Petrecerea timpului afară are o mulțime de beneficii, în orice anotimp. De la întărirea sistemului imunitar și prevenția depresiei la îmbunătățirea memoriei și a capacității de concentrare, activitățile în aer liber îți aduc numai avantaje.

Dacă până acum nu îți găseai motivația pentru a petrece mai mult timp în natură, suntem convinși că îți putem da câteva motive bune, argumentate științific, pentru a îmbrățișa acest obicei:

1. Reducerea stresului

Se pare că aerul curat schimbă felul în care stresul acționează asupra organismului. Un studiu realizat în Japonia arată că două zile petrecute în natură pot reduce considerabil nivelul de cortizol, hormonul asociat stresului.

Un alt studiu, de data aceasta coreean, demonstrează că până și simplul contact vizual cu natura ne poate ajuta să ne destresăm. Conform cercetătorilor coreeni, o priveliște plăcută pe fereastra de la birou are puterea de a ne face mai fericiți. Asta înseamnă că nu e obligatoriu să petrecem fiecare weekend la munte, e suficient să ne relaxăm câteva zeci de minute într-un hamac sau să ne bucurăm din spatele geamului de un peisaj verde.

2. Ameliorarea depresiei și a stărilor de anxietate

Un studiu britanic realizat pe un eșantion de 1252 de participanți a concluzionat că plimbările în aer liber ar trebui să fie recomandate drept tratamente complementare pentru combaterea depresiei și a stărilor de anxietate.

Puterea pe care o are mediul înconjurător asupra bunei noastre funcționări este indiscutabilă. În asociere cu exercițiile fizice, natura ne poate ajuta să ne simțim mai bine și totodată să căpătăm mai multă încredere în forțele proprii.

3. Stimularea creativității

Timpul petrecut afară poate fi considerat o formă de terapie accesibilă oricui și oricând, fără efecte adverse. Nu are importanță dacă îți savurezi cafeaua în foișorul din grădină sau faci o plimbare în parc, aerul curat va avea efecte benefice și asupra felului în care gândești și te concentrezi.

Un studiu publicat în 2012 de University of London arată că, după ce subiecții studiați au petrecut 4 zile în natură, au devenit cu până la 50% mai performanți și mai creativi în rezolvarea problemelor. Imaginează-ți de ce îmbunătățiri ai putea avea parte dacă ai transforma asta într-un obicei.

4. Îmbunătățirea memoriei de lucru

Memoria de lucru sau memoria pe termen scurt poate fi stimulată cu ajutorul naturii. Surprinzător sau nu, ”afară” din locuri înconjurate de copaci și verdeață este mai benefic decât ”afară” de pe o stradă aglomerată a unui oraș mare.

Un studiu al Universității din Michigan a făcut un experiment pe un grup de studenți și le-a dat acestora un test de memorie. Ulterior, i-a divizat în două grupuri, primul grup fiind expus la o plimbare în natură, iar cel de-al doilea la una pe străzile orașului. Testul a fost repetat după plimbările celor două grupuri, iar rezultatele studenților care s-au plimbat printre copaci au fost cu aproape 20% mai bune decât cele inițiale.

5. Reducerea inflamațiilor

Inflamarea țesuturilor este asociată cu numeroase afecțiuni, de la boli autoimune la depresie și cancer. Iar timpul petrecut în natură poate reduce inflamațiile, conform studiilor recente.

Un astfel de studiu a fost realizat în China, pe un grup de 20 de studenți. După ce 10 dintre ei au petrecut două nopți în pădure și 10 au stat în aceeași perioadă într-un oraș, s-a constatat că în cazul primului grup inflamațiile s-au redus considerabil.

Un alt studiu, realizat pe un grup de persoane în vârstă, a dezvăluit că semnele inflamației au fost diminuate după doar o săptămână petrecută în natură.

Natura îți poate fi un aliat de nădejde, dacă știi să te bucuri de toate lucrurile benefice pe care ți le oferă. Nu numai că îți bucură ochii și îți permite să-ți limpezești gândurile, dar poate îmbunătăți considerabil și funcționarea organismului tău. Fă-ți timp pentru activități în aer liber și bucură-te de fiecare fărâmă de proaspăt și frumos pe care o primești, îți va prii de fiecare dată.

Sursă foto: Shutterstock

Total
32
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda