Este de înțeles de ce, odată cu perioada de primăvară, poți tinde să faci eforturi pentru o siluetă mai suplă. Nu mai este mult până când hainele de vară vor ieși la suprafață din garderoba ta, iar ultimul lucru pe care vei dori să îl etalezi atunci vor fi colăceii care s-au format peste an. Pentru că aceste luni pot fi și lunile marilor planuri ambițioase din în ceea ce privește kilogramele, este important să știi cum să abordezi această problemă astfel încât să nu te simți epuizată, înfometată și să renunți tocmai înainte să se vadă rezultatele pe care le aștepți atât de mult.

5 sfaturi de urmat atunci când te pregătești să elimini excesul din alimentația zilnică:

  1. Nu te grăbi să faci totul dintr-o dată

Dacă la sală nu ai mai mers de ani de zile și nici nu ai văzut rostul pentru care ai face asta, dacă alimentația nu te-a preocupat prea tare în ultimii ani, iar regimurile alimentare pe care le-ai ținut până acum au constat în câteva săptămâni de dietă agresivă, urmate de perioade de exces, atunci poate este timpul să iei lucrurile un pic mai ușor, cu mai multă răbdare. În primul rând, nu elimina tot ce este negativ din dieta ta peste noapte, ci înlocuiește alimentele. Pâinea albă poate fi înlocuită cu pâinea din cereale integrale, în locul cartofilor prăjiți poți încerca să adaugi în alimentația ta cartofi la cuptor, pe care să îi consumi la prânz, nu seara. De asemenea, evită prăjelile și caută să gătești mai mult la cuptor sau la abur. În privința alcoolului, te poți bucura în continuare de un pahar cu prietenele la cină, atâta timp cât știi ce trebuie să alegi. Poți încerca gin de acum încolo, fiind alcoolul cu cel mai mic nivel de calorii, cu o singură condiție: să ai grijă la cantitate.

  1. Asigură-te că alimentația ta este bogată în fibre și proteine

Una dintre cele mai mari probleme cu care te vei întâlni atunci când vei încerca o dietă este starea de foame continuă care va reprezenta un adevărat test de rezistență. Acesta este de multe ori picat, mai devreme sau mai târziu. Un secret de ținut minte atunci când încerci să slăbești este să adaugi în alimentația ta zilnică proteine și fibre, care îți vor da o stare de sațietate pe tot parcursul zilei. Încearcă să adaugi în alimentația ta zilnică fulgi de ovăz, pui, fructe de pădure, ouă și iaurt grecesc.

  1. Nu te feri de alimentele grase

Grăsimea este inamicul oricărei persoane care vrea să scape de câteva kilograme în plus. Ceea ce nu știi este că există și grăsime bună, așa cum există și grăsime rea. Așa cum ți-am explicat și mai sus, evită prăjelile, însă nu evita toate grăsimile. Somonul, tonul, brânza de capră, mixurile de alune și nuci, toate acestea sunt foarte sănătoase și trebuie introduse în alimentație. De asemenea, nu uita să-ți iei toate vitaminele de care ai nevoie din legume și fructe.

  1. Sportul ajută până la un punct

Kilogramele în plus se pun în bucătărie și se dau jos în bucătărie. Sala este doar un impuls pe care îl dai organismului ca să ardă mai multe calorii, dar nu trebuie să te concentrezi doar pe sport până te epuizezi. Pentru început, trei zile pe săptămână de cardio și puțin antrenament cu greutăți ușoare va fi suficient să îți accelerezi metabolismul și să îți ajuți corpul să își recapete tonusul și flexibilitatea de care are nevoie. În rest, sportul reprezintă un plus de sănătate pentru organismul tău, îți va îmbunătăți circulația sângelui, te va ajuta să te oxigenezi mai bine, iar inima ta va deveni mai puternică. Evită să faci mult din prima, pentru că se poate dovedi prea mult.

  1. Fii organizată

Gândește-te din timp la ce vrei să mănânci în săptămâna următoare și fă-ți toate cumpărăturile, iar astfel vei evita să îți mai comanzi mâncare nesănătoasă. Planifică atunci când vrei să mergi la sală, ca să știi cât trebuie să te odihnești ca să nu te epuizezi. Nu în ultimul rând, plănuiește să mănânci puțin și des, cinci mese pe zi. Îți poți lua mâncarea la birou într-o caserolă, iar astfel vei reuși să scapi de tentația pateurilor, dulciurilor sau covrigilor de pe drum.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Yuganov Konstantin

Total
49
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda