Pe parcursul mai multor episoade am să-ți povestesc de ce un copil nu îți schimbă radical viața așa cum ai crede, de ce este simplu să călătorești cu el și de ce este important să nu te transformi într-o femeie care renunță la visuri, aspirații și stil de viață doar pentru că a devenit mamă. Personajul principal al seriei are 2 ani și 2 luni și a ajuns în mai mult de 15 țări până în momentul în care scriu acest text. Nu, nu suntem milionari, da, încă mai cumpărăm scutece, jucării, haine mici și lapte praf. Deci, da, se poate. Și am să vă spun exact și cum.

În urmă cu doar 3 ani nici măcar nu îmi puneam problema să schimb ceva la viața mea de atunci: călătoream mulțumitor de mult, aveam un job la care mergeam cu drag și știam că sunt norocoasă pentru că fac ceea ce îmi place. Apoi, s-a întâmplat iar primul gând plin de panică nu a fost cum naiba am să mă descurc eu cu o chestie mică și urlătoare, care nu vine cu instrucțiuni de folosire?, ci

va trebui să renunț la călătorii, oare cum am să suport șocul?

Doar că lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Posesoare de noroc cu carul și de organism obișnuit să fie chinuit în fel și chip, am reușit să zbor bine mersi până prin luna a opta, când a fost evident că nu eram o doamnă grasă ci o tipă destul de însărcinată. Din fericire, nu mi s-a refuzat îmbarcarea în niciun avion până am decis că este momentul să mai stau o vreme pe acasă, ca să nu dau unor pasageri nevinovați ocazia (ca în filme) să asiste la o naștere la 10.000 de metri altitudine, cu toate senzațiile tari care vin la pachet cu așa ceva.  

Când poți începe să călătorești cu un copil

Și a apărut și moștenitorul, numit inițial brotac, din rațiuni de piciorușe mici, subțiri și strâmbe, de mărimea unei franzele mai sărăcăcios crescute, care s-a transformat cât ai zice biberon într-un…hamster fălcos și vesel. Când a împlinit venerabila vârstă de o lună am început să mă gândesc serios la varianta călătoritului împreună cu el. Da, știam, era mic, nu înțelegea nimic, ce sens avea să îl chinui, lasă-l să mai crească până să faci așa ceva. Știți și voi, sfaturi binevoitoare de la toată lumea. Doar că efectul a fost exact invers.

50 de minute în aer la 6 săptămâni 

Într-o noapte fără somn am rezervat primele bilete de avion. București-Cluj Napoca, pentru că era un zbor care dura sub o oră (50 de minute, mai precis), rămâneam în România și eram cumva într-o zonă de confort. La data zborului, hamsterul ar fi urmat să aibă fix 6 săptămâni.  

Asta nu înseamnă că este vârsta ideală la care poți merge cu un copil în călătorie; singurele criterii ar trebui să fie siguranța și confortul lui, lucruri care depind de fiecare familie în parte.

Din punct de vedere medical, un copil este „bun de scos în lume” din momentul în care a plecat din maternitate.

7 lucruri pe care trebuie să le știi când atunci zbori cu un copil

Prima surpriză plăcută a fost când am cumpărat biletele, dar nici în aeroport și în avion nu a fost mai puțin interesant.

  1. Copiii până în doi ani nu au loc în avion, stau în brațele unui adult, așa că biletul lor reprezintă, de fapt, doar taxa de administrare, ceea ce înseamnă o sumă infimă. Pentru zborul cu pricina biletul lui a fost 20 de euro, dar, ulterior, am plătit de cele mai multe ori semnificativ  mai puțin de atât.
  2. În prețul biletului celui mic, indiferent dacă este la o companie de linie sau la una low cost, ai inclus un bagaj de 10 kg și un cărucior cu tot cu scoică, pe care o poți lua cu tine la bord.
  3. La aeroport aveți prioritate la controlul de securitate (există chiar și zone speciale unde se face acesta), la controlul pașapoartelor și la îmbarcare (chiar și la companiile low cost, unde prioritatea la îmbarcare costă în plus).
  4. Poți pune în bagajul de mână oricâte lichide vrei, dar îți vor fi verificate individual, pentru ca, cine știe, să nu ai ceva periculos în loc de piureuri de fructe sau apă pentru pregătit formula de lapte.
  5. În avion vei primi o centură separată pentru cel mic, aceasta va fi prinsă de centura adultului care îl ține în brațe și purtarea ei nu este negociabilă.
  6. Motivul pentru care copiii (mai ales cei foarte mici) plâng în avion este unul cât se poate de simplu: disconfortul pe care îl simt în urechi la variațiile de presiune. Soluția este și ea la fel de simplă: la decolare și la aterizare, dă-i să sugă ceva: fie îl alăptezi, îi dai un biberon sau o suzetă, suptul îi va atenua disconfortul și, cel mai probabil, nu va mai plânge.
  7. Chiar dacă aveți prioritate la îmbarcare, cel mai bine este să așteptați și să urcați în avion printre ultimii, pentru că eviți astfel situațiile neplăcute în care cel mic își pierde răbdarea, se încălzește, este suprastimulat de forfota pasagerilor care trec și își așază bagajele,  începe să plângă.

Prima dată în aer

Primul zbor cu hamsterul a fost memorabil: vreme rea, turbulențe destul de serioase, lume panicată în avion. Rezultatul? A dormit lemn din momentul în care a decolat avionul, până la jumătate de oră după aterizare. Odată testul zborului trecut, am realizat că drumurile noastre prin lume sunt deschise. Și pentru că tot am ajuns aici, mai am câteva sfaturi practice, care sigur îți vor fi utile pentru călătoriile voastre viitoare:

  • PAȘAPORT. Chiar dacă zborul este unul intern, copilul are nevoie de pașaport, altfel nu se poate îmbarca. (Da, o sa fie puțin stresant să mergi cu un pitic de câteva luni sau săptămâni să îi faci pașaport, dar rezultatul va fi atât de amuzant încât te va face să uiți de toate spaimele)
  • SCUTECĂREALĂ. Ai unde să schimbi scutecul copilului în avion și nu trebuie să o faci printre pasageri, cu riscul de a le provoca atacuri de panică, anticipând efecte de arme chimice, când, de fapt, un scutec murdar este sursa mirosului nici pe departe de violete sau trandafiri. Dacă nu știi cum să procedezi, întreabă un însoțitor de bord și te va ajuta.
  • ENTERTAINMENT. În funcție de vârsta copilului, ai grijă să ai cu tine metode eficiente de distracție, dar și lucruri care îl fac să se simtă confortabil, precum o păturică sau o jucărie de pluș de care nu se desparte nici acasă. Noi avem un măgar albastru, ridicat la rangul de vacă. Nu întrebați de ce.
  • ACT NOTARIAL. Dacă intenționezi să călătorești cu cel mic afară din țară și nu ești împreună cu tatăl lui, ai nevoie de acordul acestuia, un act notarial indispensabil. Prețul unei astfel de declarații notariale costă undeva în jur de 50 de lei și se face în baza actelor de identitate ale părinților și certificatul de naștere al copilului. 

De ce buget ai nevoie

Biletul de avion pentru tine poate costa foarte puțin dacă îl cumperi din timp, mai puțin decât un plin de benzină sau decât un bilet cu trenul, de cele mai multe ori. Biletul piticului e aproape gratis. Ia-ți bilete de avion direct de pe site-urile companiilor aeriene, nu de la agenții de turism, unde vei plăti și comisionul agenției.

Înrolează-te în programele de fidelitate ale companiilor aeriene, fie că asta înseamnă să ai un card pe care se adună mile, pe care le poți folosi la achiziționarea biletelor, fie că plătești un abonament anual de doar câțiva euro, care îți asigură prețuri preferențiale (precum la unele companii low-cost) sau că folosești unul dintre cardurile de credit special gândite de unele bănci, în parteneriat cu liniile aeriene, care îți oferă o serie de avantaje.  

Studiile făcute pe obiceiuri de consum au arătat că cel mai ieftin este să îți cumperi bilete marțea, cu cel puțin o lună înainte de data călătoriei. 

Cazarea este partea unde bugetul face diferența între o vacanță ieftină și una pe care ți-o permiți cu sacrificii. Camere la prețuri mai mult decât decente, care să vă ofere tot confortul găsești în orice oraș din lume, trebuie doar să ai răbdare să cauți.

Noi evităm site-urile clasice de rezervări, gen booking.com, și folosim cu succes citiesreference, housetrip și, uneori, airbnb, și am găsit cazare și cu 10-20 de euro pentru o noapte, pentru toți trei. Pe lângă asta, ți-aș recomanda următoarele:

  • alege o cameră, nu o casă întreagă
  • încearcă să mergi în cursul săptămânii, în măsura în care este posibil
  • folosește cu încredere codurile de reducere pe care genul acesta de site-uri ți le oferă când faci prima rezervare, când recomanzi site-ul unui prieten sau cu ocazia oricărei campanii de fidelizare a clienților pe care o au și despre care vei afla dacă te abonezi la newsletter.  

Alte cheltuieli indispensabile vor fi legate de mâncare, transport prin oraș, locuri pe care merită să le vizitezi și activități pe care le poți face cu cel mic. Cele necesare copilului (scutece, lapte, medicamente de uz general sau specifice) e mai bine să le ai pe toate de acasă, pentru a evita surprizele neplăcute la destinație.

Costurile pentru mese variază în funcție de preferințe și de orașul în care sunteți, dar, una peste alta, bugetul pentru un weekend de vis în multe locuri din Europa este de aproximativ 250 de euro, include transport cu avionul, cazare și mâncare și este mult mai mic decât pentru, să spunem, un weekend pe litoralul românesc, în vârf de sezon.

Cât de baby friendly este Cluj Napoca

 

Clujul nu este un oraș doar frumos, ci este și unul în care îți poți petrece un weekend reușit cu copiii. Sunt o mulțime de locuri de joacă, restaurante care au și locuri de joacă pentru cei mici, iar oamenii sunt prietenoși și săritori. Centrul Clujului este minunat și îl poți străbate agale pe jos și Grădina Botanică este absolut superbă și un loc unde poți petrece lejer o zi întreagă, fie și cu un neastâmpărat care se foiește atârnat de tine.

Nu ai nevoie de mașină pentru a te deplasa prin oraș, drumul de la aeroport la locul de cazare îl poți parcurge cu taxiul, care te va costa în jur de 30 de lei, transportul în comun este unul civilizat și bine organizat, dar, cel mai probabil, vei parcurge pe jos toate zonele de interes.

Ce ne-a plăcut în Cluj:

  • Restaurantul Samsara  are meniu vegetarian și vegan, o atmosferă incredibil de primitoare și de colorată, mâncare pe care și cel mai mofturos pici o va adora (meniul lor de pizza este unul mai mult decât generos și creativ) și un loc de joacă perfect pentru copii, care include și o căsuță magică
  • Moara de vânt, un parc unde există peste 250 de animale, din 45 de specii și unele dintre ele pot fi hrănite de copii
  • Grădina Botanică, una dintre cele mai frumoase din România și locul unde orice copil își poate consuma cu succes energia
  • Exploratoriul sau muzeul copiilor, un loc de joacă perfect pentru copii între 1 și 10 ani

Așa că am declarat prima destinație de vacanță din viața hamsterului un succes și data viitoare mergem la… Viena.   

 

Total
137
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda