Deși lumea s-a modernizat, în aparență, câteva subiecte reprezintă încă o sursă constantă de conflicte și controverse. Traversăm vremuri tulburi în care egalitatea dintre sexe încă reprezintă un subiect aprins de discuții, iar echitatea în ochii societății, ai angajatorilor, ai legii sau ai sexului opus se tranșează și se dispută zi de zi.
În contextul unor adevărate mișcări revoluționare, precum campania #MeToo și protestele susținute pentru acordarea acelorași drepturi salariale, indiferent de gen, femeile contestă statutul actual al lucrurilor, deschid subiecte îndelung ținute sub preș și inițiază dezbateri necesare la nivel internațional; iar tot mai mulți bărbați li se alătură, devenindu-le parteneri în susținerea acestor cauze și în demersul creării unei societăți juste pentru toți membrii ei.
Totuși, așa cum se întâmplă mereu în jurul unui subiect controversat, găsirea unui echilibru este pusă la încercare de grupări și opinii diametral opuse.
În primul rând, cunoaștem cu toții tabăra conservatoare, care refuză schimbarea status quo-ului, iar pentru acest lucru își bazează argumentarea pe stereotipuri și pe vechea orânduire a lucrurilor, care nu se mai aplică în ziua de azi. În cazul diferențelor dintre femei și bărbați, această facțiune susține, spre exemplu, o diviziune clară a muncii sau a responsabilităților casnice.
Din acest punct de vedere, tuturor femeilor le stă în fire să fie delicate și gospodine excelente care nu se pricep la chestiuni tehnice, iar bărbații emană o forță brută și niciun fel de sensibilitate și sunt capabili să repare orice, de la o mașină la o țeavă defectă. Totuși, evoluția vremurilor ne-a oferit suficiente exemple de femei care au ingineria la degetul mic și bărbați cu o sensibilitate artistică aparte.
Apoi, de cealaltă parte, se află tabăra care susține că nu există nicio diferență între femei și bărbați, iar orice membru al acestor categorii este în egală măsură de priceput și potrivit în orice domeniu. Această viziune are marele merit de a elimina granițele impuse de-a lungul vremii între arhetipul feminin și cel masculin și de a oferi oricui șansa de a-și testa limitele și a-și descoperi abilitățile, dincolo de orice restricție externă.
Totuși, nu putem să nu observăm că, în general, femeile au anumite puncte forte, iar bărbații excelează în alte privințe. Fie că este vorba de evoluția rasei umane și de un comportament dobândit, pe care fiecare dintre aceste categorii și l-a asumat sau l-a învățat pe parcurs, fie că la mijloc se află o explicație științifică și o diferență genetică, acest subiect a intrigat cercetătorii de-a lungul timpului.
Cum se explică științific diferențierea între modul de gândire al femeilor și al bărbaților
Unul dintre cele mai cunoscute materiale publicate pe marginea acestui subiect este cartea „De ce bărbații se uită la meci și femeile se uită în oglindă”, scrisă de Allan și Barbara Pease și publicată la Editura Curtea Veche, tocmai în 2001.
Această carte este rezultatul a trei ani de cercetare întreprinsă de către cei doi soți, traineri și experți în limbajul corporal, care au intervievat specialiști din acest domeniu și au centralizat datele științifice acumulate cu privire la funcționarea creierului uman. În urma coroborării acestor date, concluzia la care au ajuns este aceea că femeile și bărbații sunt fundamental diferiți, încă din perioada de formare a fătului.
Astfel, conform cercetătorului german Gunther Dorner, că diferențele de gândire și comportament dintre femei și bărbați pot fi puse pe seama hormonilor „feminini” și „masculini” – estrogen și testosteron – care, eliberați în doze diferite, determină preponderența caracteristicilor feminine, respectiv masculine ale fiecăruia.
În plus, s-ar părea că emisfera stângă se dezvoltă mai rapid în cazul fetițelor, înzestrându-le pe acestea cu abilități de comunicare mai bune decât cele ale băieților. În schimb, cei din urmă dezvoltă mai rapid competențe logice și sunt mai buni la rezolvarea de probleme încă din perioada copilăriei. Totuși, neurologul Roger Gorski a identificat cu până la 30% mai multe conexiuni între cele două emisfere ale creierului în cazul femeilor, ceea ce înseamnă că acestea pot efectua multiple activități în același timp și cu mai mare ușurință decât bărbații.
Allan Pease – Why men don’t listen and women can’t read maps from Big G on Vimeo.
Totuși, aceste considerente nu reprezintă o regulă universal valabilă. În funcție de caracteristicile asociate cu fiecare sex, se consideră că între 15 și 20% dintre bărbați au un creier modelat predominant de hormoni feminini, iar 10% dintre femei au un mod de funcționare a creierului specific bărbaților.
Pentru a identifica tiparele după care funcționează creierul tău, cartea „De ce bărbații se uită la meci, iar femeile se uită în oglindă?” cuprinde și un test a cărui completare nu-ți va lua mai mult de cinci minute.
Pentru ca testul să fie relevant, răspunde la cele 30 de întrebări alegând numai afirmația care se aplică cel mai bine în cazul tău, cea mai mare parte a timpului. Dacă niciuna dintre variantele de răspuns nu ți se potrivește, omite acea întrebare și continuă testul.
Testul conexiunilor
1. Când este vorba de interpretarea unei hărți sau de căutatul străzilor într-un ghid:
a) ai dificultăți și cel mai adesea ceri sprijinul altcuiva;
b) te întorci spre direcția de mers, pentru a te orienta mai bine;
c) nu ai nici un fel de dificultăți în interpretarea hărților sau a ghidurilor străzilor.
2. Pregătești un fel de mâncare complicat, radioul merge, iar un prieten sună la telefon. Ce faci?
a) lași radioul să meargă și continui să gătești în vreme ce vorbești la telefon;
b) oprești radioul, vorbești și continui să gătești;
c) îi spui prietenului că-l suni de îndată ce termini de gătit.
3. Vin niște prieteni în vizită și întreabă cum pot ajunge la casa ta cea nouă. Ce faci?
a) le desenezi o hartă cu explicații clare și le-o trimiți sau găsești pe cineva care să le explice cum să ajungă;
b) îi întrebi ce puncte de reper au și apoi încerci să le explici cum să ajungă;
c) le explici imediat: „Mergeți pe drumul M3 până la New Castle, opriți, o luați la stânga, a doua la dreapta după stop…”
4. Când explici o idee sau un concept, cel mai adesea:
a) folosești creion, hârtie și multe gesturi;
b) explici verbal, folosind doar un limbaj al trupului și gesturi;
c) explici verbal, clar și concis.
5. Când te întorci acasă de la un film grozav, preferi să:
a) analizezi în gând scenele din film;
b) comentezi scenele și dialogul;
c) citezi mai ales ceea ce s-a spus în film.
6. La cinema preferi să stai:
a) în dreapta;
b) oriunde;
c) în stânga.
7. Un prieten are niște probleme cu un obiect care nu mai funcționează: Cum reacționezi?
a) îl înțelegi și discutați despre ce simte el în această privință;
b) îi recomanzi pe cineva de încredere, care ar putea remedia situația;
c) îți dai seama cum funcționează și încerci să remediezi chiar tu problema.
8. Te afli într-un loc care nu îți este familiar și cineva te întreabă încotro este nordul:
a) recunoști că nu știi;
b) te gândești puțin și încerci să îți dai cu presupusul;
c) poți să indici direcția nord fără nicio dificultate.
9. Ai găsit un loc de parcare, dar este foarte mic și trebuie să intri cu spatele:
a) încerci să găsești alt loc;
b) încerci cu grijă să parchezi cu spatele:
c) intri cu spatele fără nicio dificultate.
10.Te uiți la televizor când sună telefonul:
a) răspunzi la telefon cu televizorul deschis;
b) întâi dai televizorul mai încet și apoi răspunzi;
c) oprești televizorul, le spui celorlalți să tacă și abia apoi răspunzi.
11. Tocmai ai auzit o melodie nouă interpretată de artistul tău preferat. Ce faci de obicei:
a) poți reproduce o parte din ea fără nicio dificultate;
b) poți reproduce o parte din ea, doar dacă este o melodie foarte simplă;
c) ți se pare greu să îți amintești cum era, dar ai reținut o parte din cuvinte.
12. Atunci când vine vorba de a prezice ce va urma, te bazezi pe:
a) intuiție;
b) iei o hotărâre în funcție de informațiile disponibile, dar și de „fler”;
c) folosești fapte și date statistice.
13. Ți-ai rătăcit cheile:
a) te apuci de altceva până când apar de la sine?
b) te apuci de altceva, dar încerci să îți amintești unde le-ai pus?
c) refaci în gând traseul până când îți amintești unde le-ai lăsat?
14. Te afli într-o cameră de hotel și auzi o sirenă în depărtare:
a) poți spune exact dincotro vine sunetul;
b) ai putea, eventual, s-o faci dacă te-ai concentra;
c) nu poți identifica de unde provine sunetul.
15. Mergi la o întâlnire mondenă și îți sunt prezentate șapte sau opt persoane pe care nu le-ai mai întâlnit. A doua zi:
a) îți amintești ușurință chipul lor;
b) îți amintești doar chipul uneia dintre ele;
c) îți este mai ușor să îți amintești numele lor.
16. Vrei să mergi în vacanță într-o zonă rurală, dar partenerul ar vrea sa meargă la mare. Pentru a-l convinge că soluția ta este mai bună:
a) îi spui pe un ton blând că îți place acolo, iar copiii și întreaga familie se simt întotdeauna bine într-un astfel de peisaj;
b) îi spui că îi vei fi foarte recunoscător(oare), iar data viitoare vei merge cu bucurie la mare;
c) te folosești de fapte concrete: zona rurală este mai aproape și mai potrivită pentru sport și activități de petrecere a timpului liber, iar vacanța va fi mai puțin costisitoare.
17. Când îți planifici activitățile zilnice, de obicei:
a) întocmești o listă pentru a ști exact ce ai de făcut;
b) te gândești la lucrurile pe care trebuie să le faci;
c) îți imaginezi cu cine te vei întâlni, unde vei merge și ce vei face.
18. Un prieten are o problemă personală și a venit să discute cu tine:
a) îi arăți compasiune și înțelegere;
b) îi spui că lucrurile nu sunt niciodată atât de rele pe cât par și îi explici și de ce;
c) îi oferi sugestii sau sfaturi raționale despre felul în care ar trebui rezolvată problema.
19. Doi prieteni din căsnicii diferite au o idilă ascunsă. Cât de probabil este să îți dai seama:
a) îți dai seama de la bun început;
b) îți dai seama în aproape jumătate din cazuri;
c) mai mult ca sigur că nu observi.
20. Ce înseamnă viața, de fapt, în percepția ta:
a) să ai prieteni și să trăiești în armonie cu cei din jur;
b) să fii prietenos cu ceilalți, păstrându-ți totodată independența;
c) să-ți atingi scopurile, câștigând în același timp respectul celorlalți și obținând un anumit statut.
21. Dacă ai avea de ales, ai prefera să muncești:
a) într-o echipă cu persoane compatibile;
b) în mijlocul altora, dar menținându-ți autonomia;
c) de unul singur.
22. Ce anume preferi să citești?
a) romane;
b) reviste și ziare;
c) povești adevărate, autobiografii.
23. Când mergi la cumpărături, ai tendința să:
a) faci achiziții impulsive, mai ales când e vorba de oferte speciale;
b) ai o listă prestabilită, dar o adaptezi în funcție de ce îți este la îndemână;
c) citești etichetele și compari prețurile.
24. Preferi să te culci, să te trezești și să mănânci:
a) de câte ori ai chef;
b) conform unui program, care însă poate fi flexibil:
c) cam la aceeași oră în fiecare zi.
25. Tocmai ai început o slujbă nouă și ai cunoscut mulți oameni din rândul personalului. Una dintre persoane te sună acasă:
a) îți este ușor să-i recunoști vocea:
b) cam în jumătate din cazuri, i-ai putea recunoaște vocea;
c) ți-e dificil să-i recunoști vocea.
26. Ce te supără cel mai tare când te cerți cu cineva:
a) faptul că persoana respectivă tace sau nu reacționează;
b) că nu înțelege punctul tău de vedere;
c) că pune întrebări iscoditoare ori că face comentarii nepotrivite.
27. La școală, cum reacționai la dictări și compuneri:
a) ți se păreau la fel de ușoare;
b) preferai una dintre cele două;
c) nu erai prea bun la nici una.
28. Când e vorba de coregrafii de dans:
a) „trăiești” muzica de îndată ce înveți pașii;
b) reușești să prinzi anumite mișcări, dar te încurci la unele părți;
c) ai probleme cu păstrarea ritmului.
29. Cât de bun ești la identificarea și imitarea sunetelor scoase de diverse animale:
a) nu prea bun;
b) așa și așa;
c) foarte bun.
30. La sfârșitul unei zile lungi și obositoare, de obicei preferi să:
a) vorbești cu familia sau cu prietenii despre ziua respectivă;
b) îi asculți pe alții vorbind despre cum și-au petrecut ziua;
c) citești un ziar, te uiți la televizor și nu vorbești.
Calcularea rezultatului
Pentru a afla rezultatul acestui test, adună răspunsurile tale corespunzătoare punctelor a), b) sau c) și folosește următorul tabel pentru a obține rezultatul final.
Pentru bărbați
A x 15 puncte =
B x 5 puncte =
C x (-5) puncte =
Pentru femei
A x 10 puncte =
B x 5 puncte =
C x (-5) puncte =
Pentru toate întrebările la care opțiunile de răspuns nu reflectă exact propria situație sau pentru cele la care nu ai încercuit nicio literă, acordă-ți câte 5 puncte.
Interpretarea rezultatului
Conform studiilor întreprinse, majoritatea bărbaților vor obține între 0 – 180 de puncte, iar majoritatea femeilor între 150 – 300. Totuși, această departajare nu este una absolută, întrucât femeile care au o gândire preponderent masculină vor obține sub 150 de puncte, iar bărbații înzestrați cu mai mult estrogen se vor situa în segmentul superior, din punctul de vedere al punctajului acumulat.
Conform creatorilor acestui test, rezultatele cu minus sau cele mai apropiate de 0 puncte corespund unei gândiri masculine, acestea indicând prezența unor cantități mari de testosteron încă din fazele foarte timpurii ale dezvoltării fătului. Cei care se apropie de 0 puncte dau dovadă de o mare capacitate de analiză și gândire logică, precum și de abilități verbale puternice, având tendința de a fi disciplinați și bine organizați. Aceștia sunt pricepuți la previziunea costurilor și la planificarea rezultatelor în date statistice, fără a fi ușor influențați de emoții.
Creierele structurate mai ales pe tiparul de gândire feminin vor obține peste 180 de puncte. Cu cât cifra este mai mare, cu atât creierul este mai feminin, iar acele persoane vor da dovadă de un simț creator și de talente artistice și muzicale. Majoritatea hotărârilor lor se bazează pe intuiție sau pe fler, iar aceste persoane se pricep să identifice diverse probleme folosind un minimum de date. De asemenea, sunt bune la rezolvarea problemelor care presupun creativitate și perspicacitate.
Nu în cele din urmă, persoanele care cumulează între 150 și 180 de puncte dau dovadă de flexibilitate în gândire, ceea ce poate reprezenta un avantaj semnificativ pentru orice categorie în momentul în care trebuie rezolvată o anumită problemă. Aceștia din urmă au tendința de a relaționa și a se împrieteni cu aceeași ușurință ușurință atât cu bărbați, cât și cu femei.
Obiecții și controverse
Diferențele dintre bărbați și femei pot fi explicate prin considerente genetice, pe baza descoperirilor științifice realizate până acum, însă așa cum au semnalat unii sociologi și psihologi de prestigiu, această ipoteză nu expune întreaga poveste.
Marele neajuns al acestor teorii, elaborate strict pe baza rezultatelor de laborator, este acela că nu iau în calcul comportamentele feminine și masculine dobândite ca urmare a evoluției speciei umane, a educației oferite, dar și a presiunilor sociale și culturale care au modelat timp de sute de ani perspectiva noastră asupra a ceea ce înseamnă să fii „masculin” sau „feminin”.
Cum se explică diferențierea între modul de gândire al femeilor și al bărbaților din punct de vedere social și cultural
Conform literaturii de specialitate, creierul fetițelor și cel al băieților se dezvoltă într-adevăr în mod diferit încă din stadiul de fetus. Totuși, în primii ani de viață ai copiilor, creierul este încă în formare și are o mare plasticitate, fiind deosebit de sensibil la informațiile pe care le primește din exterior.
Pentru a determina cât de mult contează biologia și ce impact are mediul în dezvoltarea unui copil, s-au întreprins nenumărate studii, prin care s-a urmărit evoluția copiilor în primii lor ani de viață. Neurologul Lise Eliot a relevat în cartea sa „Pink Brain, Bule Brain” faptul că micile diferențe apărute genetic sunt accentuate și exacerbate ca urmare a stilului diferit de creștere și educare a fetelor, respectiv băieților și ca urmare a tiparului cărora aceștia ar trebui să se conformeze.
Drept urmare, dacă în primele etape de dezvoltare băieții și fetele optează în egală măsură pentru jocuri și jucării asociate cu oricare dintre cele două genuri, în primii ani de viață a acestora situația se schimbă deja radical. Pentru că sunt încurajați să fie duri, băieții au tendința de a se juca mai agresiv și a se descărca fizic de emoțiile negative. Pe de altă parte, fetele de la care se așteaptă să fie delicate sunt aparent mai liniștite, dar își interiorizează sentimentele, cu riscul de a dezvolta stări de anxietate.
Ulterior, diferențele de atitudine și comportament se accentuează până la punctul la care se consideră că aceste două sexe provin de pe planete diferite, iar barierele de înțelegere și comunicare devin tot mai greu de depășit, în detrimentul tuturor…
Totuși, empatia și comunicarea deschisă sunt indispensabile pentru a depăși aceste cutume. Recunoscând și apreciind deosebirile dintre noi, ca indivizi, avem libertatea de a fi cine vrem să fim, cu puncte forte și laturi mai sensibile deopotrivă. Nu suntem forțați să ne conformăm diverselor etichete asociate cu masculinitatea și feminitatea, dar putem să ne folosim de datele științifice și studiile comportamentale existente pentru a ne înțelege mai bine pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, renunțând la prejudecăți.
Imagini: Shutterstock, Unsplash