Aspectul unghiilor este esenţial pentru a crea o impresie plăcută, aşa că este important să acorzi timp îngrijirii lor. Dacă obişnuieşti să aplici oja pe ele dar eşti nemulţumită de rezistenţa acesteia, cea mai bună soluţie este să apelezi la cea semipermanentă, care promite cel puţin 2 săptămâni de aspect ireproşabil. Cu toate ca unghiile arată minunat, exista, totuşi, şi riscul deteriorării lor. Îţi povestim pe larg în articolul nostru.
Ce este oja semipermanentă
Cum se aplică şi cum se întreţine
Cum se îndepărtează
Avantaje şi dezavantaje
Ce este oja semipermanentă
Oja semipermanentă este un tip de ojă foarte rezistentă, aplicată şi activată cu ajutorul luminii UV din interiorul unei lămpi special create pentru o astfel de procedură. Ea are consistenţa unei oje normale, iar aspectul final este identic cu cel al unui lac clasic, însă poate ajunge şi la 4 săptămâni de aspect impecabil, fără a se coji sau a căpăta un aspect neuniform. Culorile acesteia sunt la fel de variate ca ale unei oje normale, având posibilitatea de a-ţi aplica şi modele pe unghii.
Citește și : Cum alegi produsele cosmetice
Procedeul aplicării ojei semipermanente presupune pregătirea unghiei pentru aplicarea ojei prin pilire, “sigilarea” cu o acoperire specială şi aplicarea ojei propriu-zise. În toate etapele de manichiură sau pedichiură cu ojă semipermanentă se foloseşte lampa UV/LED.
Faţă de unghiile cu gel sau cele acrilice, oja semipermanentă oferă un finisaj natural şi este mai puţin invazivă pentru unghie.
Cum se aplică şi cum se întreţine
Înainte de a aplica suita de soluţii pentru fixarea ojei semipermanente, totul începe cu o manichiură clasică: pregătirea unghiilor în apă caldă, îndepărtarea cuticulelor, curăţarea unghiei şi degresarea ei într-o soluţie specială.
Apoi se pregăteşte unghia prin pilire atentă şi se aplică o bază incoloră, cu rol protector şi de întărire a unghiilor, care contribuie şi la aderenţa ojei semipermanente.
Urmează aplicarea ojei semipermanente, de obicei în 2 straturi. Alege culoarea în funcţie de sezon şi tonul pielii tale. Pentru finalizarea procedeului, se adaugă o soluţie “top sealer”, pentru protejarea culorii şi strălucirii ojei, dar mai ales pentru durabilitate.
Între fiecare dintre aceste etape, unghiile sunt expuse lămpii cu lumină UV pentru aproximativ 2 minute per etapă. Manichiura sau pedichiura semipermanentă se realizează, în general, în 45 de minute.
În ceea ce priveşte întreţinerea, aceasta se referă la faptul că unghia creşte şi crează un gol în partea superioară, ce trebuie acoperit periodic cu ojă semipermanentă, urmând acelaşi proces.
Cum se îndepărtează
Oja semipermanentă se înlătură mai greu de pe unghii decât cea clasică. Trebuie să ştiţi ca acetona poate ajuta la îndepărtarea ojei semipermanente, însă nu prin utilizarea ei clasică, prin tamponarea unghiei cu un disc demachiant. Iată cei 3 paşi necesari:
- Pileşte stratul superficial (luciul) cu ajutorul unei pile fine sau a buffer-ului. Imediat ce suprafaţa începe să capete un aspect opac, opreşte-te pentru a nu deteriora smaltul unghiei.
- Aplică pe un disc demachiant de bumbac acetonă, înfăşoar-o în jurul fiecărei unghii şi sigileaz-o cu o bucată de folie de aluminiu. Rămâi aşa pentru 15-20 de minute, în funcţie de straturile de oja aplicată.
- Razuie de pe unghie oja crăpată şi înmuiată în acetonă cu ajutorul unui instrument folosit pentru îndepărtarea cuticulelor. Îndepărtarea bucăţilor de ojă ar trebui să fie uşoară, altfel măreşte timpul de aşteptare de la pasul 2.
Este indicat să faci o pauză de câteva zile între îndepărtare şi o nouă aplicare a ojei semipermanente. În acest timp, aplică ulei sau lac protector, pentru întărirea unghiei.
Avantaje şi dezavantaje
Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai rezistente produse pentru unghii, există şi alte avantaje ale ojei semipermanente. Nu există timp suplimentar de uscare. Poţi relua activităţile imediat după aplicare.
Această manichiură se pretează, de asemenea, la cele mai multe treburi de uz casnic. Poţi spăla vesela sau geamul fără mănuși, deşi ţi le recomandăm pentru a nu intra în contact direct cu anumite substanţe chimice din degresanţi. Nu există teamă de crăpare după ce au fost aplicate mai multe straturi, deoarece este elastică și flexibilă. Astfel, accidentele cauzate de obiecte metalice nu vor sparge sau deteriora finisajul.
Cel mai mare avantaj rămâne durabilitatea, ceea ce elimină neplăcerea de a pleca cu trusa de manichiură sau pedichiură în vacanţă sau de a investi foarte mult timp acasă în a reface unghiile. Ele arată minunat pentru cel puţin 2 săptămâni sau chiar mai mult.
În afară de problema de creștere a unghiei menționată anterior şi care presupune întreţinere, există si alte dezavantaje. Unul dintre acestea este lumina UV. Expunerea la radiații UV poate provoca afecțiuni ale pielii și pete. Din acest motiv, este bine să aplici întotdeauna o cremă de protecție solară înainte de a trece la treabă.
Dacă ai unghii fragile sau subțiri, manichiura semipermanentă poate să nu fie cea mai bună alegere. Chimicalele pot deteriora și mai mult unghiile, de aceea se recomandă pauze lungi intre aplicări.
Ia în calcul aceste informaţii şi gândeşte-te dacă oja semipermanentă poate simplifica ritualul tău de îngrijire a unghiilor. Cu siguranţă, îţi va oferi mai mult timp pentru alte activităţi şi mai puţină bătaie de cap, însă există şi riscul ca, în timp, produsul să afecteze unghia, dacă nu faci pauze dese.
Sursa foto: Shutterstock