Prinse în stresul vieții cotidiene, între obligațiile de serviciu și cele personale, se întâmplă adeseori să uităm să avem grijă de noi, din toate punctele de vedere. Fie că amâni la nesfârșit să îți faci analizele de rutină, să adopți un stil de viață sănătos, fie să renunți la unele obiceiuri nocive, începutul unui an nou este o bună ocazie pentru a face un bilanț și a-ți da seama care sunt aspectele pe care le-ai neglijat până acum, dar și cum poți schimba acest lucru pe viitor.

Potrivit Psychology Today, nu numai lipsa de timp ne face să ne acordăm mai puțină atenție decât merităm, ci și sentimentul de vină care apare atunci când decidem să ne ocupăm cu prioritate de noi însene.

Însă pentru a ne îndeplini sarcinile de zi cu zi, pentru a avea grijă de cei din jurul nostru și pentru a ne asigura succesul pe viitor este esențial să nu uităm să ne preocupăm și de propria noastră bunăstare. De aceea, iată câteva rezoluții pentru Anul Nou care te pot ajuta să nu te mai neglijezi pe viitor și să investești mai mult în tine:

Răsfață-te mai des

Din când în când, nu strică să ne acordăm un timp de răsfăț, fie că sărbătorim un mic succes personal sau fără motiv, doar pentru a ne simți mai bine. Ia-ți o zi pe lună în care să faci ceva doar pentru tine. Poți merge la un SPA, unde să fii tratată regește timp de câteva ore, mergi la un salon de înfrumusețare de unde să ieși simțindu-te mult mai încrezătoare.  

De exemplu, este suficient să faci un astfel de tratament corporal cu efecte vizibile de la prima ședință pentru a te simți mai bine în pielea ta. Alege întotdeauna ceva care să te ajute să scapi de complexe și să îți redea încrederea în tine însăți, întrucât acest lucru se va vedea apoi în toate aspectele vieții tale.

Învață să recunoști din timp semnele de burnout

Identificarea semnelor timpurii ale stresului și epuizării ne pot ajuta să evităm perioadele în care pur și simplu nu mai putem face față nici măcar sarcinilor minore, de rutină. „Burnout-ul” nu afectează numai femeile de carieră, ci poate apărea la orice persoană care își dedică toate eforturile într-o singură direcție, sacrificându-și odihna, sănătatea mintală și timpul dedicat propriei persoane.

Dacă înveți să identifici de la bun început acele semne care indică faptul că te apropii de un punct critic, vei putea să iei măsuri la timp, astfel încât să nu mai ajungi niciodată în situația de epuizare totală.

Stabilește un echilibru între viața personală și carieră

Cel puțin 66% dintre angajați spun că nu au un echilibru între viața lor personală și cea profesională, iar 60% spun că acest lucru le-a distrus moralul și i-a făcut să aibă o atitudine mai negativistă. Dacă și tu simți că orele petrecute la serviciu și sarcinile care nu se mai termină îți afectează calitatea vieții personale, există unele lucruri care te pot ajuta să îmbunătățești acest lucru. De exemplu, poți începe prin a nu-ți mai ține telefonul cu e-mailul de serviciu lângă tine atunci când iei cina cu familia sau prietenii.

Evită să stai peste program la serviciu când ți-ai terminat treaba, doar pentru a face o impresie bună și concentrează-te mai degrabă pe calitatea muncii tale. De asemenea, dacă se întâmplă adeseori să fii solicitată în timpul liber pentru unele sarcini de serviciu, încearcă să ai o conversație cu superiorul tău și să conveniți asupra unui mod de lucru care să nu mai implice munca de acasă.

Găsește-ți un nou hobby

Hobby-urile și pasiunile noastre ne ajută să ne detensionăm, să ne relaxăm și să ne simțim mai împlinite și fericite cu viața noastră. În plus, atunci când ai un hobby înveți să îți faci timp liber pentru el, ceea ce înseamnă că vei avea la dispoziție mai multe ore dedicate ție.

Fie că îți place să faci sport, să desenezi, să pictezi, să mergi la cursuri de tir, fie să faci karting sau să lucrezi la un proiect personal, drag ție, este important să nu pierzi din vedere aceste lucruri niciodată, întrucât ele au beneficii nebănuite când vine vorba de sănătatea noastră emoțională.

Nu mai amâna vizitele la medic

Oricât de mult ai munci și te-ai preocupa de alte lucruri sau persoane din viața ta, nu vei mai putea face toate acestea dacă sănătatea ta nu este una de fier. De aceea, este esențial să nu amâni la nesfârșit vizitele la medic, atunci când te jenează ceva, sau analizele de rutină, cu ajutorul cărora poți descoperi la timp orice probleme de sănătate. Nimeni nu îți acordă premii atunci când suferi în tăcere, așa că nu mai ezita să mergi la medic când ai o problemă de sănătate. Ține cont că, adeseori, unele afecțiuni pot fi tratate mult mai ușor, nedureros și neinvaziv când sunt depistate la timp, ceea ce te va scuti de multe suferințe pe viitor.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Shebeko

Total
102
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda