Razele de soare ne duc într-o lume a visării, a vacanțelor. Tocmai de aceea am început deja să căutăm locațiile perfecte să ne scăldăm picioarele în mare sau ocean sau crestele munților pe care vrem să îi cucerim.
Oricare ar fi destinația de vis pentru tine, într-un city break măcar într-un oraș străin tot ajungi anul acesta – fie că este în țară sau în afară.
Pentru că nu vrem să pleci nepregătită, îți spunem noi ce obiecte să nu uiți să adaugi în bagaj, fie că vorbim despre pensule de machiaj profesionale, umbrelă sau șervețele umede.
Există unele obiecte mici și care inițial pot părea insignifiante, însă care, la urma urmei, îți pot transforma ziua din una ok în una minunată.
Cinci obiecte pe care să nu le uiți acasă când pleci în concediu
Suntem sigure că hainele, gențile și sandalele nu le vei uita acasă însă, indiferent dacă bagajul tău este unul mic sau mai voluminos, nu trebuie să uiți acasă alte câteva obiecte care cu siguranță te vor scoate din anumite situații neașteptate.
1. Apa de gură
Știm, poate ți se pare un obiect în plus în bagaj, însă cu siguranță ai văzut că există și varianta sa în sticle de maxim 100 mililitri, pe care poți să le iei și în bagajul de mână de la aeroport.
Apa de gură te poate ajuta în situațiile în care nu ai periuța de dinți la îndemână, însă ai nevoie de o igienizare rapidă a danturii.
2. Șervețele umede
Șervețelele umede – și chiar și cele uscate – trebuie neapărat să le ai la îndemână oriunde ai merge.
Mici accidente cu mâncare sau băuturi pot să aibă loc oricând, așa că avându-te la îndemână nu va mai trebui să cauți la oamenii sau în locurile din jur obiecte cu care să te cureți repede și ușor.
3. Baterie externă
Chiar dacă ai un telefon relativ nou, a cărui baterie durează mai multe ore, programul în vacanță poate fi imprevizibil și e bine să nu fi luată prin surprindere.
Faptul că faci multe poze și video-uri, că folosești internetul sau asculți muzică, toate acestea ”ajută” bateria să se consume mai repede.
Bateriile externe există în diverse forme, mărimi, cu o capacitate diversă și culori la fel. Una trebuie să îți ajungă la cel puțin două încărcări ale telefonului ca să stai liniștită.
Asigură-te că este mereu încărcată și apoi pune-o în rucsac sau în borsetă ca să stai fără griji cât e ziua sau noaptea de lungă!
4. Plasturi
Aceste obiecte care încap în orice portofel și ele pot să te scape de dureri sau de rănile superficiale pe care poți să le dobândești și la mare, și la munte și în oraș.
Având în vedere dimensiunea lor, poți să iei mai multe tipuri cu tine și neapărat să nu-i uiți pe cei pentru bășici.
Oricât de comozi ar fi pantofii pe care îi iei la tine, la un moment dat, după un efort mare dat de plimbări, se poate ca picioarele să se umfle și astfel să își facă apariția și rănile nedorite.
5. Produse de machiaj
Oricare ar fi destinația pe care o alegi pentru city break sau concediul lung de vară, nu uita să iei cu tine și produse basic de machiaj: 2-3 pensule, farduri, mascara și ruj.
Astfel, atunci când vei merge să mănânci la un restaurant sau să te plimbi pe străduțe, te vei simți minunat în pielea ta, mai ales dacă vei face și selfie-uri.
Toate aceste cinci obiecte, oricât de mărunte ar părea ele, pot să îți transforme vacanța dintr-una bună în una excelentă.
Ai grijă mereu la micile detalii care pot face diferența și te asigurăm că zilele libere îți vor fi mai lipsite de griji și te vei putea bucura mai tare atât de oamenii cu care alegi să le petreci, cât și de locurile pe care le vizitezi!
Credite foto: unsplash.com