Fiecare tip de păr este special în felul său și de aceea merită o îngrijire pe măsură. Alege un sampon sanatos pentru ca părul tău să arate și să se simtă bine, atât în timpul spălării, cât și zile întregi după.

Părul este unul dintre cele mai importante accesorii pe care o femeie și un bărbat deopotrivă îl au și merită să aibă parte de o îngrijire așa cum trebuie, indiferent de sezon.

Șamponul își pune amprenta, atât asupra firului de păr, cât și a scalpului și tocmai de aceea nu trebuie să facem rabat de la calitate, chiar dacă aceasta implică un preț mai ridicat al produselor.

Acum nu mai este dificil să cumpărăm produse pe care până acum ceva vreme le găseam doar la saloanele de înfrumusețare, deoarece internetul ne-a adus o mare deschidere în acest sens.

Pe lângă asta, dacă ajungi să cumperi de pe site-uri bine cunoscute nu trebuie să îți faci probleme că produsele ar putea să nu fie originale. Citește înainte recenzii pentru a te asigura de veridicitatea acestora.

Tipuri de șampon potrivite pentru fiecare păr în parte

Șampoanele nu sunt de un sigur fel nici măcar pentru bărbați, după cum spun legendele urbane că ar fi.

Fiecare persoană este diferită și la fel și nevoile părului său. Acordă o importanță sporită acestui aspect și vei vedea cât de bine te vei simți zi de zi.

1. Pentru părul normal

Dacă ești fericita posesoare a unui păr normal, înseamnă că vei putea să alegi din online sau de pe raft dintr-o multitudine de produse.

Cu toate acestea, să citești cu atenție eticheta și să le cumperi pe cele special destinate tipului tău de păr, pentru a nu crea probleme pe viitor.

Mai mult decât atât, poți să întrebi stilistul ce îți recomandă și mai apoi să îi urmezi sfatul atunci când faci achiziția.

2. Pentru părul gras

Părul gras înseamnă un scalp care produce sebuum în exces și care are nevoie de o îngrijire specială pentru ca acest lucru să fie diminuat până la minim.

Scalpul curat, fără sebuum și impurități, se traduce într-un păr sănătos, de care nu va trebui să îți faci probleme că se va deteriora, dar și într-un păr frumos, pe care nu va trebui să îl speli zilnic.

3. Pentru părul uscat

Uscăciunea părului duce automat la o deteriorare a acestuia și la un aspect, atât nesănătos, cât și nu foarte frumos.

De cele mai multe ori, părul uscat este lipsit de vitalitate și strălucire, însă, dacă îi oferi nutrienții de care are nevoie, poți să știi sigur că acesta își va recăpăta toate atributele care i-au lipsit până în momentul în care ai început să îi acorzi mai multă atenție.

4. Anti-mătreață

Mătreața este una dintre cele mai cunoscute afecțiuni ale scalpului și, uneori, una dintre cele mai greu de contracarat.

Poate de-a lungul timpului ai încercat diverse produse pe care le-ai găsit în mass-market, însă acum este momentul să vorbești cu specialiști, iar aceștia îți vor spune ce produs profesional să alegi pentru a scăpa de mătreață pentru totdeauna!

5. Pentru scalp cu probleme

În categoriile de mai sus ți-am vorbit mult despre un scalp cu probleme și este deosebit de important să identifici care sunt acestea, pentru a le putea repara: de la mătreață și roșeață, la mâncărimi și căderea părului în exces.

Vorbește cu un medic dermatolog sau cu stilistul tău și roagă-i să îți recomande produse care să se potrivească tipului de problemă pe care o ai și să poți să scapi de ea într-un timp scurt și să previi reapariția acesteia.

6. Pentru păr vopsit

Părul vopsit – mai ales în funcție de culoare – are nevoie de o îngrijire suplimentară, pe care i-o poți oferi, atât cu ajutorul șamponului, cât și cu ajutorul măștilor și a tratamentelor special create pentru fiecare culoare în parte.

Colorarea părului aduce cu sine angajamente de îngrijire specială de care trebuie să ții cont dacă îți dorești rezultate spectaculoase pentru o mai lungă perioadă de timp.

Îngrijește-ți părul ca și cum ar fi cel mai important accesoriu pe care îl ai și astfel te vei simți minunată și împlinită zi de zi!

Credite foto: unsplash.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda