Accesoriile sunt, de cele mai multe ori, acel ceva care completează o ținută spectaculoasă. De asemenea, le poți folosi și pentru a da tonul întregului tău outfit și o direcție spre care să te inspire. Fie că este vorba despre o poșetă sau o pereche de ochelari de soare, asigură-te că ai mereu măcar o piesă care te scoate din anonimat. Iată cum poți face asta:

Combină cu succes utilul și moda

Printre cele mai în vogă trenduri ale anului 2019 se numără și street style. Acesta e caracterizat prin trenduri specifice în cultura tânără și cea underground, în detrimentul elementelor regăsite în lumea modei din mainstream. Un aspect important din street style se referă la combinarea utilului cu stilul. De asemenea, se pune accent și pe felul în care fiecare persoană reușește să facă alegeri îndrăznețe în timp ce se ocupă de taskurile din fiecare zi. Optarea pentru un rucsac de dama în locul poșetei te va ajuta să profiți de mai mult spațiu și să te ocupi mai ușor de cumpărături sau alte activități din timpul zilei. Nu uita că și gențile pot fi accesorizate la rândul lor cu ajutorul unor brelocuri sau a unor patch-uri. Este important ca atunci când vrei să fii cât mai comodă să nu-ți fie frică să faci combinații precum pantaloni de trening cu sandale cu toc înalt și subțire. Chiar dacă designerul Virgil Abloh, CEO-ul brandului Off White, a declarat că fenomenul street style va dispărea, nu ezita să te lași inspirată de el. 

Nu-ți fie teamă să exagerezi

De cele mai multe ori, accesoriile care atrag atenția sunt cele mai îndrăznețe, strălucitoare și colorate. Alege o pereche de ochelari într-o nuanță care nu te lasă să treci neobservată, sau alege să porți o pereche de șosete colorate cu pantofi cu toc înalt și gros. Accesoriile la care poți apela când vrei să atragi atenția cu outfitul tău pot fi broșele, brățările, dar și agrafele. Orice accesoriu care te face să te simți out of the box este potrivit pentru a fi purtat atât la evenimente speciale, cât și în zilele obișnuite. Încearcă să incluzi cât mai mult în ținutele tale de zi cu zi aceste elemente care le fac speciale și care vorbesc pentru tine când te prezinți în societate.

Găsește echilibrul

O bijuterie statement nu trebuie să lipsească din colecția ta. Un colier supradimensionat, cu pietre strălucitoare poate fi purtat chiar și cu ținute casual, dar trebuie să ții minte să alegi o zonă concentrată pe acest accesoriu. De exemplu, rochiile mai largi albe sau cămășile de vară largi se potrivesc atunci când vrei să porți un colier gros și de dimensiuni mari. Nu purta haine cu patternuri sau culori vii atunci când accesoriul pe care îl ai la gât este atât de puternic. Less is more nu înseamnă nimic dacă nu alegi și ținute în care le combini bine pe cele două.

Caută noi întrebuințări

În cazul unui accesoriu precum eșarfa poți experimenta cu noi întrebuințări. Aceasta nu este un articol vestimentar care poate fi purtat doar la gât sau în păr, ci poate să adauge un plus de originalitate oricărei ținute. Vara poți folosi eșarfa pe post de curea, fie că porți o cămașă largă subțire sau o rochie voluminoasă. De asemenea, aceasta se potrivește și în jurul încheieturii, pe post de brățară, când optezi pentru un look boem. Nu în ultimul rând, pentru a o păstra cât mai aproape în cazul în care se răcește și vrei să-ți acoperi gâtul, eșarfa poate fi legată de cureaua poșetei tale. Această accesorizare a genții te va ajuta să ieși din tipare atunci când eșarfa ta are un pattern deosebit sau o combinație interesantă de culori.

Încearcă ceva nou în fiecare zi și caută inspirație în natură, societate și în mediul online. Nu uita că moda trebuie să te ajute să te distrezi și să te exprimi liber, fără prejudecăți. Așadar, fă o alegere îndrăzneață chiar azi și adaugă și câteva accesorii noi în garderoba ta.

Sursa foto: pexels.com, unsplash.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda