Articol realizat împreună cu
Oricât de mult ne-am strădui noi, trebuie să recunoaştem că manichiura perfectă este, de multe ori, un proces destul de anevoios – nu avem timp, răbdare sau dispoziție să o realizăm și întreținem. Dar acum există soluţii eficiente pe care le poţi aplica şi acasă, iar noi ţi le detaliem pas cu pas în acest material.
În plus, ți-am pregătit o super galerie foto cu cele mai noi modele de unghii dar și două video-uri care îți arată cum se realizează, pas cu pas, unghiile cu aspect de sticlă și unghiile decorate cu flori naturale.
Cum se construiesc, pas cu pas, unghiile cu gel și acril
Unghii din acril (acryl)
Unghii cu gel
Unghiile cu gel sau cu acril: avantaje şi dezavantaje
Cum întreţii unghiile cu gel ca să te bucuri mai mult de ele
Modele de manichiură în tendințe în 2019
Unghiile tehnice salvează timp prețios femeilor ocupate de mai bine de 60 de ani
Fie ne sare lacul de unghii, fie ni se rup sau exfoliază unghiile şi îşi strică aspectul sau intrăm în contact cu tot soiul de obiecte la scurt timp după ce am aplicat oja – sunt o mulţime de situaţii care ne pot compromite intenția de a avea unghii impecabile. În anii ‘50, însă, cineva a făcut o descoperire care avea să devină garanția manichiurii perfecte – unghiile tehnice sau unghiile artificiale – extensii ale unghiilor naturale, create cu ajutorul a diferite tehnici şi materiale.
Citește și : Cum alegi produsele cosmetice
Știai că prima unghie artificială a fost inventată în cabinetul unui medic stomatolog?
În 1957, Dr. Fred Slack Jr., medic stomatolog, lucra în laboratorul său când și-a tăiat din greșeală unghia de la degetul mare. A folosit folie de aluminiu și acril, un tip de plastic rezistent care imită bine culoarea naturală a dinților, pentru a crea o platformă care să-i repare unghia. Durerea a dispăut, iar unghia părea foarte naturală. La scurt timp după întâmplarea aceasta, medicul a patentat prima unghie artificială din acril.
De atunci s-au inventat diverse tehnici de modelare, de întreţinere, de curăţare a unghiilor precum și de expunere la ultraviolete. Tot în Statele Unite ale Americii a fost inventat și gelul pentru construcţia unghiei false.
Cumpără Lac de unghii SALLY HANSEN | 🛒Preț : 19,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de lacuri de unghii
Cum se construiesc, pas cu pas, unghiile cu gel și acril
De la prima unghie artificială până astăzi, au rezistat probei timpului două metode prin care putem obține o manichiură rezistentă și frumoasă – manichiura cu gel și manichiura cu acril. Iată tot ce trebuie să știi despre acestea:
Unghii din acril (acryl)
Manichiura din acril este o soluţie perfectă pentru acele femei care doresc să-și păstreze unghiile frumoase pentru o perioadă îndelungată și care sunt pregătite să și le corecteze singure, dacă este cazul.
Cum poți să obții unghii rezistente din acril?
- Ai nevoie de pudră acrilică şi de lichid de fasonaj; din combinaţia lor rezultă un amestec ce se aplică pe unghia naturală.
- Primul pas este să îţi cureţi şi să îţi pileşti unghiile, pentru ca acestea să aibă aceeaşi lungime şi aceeaşi formă.
- Aplică apoi un degresant pentru unghii, care să le ofere un aspect uniform şi să le pregătească pentru acril.
- Fixează şablonul pentru unghiile cu gel şi aplică stratul de acril, construieşte forma dorită pentru unghie cu ajutorul unei pensule şi lasă compoziţia să se usuce la contactul cu aerul (de regulă, nu durează mai mult de un minut pentru a se usca).
- Îndeapărtează apoi şablonul pe care ai construit forma din acril şi foloseşte o pilă electrică pentru a netezi colţurile şi suprafaţa unghiei.
- Aplică o bază pentru unghii, un lac colorat şi un top coat şi manichiura este gata!
- Dacă ți-am atras atenția, vezi cum arată sfaturile noastre puse în aplicare. Suzie, purtător de cuvânt pentru Nail Career Education are un talent aparte în a descrie fiecare pas în parte:
Cum se îndepărtează acrilul de pe unghii?
Îndepărtarea acrilului de pe unghii este cât se poate de uşoară:
- Taie din lungimea construcţiei cu acril cât se poate de mult, iar apoi îndepărtează compoziţia de pe unghie cu o pilă sau înmoaie-ţi degetele într-un vas cu acetonă timp de 15-20 minute (sunt şanse mari ca acrilul să se ducă imediat).
- Suzie, cea care ne-a arătat cum se construiește manichiura cu acril, ne arată și cum poate ea fi îndepărtată fără mari bătăi de cap:
Cumpără Scrub pentru unghii KIKO MILANO | 🛒Preț : 29,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse de îngrijire a unghilor
Unghii cu gel
Manichiura cu gel este o soluţie perfectă pentru acele femei care din diferite motive (fragilitate, factori mecanici) nu îşi pot păstra unghiile lungi.
Cum poți să obții unghii naturale din gel?
- Din kitul pentru aplicarea unghiilor cu gel nu trebuie să îţi lipsească: pila electrică, lampa UV, o pensulă, gel transparent pentru construcţia unghiei, un gel de camuflaj, lac de unghii colorat şi, bineînţeles, şabloane de construcţie.
- Înainte să începi operaţiunea, ai grijă ca unghiile tale să fie tăiate cât mai scurt, curăţate (pentru cuticule, foloseşte beţişoare speciale), cu o formă definită cât se poate de bine. La fel ca în cazul manichiurii cu acril, este bine să foloseşti şi de această dată un degresant pentru unghii.
- După ce ai fixat şablonul sub unghie, ţinând cont de forma ei, aplică gelul transparent cu ajutorul unei pensule. Porneşte lampa UV şi ţine unghia în interiorul ei aproximativ două minute, până când se întăreşte gelul.
- Pentru a uniformiza unghia şi a elimina diferenţele dintre cea naturală şi cea construită cu gel, aplică un gel de camuflaj, care va estompa „denivelările“.
- Menţine din nou unghia în lampa UV două minute, până se va usca şi acesta.
- Aplică bază şi culoare (alege o ojă permanentă pentru a rezista mai multe săptămâni şi pentru a se fixa bine pe unghia artificială).
- Modelează forma finală a unghiei cu ajutorul pilei electrice şi aplică un strat de top coat (care se va usca tot după două minute în lampa UV).
- Manichiura french arată foarte bine pe unghiile cu gel, însă poţi opta pentru diferite modele, culori şi ornamente cu sclipici sau inserţii metalice. Noi am selectat deja câteva pentru un strop de inspiraţie.
- Am adus-o pe Klara Elvira să vă arate pașii despre care v-am povestit mai sus într-un video:
Cum se curăță unghiile cu gel?
Pentru îndepărtarea unghiilor cu gel, este recomandat să mergi la salon, mai ales dacă eşti începătoare, deoarece procesul este destul de complex.
- În primul rând, trebuie să pileşti unghia până scapi de stratul acela lucios de gel.
- Apoi, foloseşte câteva bucăţele de vată bine îmbibate în acetonă, aplică-le pe fiecare unghie în parte și înfăşoară-ţi degetele în staniol, pentru a fixa vata cu acetonă.
- Rămâi cu ele aşa cel puţin 10-15 minute, iar apoi, dacă încă mai rămâne gel pe unghie, foloseşte un beţişor pentru cuticule pentru a elimina surplusul.
- Dacă nici după acest pas nu s-a luat tot gelul, pune din nou vată cu acetonă pe unghie şi aşteaptă circa cinci minute să îşi facă efectul.
- Vezi tot procesul îndepărtării gelului de pe unghii în acest material produs de NewBeauty Magazine:
Unghiile cu gel sau cu acril: avantaje şi dezavantaje
Într-adevăr, unghiile construite artificial arată foarte bine, de asta nu se îndoieşte nimeni, însă cât de sigure sunt ele? Şi, mai ales, cum ne pot afecta pe termen lung? Dezbatem pe larg avantajele şi dezavantajele unghiilor cu acril şi cu gel.
Cumpără lac de unghii NOTE | 🛒Preț : 10,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse de îngrijire a unghilor
În principiu, ambele metode duc la acelaşi rezultat: unghii mai lungi şi mai rezistente, aspect uniform şi luciu delicat.
Avantaje ale manichiurii acrilice
- dacă ți se rupe o unghie acrilică, poți să ți-o repari singură acasă
- procesul îndepărtării este simplu odată ce-ți intri în mână
- acrilul este un material foarte rezistent; când este aplicat și îngrijit corect, rezistă pentru o perioadă îndelungată și își păstrează integritatea
- procesul aplicării este mai puțin costisitor decât cel al manichiurii cu gel
Cumpără lac de unghii RIMMEL LONDON | 🛒Preț : 15,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse de îngrijire a unghilor
Dezavantaje ale manichiurii acrilice
- poate să-ți afecteze patul unghial, acel strat pe care crește unghia; asta se traduce prin crearea unui mediu propice dezvoltării ciupercilor și înmulțirii bacteriilor
- în special dacă nu sunt aplicate corect, unghiile din acril au mai mari șanse să decât unghiile cu gel să nu arate natural
- în procesul aplicării se folosesc soluții chimice, motiv pentru care femeile însărcinate sunt sfătuire să nu își facă manichiură acrilică pe durata sarcinii
Avantaje ale unghiilor cu gel
- unghiile cu gel au un aspect mai natural și glossy față de alte tipuri de unghii tehnice
- se întăresc mai repede decât unghiile din acril
- mixurile de gel pentru unghii nu conțin vaporii asociați cu unghiile din acril; de aceea sunt considerate o variantă mai sigură și ecologică
- gelul conţine polimer, o substanță care conferă flexibilitate şi un aspect natural unghiei şi care nu are miros, spre deosebire de acril, care are un miros puternic, fiind un compus mult mai dur, rigid.
Cumpără Serum pentru unghii și cuticule SABIO | 🛒Preț : 28,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse de îngrijire a unghilor
Dezavantaje ale unghiilor cu gel
- nu rezistă la fel de mult precum unghiile din acril, deși aplicarea lor costă mai mult
- majoritatea unghiilor cu gel au nevoie să fie expuse la lumina unei lămpi UV ca să se întărească; cine dorește să și le facă acasă trebuie să ia în calcul această investiție
- manichiura cu gel nu este complet waterproof. Dacă din orice motiv stai mult cu mâinile în apă (datorită jobului, îndeletnicirilor gospodăreşţi sau a unei vacanţe la mare), gelul se poate desprinde de pe unghie, afişând o pată albicioasă opacă, destul de inestetică
- dacă se rupe o unghie, s-ar putea să ai nevoie de ajutorul unei manichiuriste – e mai degrabă un efect de spargere decât un efect de rupere
- chiar dacă expunerea mâinilor la razele ultraviolete ale lămpii nu durează mai mult de câteva minute, pe termen lung, acest procedeu îţi poate îmbătrâni pielea, favorizând chiar apariţia cancerului.
Cum întreţii unghiile cu gel ca să te bucuri mai mult de ele:
Dacă te-ai hotărât să îţi pui unghii cu gel, trebuie să ţii cont de câteva reguli, pentru ca acestea să arate bine timp îndelungat:
- deşi rezistă mai mult decât manichiura clasică, tot trebuie să mergi o dată la două, trei săptămâni la întreţinere, pentru că altfel diferenţa dintre unghia naturală, care creşte, şi cea artificială nu va arăta deloc bine
- în plus, construcţia unghiilor false cu gel este un risc pe care trebuie să ţi-l asumi, pentru că şansele ca gelul să crape sunt destul de mari
- una dintre cauzele acestui fenomen este legată de modul în care se aplică gelul, care se pune într-o cantitate prea mare la exterior: se insistă pe unghia artificială, neglijându-se cea naturală; în felul acesta, se produce un dezechilibru de greutate, iar pe măsură ce creşte unghia naturală, construcţia artificială nu mai poate fi susţinută şi începe să se desprindă
- mai mult decât atât, ruperea unghiilor cu gel este cauzată şi de adăugarea multor straturi de gel. Într-adevăr, ne dorim o textură perfectă, dar, atunci când sunt aplicate în exces, aceste suprapuneri de substanţă fac mai mult rău decât bine.
Ţine cont de aceste sfaturi pentru ca manichiura ta să reziste timp îndelungat şi să nu îţi afecteze sănătatea unghiilor:
- Dacă alegi o construcţie cu gel, foloseşte mănuşi pentru a-ţi proteja pielea mâinilor de radiaţiile lămpii.
- Mergi la un salon specializat pentru a-ţi îndepărta gelul de pe unghii, dacă nu ai mai făcut asta până acum. În caz contrar, există posibilitatea să îţi deteriorezi unghiile şi să dureze luni bune până când se vor repara.
- După curăţarea lor, foloseşte dezinfectant, ulei pentru cuticule şi o cremă hidratantă pentru a preveni infecţiile şi exfolierea unghiilor.
Cumpără dizolvant fără acetonă ASTOR | 🛒Preț : 9,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse de îngrijire a unghilor
Ce modele se poartă acum pe unghii?
Anul acesta se poartă nuanţele mate, pastelurile şi combinaţiile de două culori pe unghii. Manichiura ombré câştigă tot mai mult teren, la fel și manichiura cu reflexii de oglindă, iar inserţiile de cristale, mini-perle sau chiar flori sunt în continuare în tendinţe.
Unghii cu gel cu reflexii de oglindă
O nouă nebunie în arta unghiilor – strălucire metalică de oglindă. Pentru această tehnică rapidă și ușoară se folosește un pigment, Chrome, care transformă într-un mod spectaculos o unghie neagră într-o suprafață cu aspect metalic care reflectă cât se poate de fidel totul în jur. Hannah Weir ne arată cât de ușor se poate obține în cazul unghiillor cu gel:
Unghii din acril decorate cu flori adevărate
O manichiură spectaculoasă este, până la urmă, o manichiură care apelează la un statement. Așa cum spuneam și în debutul materialului, nu e musai important ce spunem, ci cum spunem. Iar dacă o spunem cu ajutor mâinilor, ar fi bine ca ele să ne susțină cauza. O femeie pasionată de călătorii, de natură ori de mediu va ieși cu siguranță în evidență dacă ar alege să încastreze în unghiile sale flori mici, presate. E un proces migălos, așa cum vedem la Suzie mai jos, dar unul care vorbește pentru tine:
Modele de manichiură în tendințe în 2019
lată alte câteva modele de unghii cu gel, acril sau ojă semipermanentă în tendințe în 2019 și cu care poți să-ți încerci talentele sau pe care să le iei cu tine data viitoare când ai programare la salon:
Surse foto: Pinterest, Shutterstock