pori dilatati

În spatele oricărui ten perfect din filme sau reclame se află un machiaj bine făcut și o prelucrare minuțioasă a imaginii finale. Realitatea este însă că majoritatea dintre noi se confruntă cu imperfecțiuni ale tenului, pe care trebuie să învețe să le prevină și să le trateze. O piele frumoasă este o piele sănătoasă și îngrijită.

O problemă des întâlnită sunt porii dilatați. Din păcate, nu există un remediu minune, însă există anumite tratamente care pot reduce aspectul mărit al porilor. Și, bineînțeles, cu o rutină de îngrijire adecvată, poți preveni această problemă pe viitor.

Care sunt cauzele dilatării porilor?
Tratamente pentru micșorarea porilor dilatați
Cum poți preveni dilatarea porilor?
Ce nu știai despre porii dilatați

Dacă ai tenul gras, porii dilatați îți vor da și mai multe bătăi de cap. Același lucru este valabil și în cazul  anotimpului călduros, când dilatarea porilor poate deveni o adevărată corvoadă.

Conform specialiștilor, există 3 pași de bază pe care trebuie să îi urmezi:

  • Redu excesul de sebum care se adăpostește în pori.
  • Exfoliază celulele moarte de pe suprafața pielii.
  • Stimulează producția de colagen. Colagenul întărește pereții porilor, contribuind astfel la împiedicarea dilatării acestora.

Citește și : Cum alegi produsele cosmetice


La prima vedere pare simplu, însă știi exact ce produse trebuie să folosești și la ce fel de tratamente este indicat să apelezi?

Citește în continuare care sunt cauzele dilatării porilor, cum poți preveni această problemă și ce fel de tratamente este bine să folosești.

Care sunt cauzele dilatării porilor?

Ca în cazul oricărei afecțiuni, este important să înțelegi mai întâi cauza problemei. În cazul porilor dilatați, cauzele pot fi:

  • De ordin genetic

Dacă ai pielea grasă din naștere, este posibil ca în timp porii să se mărească, deoarece sebumul secretat de glandele sebacee se acumulează la nivelul porilor și îi dilată. Așadar, acordă o atenție sporită igienei zilnice și folosește produse special create pentru a reduce excesul de sebum.

  • Excesul de tratamente de curățare

Tratamentele de curățare în exces fac mai mult rău decât bine. Există riscul ca odată cu mizeria și celulele moarte să fie îndepărtate și grăsimile și lipidele care formează stratul de protecție al pielii. Așadar, pielea se va irita și va începe să secrete în continuu sebum.

  • Sauna sau temperatura ridicată de afară

Căldura este un factor care favorizează dilatarea porilor, motiv pentru care este indicat să te ferești de temperaturile ridicate dacă ai tenul predispus la astfel de probleme.

  • Creme sau produse de machiaj prost alese

Ai grijă să folosești creme hidratante cu o textură lejeră și produse de machiaj non-comedogenice, care nu blochează porii. Produsele pe bază de ulei sau vaselină încarcă tenul și pot irita porii, făcându-i să pară chiar mai mari.

  • Exces de ultraviolete

Odată cu înaintarea în vârstă, razele ultraviolete pot degrada elastina și colagenul din piele, ceea ce provoacă lăsarea și lărgirea porilor. De aceea este recomandată protecția solară ridicată (SPF minim de 30).

Tratamente pentru micșorarea porilor dilatați

Există numeroase remedii care ajută la micșorarea porilor, așa că este bine să te informezi înainte să alegi – poate chiar să consulți un dermatolog care să îți recomande tratamentul care se potrivește cel mai bine cu tenul tău.  

Tratament cu radiofrecvență ablativă

Acest tip de tratament este unul dintre cele mai eficiente, deși se întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Rezultatele finale vin abia după 4 sau 6 luni de la realizarea procedurii.

Cum funcționează?

Energia este difuzată prin micropori în straturile profunde ale pielii și stimulează puternic regenerarea colagenului. Odată regenerat, colagenul întărește țesutul elastic al pielii și contractă porii.

Avantaje: nu prezintă riscul de a lăsa cicatrici sau pete pe piele și se poate folosi pe toate tipurile de ten.

Exfoliere cu alfa-hidroacizi și  beta-hidroacizi

AHA sau alfa-hidroacizii (acid glicolic, acid lactic, acid citric) sunt acizi chimici care au rolul de a exfolia stratul cornos al epidermului, prevenind blocarea porilor de către celulele moarte. Astfel, pielea se regenerează mai rapid. În plus, se estompează ridurile și petele pigmentare și este stimulată producția de colagen.

Același lucru îl fac și BHA sau beta-hidroacizii (acid salicilic), însă aceștia penetrează mult mai bine pielea, lucru care se va resimți și în timpul procedurii de peeling dar și după aceasta: vei simți pișcături pe piele pe toată durata aplicării acidului, iar după înlăturarea acestuia tenul va fi puțin roșu și inflamat.

Acesta este și motivul pentru care peelingul chimic se recomandă odată la câteva luni. Doar dacă folosești măști cu un conținut scăzut de AHA sau BHA, le poți aplica de 2 ori pe săptămână.

Tratamente naturiste

Dacă preferi soluțiile mai la îndemână, există remedii pe care le poți prepara singură, acasă.  

Mască din miere, lămâie și iaurt

Această mască se aplică înainte de culcare. Se amestecă o lingură de iaurt cu o lingură de miere de albine şi puţin suc de lămâie, iar peste acest amestec se adaugă bucăţi de mere. Totul se dă prin blender, iar pasta obţinută se aplică pe ten și este lăsată să acționeze 15-20 de minute. Nu numai că va contracta porii dilatati, dar îți va lăsa și o piele catifelată.

Mască de față cu migdale

Dă prin blender o jumătate de cană de migdale, până când obţii o pudră. Adaugă apă treptat, până aceasta devine o pastă groasă, şi aplic-o pe zonele cele mai afectate. Lasă masca să acţioneze timp de 30 de minute, apoi clăteşte tenul cu apă rece. Urmează acest tratament de cel puţin 2 ori pe săptămână.

Mască din argilă și suc de lămâie

Masca este recomandată persoanelor cu tenul gras. Amestecă o lingură de argilă cosmetică amestecată cu apă până obţii o densitate ca aceea a smântânii, și apoi adaugă o linguriță de suc de lămâie. Aplică pe față un strat gros din masca preparată şi las-o să se usuce. Clătește bine tenul cu apă rece. Masca purifică pielea şi ameliorează aspectul porilor dilatați.

Terapie cu ajutorul cuburilor de gheață

Cuburile de gheață sunt un remediu foarte bun pentru combaterea aspectului de pori măriți.

Principiul este simplu: la cald, porii se dilată, iar la rece, se contractă. De aceea este recomandat ca înainte să îți aplici o mască, să speli tenul cu apă caldă, iar după ce dai masca jos, să-l clătești cu apă rece.

Poți folosi acest truc și înainte să te machiezi: înfășoară câteva cuburi de gheață într-un prosop și ține-le așa pe față timp de 15-30 de secunde. Va face ca machiajul să nu pătrundă în profunzimea pielii, lucru care altminteri ar contribui la formarea sebumului în exces.

Scrub cu zahăr

Amestecă 2 linguri de zahăr, o lingură de ulei de măsline și câteva picături de suc de lămâie. Aplică amestecul pe pielea uscată și curățată în prealabil, masează 20-30 de secunde și apoi clătește-te cu apă rece. Poți folosi acest scrub de 2 ori pe săptămână.

Poți apela și la o combinație realizată din părți egale de miere, suc de lămâie și un pic de zahăr. În acest caz, masează tenul curățat în prealabil cu amestecul obținut și lasă să acționeze între 5-10 minute înainte de a clăti.

Scrub cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu acționează ca un agent exfoliant blând:

  • Curăță în profunzime și elimină excesul de sebum.
  • Echilibrează nivelul pH-ului pielii.
  • Are proprietăți antibacteriene (poate preveni probleme precum acneea).

Amestecă 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu apă caldă, aplică pe ten și masează cu mișcări circulare timp de câteva secunde, apoi clătește cu apă rece. În prima săptămână poți repeta procedeul zi de zi, apoi poți reduce frecvența, în funcție de rezultatele obținute.

Mască pe bază de albuș de ou

Folosit pentru a strânge porii dilatați, albușul de ou are și efect de tonifiere a pielii, redându-i suplețea. Fă o mască din albușuri pentru a reduce și excesul de sebum. Ai nevoie de un albuș, două linguri de fulgi de ovăz și două linguri de suc de lămâie.

Fă o pastă din ingrediente, aplic-o pe față și las-o să stea cel puțin o jumătate de oră. Clătește fața cu apă rece din abundență. E bine să folosești această mască de două ori pe săptămână.

Cum poți preveni dilatarea porilor?

Chiar dacă mărimea porilor tăi nu pare încă îngrijorătoare, este indicat să previi dilatarea lor. Mai jos găsești câteva recomandări care te pot ajuta.

Demachiază și curăță bine tenul în fiecare zi

Una din principalele griji pe care trebuie să le ai în lupta cu porii dilatați este ca pielea ta să fie mereu curată.

Chiar dacă nu te-ai machiat într-una din zile, este bine ca seara, după ce îți speli tenul cu gel sau spumă de curățare, să îl cureți și cu un demachiant pe bază de apă (apă micelară sau termală), pentru a îndepărta tot excesul de sebum și murdăria acumulate pe timpul zilei. Demachiantele cremoase sau lăptoase nu sunt recomandate, deoarece astupă porii din cauza texturii și îți pot face mai rău.

Sfat: săpunul și produsele de curățare pe bază de acid salicilic îndepărtează în profunzime murdăria care astupă porii.

Adoptă o alimentație sănătoasă

Este recomandat să consumi alimente bogate în proteine slabe, cereale integrale, fructe și legume, precum și acizi grași Omega 3. Bea multă apă și elimină din alimentație, pe cât posibil, băuturile care conțin cofeină și mai ales sucurile acidulate. Redu considerabil produsele lactate și încearcă să îți construiești o dietă cu alimente bogate în vitaminele A și C și în complexul de B-uri.

Ce nu știai despre porii dilatați

Internetul este plin de informații despre problema porilor măriți, așa că este bine să știi că unele lucruri sunt adevărate, în timp ce altele sunt doar simple mituri. Două dintre cele mai des întâlnite mituri sunt următoarele:

  • Punctele negre din pori reprezintă mizerie – Fals! Punctele negre din piele se formează, de fapt, din sebum oxidat.
  • Porii se închid și se deschid – Fals! Porii nu se închid și se deschid, ci se dilată și se contractă la diferiți stimuli.

De asemenea, este foarte important de reținut că porii dilatați netratați la timp își pot mări dimensiunile considerabil, căpătând un aspect inestetic; mai ales că, odată cu trecerea timpului și cu înaintarea în vârstă, pielea își pierde din elasticitate.

Sursa foto: Shutterstock.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda