avut grijă să-i păstreze farmecul medieval.
Nu uita să schimbi leii în leva înainte să părăseşti România, deoarece vei găsi un curs mai bun decât la vamă. Preţul unui leva este de aproximativ 2,39 lei. Fii pregătită să ai ceva dificultăţi lingvistice, bulgarii folosesc alfabetul chirilic, destul de greu de dedus şi nu mulţi locuitori ştiu limba engleză. Dacă vezi “Kaca Tickets” în apropierea cetăţii Tsarevets, să ştii că aceea e o casă de bilete. Ai mai multe şanse ca doamna de la gheretă să ştie să vorbească româneşte decât engleză.
Obiective turistice în oraşul bulgăresc
Principala atracţie a oraşului este Cetatea Tsarevets. Fosta reşedinţă a conducătorilor medievali include resturile a peste 400 de case, 18 biserici, palatul regal și multe altele.
Muzeul-Rezervație Tsarevets este situat pe dealul Tsarevets, datorită locației sale strategice. Tracii și romanii au folosit-o ca poziție defensivă, dar bizantinii au construit aici prima cetate între secolele V și VII d.Hr. În vârful ei se află o biserică mică ce a ars şi apoi a fost pictată în stil grafitti, lucru ce i-a eliminat posibilitatea de a intra în rândul monumentelor ortodoxe, nefiind recunoscută de instituţiile oficiale. Intrarea costă 6 leva şi include vizita în întreaga cetate. Nu sunt multe informaţii în engleză, dar poţi adăuga un ghid audio vizitei tale, contra-cost.
În timpul perioadei de glorie a oraşului din secolul al XIX-lea, Aleea Meşteşugarilor, Samovodska Charshya, a găzduit zeci de vânzători din satele locale veniţi să vândă fructe și legume, unt și brânzeturi pe covoarele mici așezate pe piatră. Însă fierarii și magazinele de artizanat au ajutat Samovodska Charshiya să devină cea mai mare piață din Veliko Târnovo din anii 1880. Astăzi păstrează ambianţa artistică, cu obiecte de artizanat, dulciuri tradiționale și articole de îmbrăcăminte pictate manual. Îţi recomandăm să dedici timp pentru a vizita această străduţă încântătoare şi poate să cumperi o ilustraţie cu pisici, în urma căreia o parte din veniturile strânse vor fi donate pentru a hrăni pisicile maidaneze din Veliko Tarnovo. Dacă eşti interesată de shopping şi îţi plac ofertele, mergi la Bitaka. Este situat pe strada Marmarliiska şi este un adevărat paradis al chilipirurilor.
O altă atracţie este şi Casa Sarfkina. Construit pentru un bancher bogat în 1861, acest muzeu cu cinci etaje expune cercei, brățări și alte obiecte de artă din secolul al XIX-lea, alături de ceramică antică, sculpturi în lemn și costume și bijuterii tradiționale. Casa Sarafkina prezintă lumea femeilor de la acea perioadă, dar oferă şi informaţii asupra societății din Veliko Târnovo în timpul epocii sale de aur din secolul al XIX-lea.
Muzeul Renaşterii Naţionale se află într-o fostă primărie turcească, construită în 1872, unde s-a scris prima constituție a țării în 1879. Parterul prezintă viața administrativă și de zi cu zi din Veliko Tarnovo din secolele XV-XIX, folosind costume, cărți și fotografii. La etaj sunt expuse portrete ale personalităților locale, în timp ce subsolul are fotografii vechi și câteva icoane valoroase. Traducerea în engleză este limitată, dar suficientă pentru a-ţi face o idee asupra epocii.
Dacă preferi plimbările, strada Gurko este o idee bună. Este plină de grafitti şi îţi permite să arunci o privire asupra panoramei oraşului de la balcoanele special amenajate pentru admirarea peisajului, printre căsuţele vechi.
Transport
Din Bucureşti până în Veliko Tarnovo faci 3 ore. Vei circula pe E85, o şosea în stare bună, care îţi va permite să te bucuri relaxată de peisajul minunat până la Veliko. Nu ai nevoie decât de buletin sau paşaport şi o vignietă pentru Bulgaria. Taxa de pod costa 13 lei, iar vignieta o poţi lua şi de la graniţa cu Bulgaria, cu cash.
Ajunsă în Veliko Tarnovo, recomandarea noastră este să baţi oraşul la pas. De la biserica cetăţii Tsarevets până la aleea meşteşugarilor n-ar trebui să faci mai mult de 15 minute iar atracţiile se află una lângă cealaltă. Dacă vrei, totuşi, să mergi cu maşina din loc în loc, ia în calcul că e la fel de greu ca la noi să găseşti locuri de parcare în perioadele aglomerate.
Cazare
Preţurile pentru cazare în Veliko Tarnovo sunt foarte accesibile, însă ia în calcul că ai putea vedea majoritatea atracţiilor de acolo într-o singură zi.
Dacă vrei ceva tradiţional, poţi opta pentru o pensiune bulgărească, precum Kashta Slavianska Dusha, Kashta Tarnovka sau Cucovata Kasta. Poţi închiria şi un întreg apartament pe Airbnb, cu preţuri ce încep de la 23 de euro pe noapte sau te poţi caza la unul dintre hotelurile oraşului. În aceea ce priveşte această alegere, îţi recomandăm Hotel Play, Interhotel Veliko Tarnovo sau Hotel Anhea, toate în centrul oraşului şi cu preţuri similare cu cele de pe Airbnb.
Mâncare
Majoritatea turiştilor se opresc să mănânce la Ego, situat în centrul turistic, pentru că raportul dintre preţuri şi calitate este unul bun şi pot alege între specialităţi bulgăreşti sau bunătăţi precum pizza sau paste.
Restaurantul Shtastliveca este o altă alegere populară. Se află pe strada Stambolov şi oferă o privelişte frumoasă peste râul Yantra. S-ar putea să fie destul de aglomerat, dar mâncarea este foarte bună, iar meniul este completat cu poze, pentru o mai bună înţelegere. Ai de ales între o mulţime de specialităţi, inclusiv ţigăneşti sau turceşti. Faimoasa bere Zagorka este şi ea în meniu.
Dacă eşti curioasă să încerci ceva din bucătăria bulgărească, pregăteşte-te pentru influenţe turceşti şi greceşti. Bulgarii preferă carnea de oaie şi legumele proaspete. Încearcă salata Shopska cu legume, ciorba Shkembe similară cu cea de burtă sau supa Tarator cu castravete, legumă pentru care este cunoscută Bulgaria. Poţi încheia masa cu desertul Banitsa, un foietaj cu brânză bulgărească.
Unul dintre preparatele greşit promovate ca fiind greceşti este musacaua, o specialitate bulgarească pe care trebuie să o încerci şi la Veliko Tarnovo.
Excursii adiacente
Dacă stai mai multe zile în Veliko Tarnovo, merită să faci o plimbare şi în afara oraşului.
O primă recomandare ar fi Ekopateka Hotnitsa și cascada Kaya Bunar, tocmai bune de drumeţie. Se face dreapta în localitatea Samovodene pe drumul dinspre București spre Veliko Tarnovo și apoi stânga la prima intersecție, până în satul Hotnitsa. Vei observa indicatoarele verzi cu Ekopateka, iar de acolo până la cascadă va fi simplu de ajuns. Peisajul este foarte frumos şi drumeţia durează cam o oră. Este, însă, un traseu uşor şi merită făcut pentru peisajele de-a lungul său.
Canionul Emen este săpat de râul Negovanka. Podurile de lemn îţi oferă acces facil printre stâncile impresionante, însă trebuie să ai grijă pentru că înălţimea este uneori şi de 50 m.
Satul Arbanasi are o ambiantă pitorească, iar căsuţele sale ce aduc mai degrabă a cetăţi sunt minunate pentru vizitat. De altfel, 36 dintre ele sunt monumente de cultură naţională, iar două din cele mai interesante case-muzeu sunt Casa Constantalieva şi Casa Hagiilieva. Ele expun arta ornamentală bulgăreasca cu ajutorul picturilor lor cu flori şi elementelor din lemn. Tot aici te poţi opri şi pentru şedinţe de călărie.
Dacă vrei să ajungi puţin mai departe, chiar şi orăşelul de la graniţa cu România merita văzut. Centrul său vechi cu arhitectură neo-baroc şi neo-rococo este frumos şi foarte animat seara, iar plimbarea pe malul Dunării e relaxantă şi liniştită. Nu pierde vizita la Muzeul de Istorie Naturală, pentru a vedea un mamut în mărime naturală.
Speram că ţi-ai notat Veliko Tarnovo pe lista ideilor de vacanţă şi te vei plimba pe Aleea Meşteşugarilor, vei admira panorama terasată a oraşului şi vei savura salata Shopska cât de curând, pentru un city break vibrant şi plin de obiective turistice.
Sursa foto: Shutterstock